Povestea lui Napoleon Dolar, abandonat într-o maternitate, în România anilor `90, care a ajuns apoi student la două facultăți și profesor la o școală gimnazială: ”Cărțile nu judecă, dar te ajută să judeci”

Napoleon Dolar Muntean a pornit în viață cu aproape toate dezavantajele: rom, abandonat timp de doi ani în maternitate, transferat pentru alți trei ani într-o casă de copii, bolnav și cu dizabilități, toate într-o Românie a anilor 90 plină de prejudecăți. De-a lungul școlii, bullyingul a fost pentru el ”like a shadow”, o umbră care l-a însoțit până în liceu. Cu toate acestea, Napoleon a terminat o facultate, a început o alta și și-a găsit un serviciu de profesor la o școală gimnazială. Totul cu ajutorul unei familii care a avut grijă de el, al lecturii și al educației prin care a reușit să răzbească. ”Cărțile nu judecă, dar te ajută să judeci”, spune el.

La naștere, Napoleon Dolar Muntean a fost abandonat în spitalul din Ocna Mureș, un mic oraș din județul Alba. Avea un handicap grav la picioare, tetrapareză spastică, iar părinții lui nu l-au dorit, așa că maternitatea spitalului a devenit primul său cămin. A stat acolo doi ani, după care a fost dus la o casă de copii din Alba Iulia.

A stat în acel centru până după vârsta de 5 ani. Una dintre doctorițele de acolo i-a remarcat sclipirea din ochi. În ciuda condiției în care se afla, Napoleon avea ”that sparkle”, acea scânteie, cum spune chiar el. Așa că i-a zis viitoarei sale mame, Liana Bota, ea însăși angajată a casei de copii, că ar putea să îl ia acasă, pentru că are ceva special, care îi va permite să evolueze.

”Mama lucra acolo, era infirmieră și doctorița a venit cu ideea: ești cea mai potrivită pentru a lua un copil acasă. Gândește-te că erau anii ’90 și puțini tratau copiii corect. Mama era printre ei: era atentă cu copiii. Cam toată lumea brusca copiii în afară de ea și încă o persoană. De acolo a plecat totul”, își amintește acesta.

Citește pe G4Media.ro reportajul semnat de jurnalistul Ovidiu Hațegan.