Predare optimă în orice condiții și pentru toți elevii, recuperarea urgentă a pierderilor de învățare și nevoia vitală de pregătire a profesorilor – cele 3 mari lecții ale pandemiei pentru educație, în concepția OECD

13.033 de vizualizări
Foto: © Syda Productions | Dreamstime.com
Ce se întâmplă cu elevii e mai important decât ce se întâmplă cu tabletele sau cu sala de clasă; profesorii trebuie să-și pună la punct abilități și cunoștințe noi, adesea foarte diferite de cele cu care erau obișnuiți; iar pierderile și diferențele de învățare sunt o problemă care trebuie remediată urgent. Acestea sunt cele trei mari lecții ale pandemiei pentru sistemele de învățământ ale lumii, potrivit unui raport al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD) lansat la final de 2020, ce sintetizează principalele măsuri luate de guvernele lumii, în domeniul educației, în contextul crizei Covid-19.
  • OECD apreciază, în preambul, că această criză Covid-19 are implicații majore în învățământ, care se pot prelungi mult după ce criza se va sfârși. Printre cauze: închiderea extinsă și repetată a școlilor, pierderile de învățare majore suferite de elevii lumii, constrângerile pentru reluarea școlii, impactul tehnologic. “Toate acestea înseamnă că o simplă revenire a educației la vechiul normal, care deja nu mai reușea să răspundă nevoile celor care învață, nu mai este o opțiune”.

Raportul sintetizează toate procesele anului în trei “lecții” ale crizei Covid-19 pentru sistemele școlare, lecții ce țin de întărirea rezistenței lor la șocuri majore și a capacității lor de reacție, când nevoile elevilor se schimbă.

Lecția nr. 1: Actorii din educație ar trebui să susțină moduri de gândire reziliente pentru procesul educațional, în care sunt valorizați oamenii și procesele, nu sala de clasă sau aparatura de lucru.

Ca moment de inovare și improvizație la scară largă, actuala perioadă oferă ocazia ca sistemele de învățământ să capete o flexibilitate mai mare și o reziliență întărită în principiile fundamentale pe baza cărora se organizează. Aceasta înseamnă adoptarea unor noi metode de predare, așa încât școlile să reacționeze mai rapid și mai bine la nevoile de învățare ale tuturor elevilor și în orice context, scrie în raportul OECD. (Pregătirea pentru predare la clasă, la distanță sau hibrid, cu implicarea mai mare a profesorilor în procesul decizional, pentru reducerea dezechilibrelor și în folosul tuturor categoriilor de elevi)

Lecția nr. 2: Profesorii au nevoie de noi abilități și noi cunoștințe pentru a răspunde noilor priorități educaționale, cu ajutorul noilor mijloace de livrare a educației

Așa cum guvernele au așteptat de la profesori să livreze educație în timp de criză, folosind metode inovative, va fi în continuare nevoie ca aceleași guverne să asigure că noile abilități și abordări flexibile de educație vor continua și după criza actuală. Ele trebuie să prioritizeze pregătirea profesională și sprijinul pentru profesori, așa încât aceștia nu doar să facă față, ci să susțină, pe termen lung schimbările dintr-un proces educațional care se schimbă constant. Cei care oferă învățare trebuie încurajați să aleagă singuri modul cum să crească profesional, trebuie să li se ofere instrumentele de care au nevoie pentru contexte diferite de predare și să fie încurajată colaborarea între ei, afirmă OECD.

Lecția nr. 3 E nevoie să fie umplute golurile de învățare acum, pentru a reduce cât mai mult perturbările produse în educația elevilor

Perturbările produse în timpul crizei i-au afectat în mod disproporționat pe elevi, mai ales pe cei mai vulnerabili dintre aceștia, adâncind inegalitățile anterioare. Implicațiile pot fi dramatice și de lungă durată, notează raportul OECD. Acesta arată că e nevoie de acțiuni urgente pentru a reduce pierderile de învățare și pentru a asigura continuarea educației pentru toți elevii. Iar pe termen lung, arată raportul, sistemele trebuie să asigure medii de învățare în care elevii să poată face față schimbărilor și să aibă posibilitatea să obțină competențe pe măsura deplinului lor potențial.

Foto: © Syda Productions – Dreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


3 comments
  1. Foarte adevarat!

  2. Stimabilii de la OECD când au văzut ultima oară un copil preşcolar??? Sau un puber, un adolescent?Când s-au uitat în oglindă acum cel puțin 50-60 de ani? Am făcut cursuri toată viața, nu am o problemă cu predarea online.Am o problemă cu manipularea globală şi prostirea pe față!!! Boli există şi au existat.Am luat păduchi de la elevii mei, am luat scabie( 12 din 36 de elevi erau plini când i-am aliniat şi dus la dermatolog – în 1987- înnprimul meu an de învățământ)…Nu am murit…Dar…explicați unui absolvent mai tânăr – sau nu- care eventual s-a făcut cadru didactic pentru că acolo( liceu pedagogic, facultate, etc ) au putut să-l bage ai lui…că a fi profesor înseamnă în primul rând să iubeşti copiii, profesia , să fii trup şi suflet pentru ei…online, offline, nu contează!!! Nu să alergi după bani, funcții şi cai verzi pe pereți…Iar politicul…vai de ei.Ar trebui să o ia de la clasa pregătitoare…ca să crească oameni mari sănătoşi ( la cap). Excepţii? Hmmm…Greu de găsit…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Reacție la cald după promisiunea Guvernului pentru profesori. Suma e mai mică decât cea promisă prin vouchere și aflăm că timp de o săptămână și jumătate politicienii și președintele au mințit public, de la nivel înalt, toată populația și pe toți angajații din Învățământ

Anunțul Guvernului României, patronat de întâlnirea premierului Nicolae Ciucă, a lui Marcel Ciolacu și a Ligiei Deca de la Cotroceni, cu președintele Klaus Iohannis, scoate la iveală minciuna proferată cu…
Vezi articolul

Programul de școală-pilot la Colegiul Șincai din București, după primul an: apreciere în rândul elevilor de clasa a XII-a, impact redus asupra rezultatelor elevilor din clasele IX-XI, lipsă de sprijin din partea Ministerului Educației, ISMB și a Primăriei Sector 4 – raport

Sistemul prin care o serie de discipline au fost predate modular, la clasele IX-XI, iar la clasele a XII-a elevii au studiat în format fizic doar la disciplinele de examene…
Vezi articolul
Planuri-cadru 2025

Trei tipuri de burse școlare rămân după tăierea pregătită de Guvernul Bolojan: de merit, tehnologice și sociale. Dispar bursele de excelență și reziliență, iar autorii proiectului scriu ironic că modificările sunt „pentru stimularea performanței” / Bugetele și dosarele de burse, în analiză pentru a trece la primării

Sistemul burselor școlare din România este zguduit de tăieri din această toamnă, după o serie de improvizații impuse prin Legea 198/2023 și prin actele subsecvente. Potrivit proiectului de lege privind…
Vezi articolul

Noile planuri-cadru pentru liceu „vor fi cele vechi, un pic cosmetizate”, crede fostul președinte ARACIP, Șerban Iosifescu / „Nicio vorbă despre trans-discipline sau multi-discipline, nicio vorbă despre obiective transversale” în dezbaterea despre planuri, care „s-a redus la permanenta târguială despre discipline”

„În absența unei (improbabile) tăieri a nodului gordian, de către Minister, prevăd că noile planuri vor if cele vechi, un pic cosmetizate”, apreciază Șerban Iosifescu, fost președinte al agenției care…
Vezi articolul

Cîmpeanu: Inspectorii școlari acum sunt numiți într-o modalitate ipocrită, pentru că nu s-au organizat concursuri / Dela0.ro: Aproape o treime din inspectoratele școlare județene au revenit la PSD, în șase luni de alianță PSD-PNL

Inspectorii școlari “acum sunt numiți într-o modalitate ipocrită, sunt numiți pentru că nu s-au organizat concursuri”, a spus sâmbătă, într-un interviu la Digi 24, ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, întrebat despre…
Vezi articolul