Prefectul din Covasna: Îi îndemn pe tineri să meargă să se înscrie la facultate, chiar dacă acum unii cred că nu o să le folosească acele diplome la nimic

182 de vizualizări
Pregătire gratuită la istorie
Foto: Facebook.com / Facultatea de Istorie
Prefectul din Covasna, Raduly Istvan, îi îndeamnă pe absolvenţii de liceu care au luat examenul de Bacalaureat să se înscrie la facultate, menţionând că numai în judeţ au la dispoziţie două instituții de învăţământ superior, relatează Agerpres.

Acesta a declarat că fiecare şcoală absolvită dezvoltă personalitatea şi contribuie la o viziune mai bună şi mai completă asupra vieţii, iar, contrar unor percepţii publice, o diplomă contează chiar şi din punct de vedere financiar.

Eu aş dori să îi  încurajez pe tinerii care au terminat liceul să se înscrie la o facultate. Avem această posibilitate în judeţul Covasna, să avem chiar două universităţi – Universitatea Babeş-Bolyai, cu mai multe facultăţi, cum ar fi Facultatea de Economie şi Gestiunea Afacerilor, Ştiinţele Mediului şi Administraţie Publică, iar pe lângă aceasta mai avem un program de studii la Universitatea Sapientia, de Agricultură şi Silvicultură. (…) Eu vreau să vă spun că e mare păcat ca să nu urmeze studii superioare aceşti tineri (…) – chiar dacă acum unii cred că nu o să le folosească acele diplome la nimic, pentru că este mai uşor să te duci să culegi căpşuni în Occident. (…) Îi îndemn pe toţi tinerii să meargă să se înscrie la facultate. Dacă vor să meargă la Bucureşti, la Iaşi, la Cluj, unde vor ei, dar dacă nu îşi permit din punct de vedere financiar au aici, acasă, în judeţ posibilitatea să se înscrie, pentru că nu putem altfel să ne dezvoltăm decât cu oameni pregătiţi, cu oameni cu studii şi care se implică în viaţa publică„, a fost mesajul prefectului Raduly Istvan.

În judeţul Covasna, rata de promovare la prima sesiune a Bacalaureatului a fost de 61,72%, faţă de 60,89% cât a fost în sesiunea similară din anul precedent, cele mai bune rezultate fiind obţinute de elevii de la liceele teoretice, unde rata de promovare a fost de 78,74%, scrie Agerpres.

La filiera vocaţională rata a fost de 50,59%, în timp ce la liceele tehnologice s-a situat la doar 23,32%.

Promovarea în rândul elevilor înscrişi la secţia română a fost de 75,94%, în timp ce la secţia maghiară a fost de 55,92%, diferenţa fiind făcută în cea mai mare parte de notele la Limba română.

Peste 430 de absolvenţi de liceu din judeţul Covasna care au susţinut examenul de Bacalaureat au depus contestaţii, mai mult de jumătate dintre aceştia solicitând reevaluarea lucrărilor la proba de Limba şi literatura română.

Potrivit conducerii Inspectoratului Şcolar Judeţean Covasna, din totalul celor 434 de contestaţii, 225 au fost depuse la Limba română, 103 la Matematică şi Istorie, 68 la proba la alegere şi 38 la Limba maghiară.

Foto: Facebook.com / Facultatea de Istorie


1 comment
  1. Dacă ar fi sa aleg acum as alege o particulară.
    Asta e adevărul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Mii de studenți cazați la căminele din Regie ar putea primi apă caldă și căldură peste 5 zile, potrivit estimărilor Termoenergetica. Avaria îi ține pe tineri ca în Evul Mediu de peste două săptămâni

Miile de studenți cazați în campusul Regie ar putea primi apă caldă și căldură peste cinci zile, duminică, 27 octombrie, potrivit unui răspuns al Companiei Municipale Termoenergetica București (CMTEB) transmis…
Vezi articolul

Universitatea parlamentară Valahia: La Târgoviște rectorul, președintele senatului universitar, cel puțin un vicepreședinte și un fost decan influent vor candida în alegerile legislative, toți pe listele PSD

Controlul politic asupra unor instituții de învățământ superior din România, consfințit de legile Deca-Iohannis, se distinge cel mai bine în actualul moment electoral prin situația de la Universitatea Valahia din…
Vezi articolul

Marian Preda și Cristian Preda – candidați oficiali în alegerile pentru funcția de rector la Universitatea din București, programate pentru 6 decembrie. O a treia candidatură a fost invalidată

Cei doi reprezentanți ai Universității din București care și-au anunțat candidatura la funcția de rector pentru următorii cinci ani, rectorul în exercițiu Marian Preda și decanul Facultății de Științe Politice,…
Vezi articolul

„Urmează stația Piața Victoriei”. Uniunea Studenților din România anunță protest luni față de OUG „trenuleț”, la sediul Guvernului: Cine plătește nota de plată? Studenții refuză să fie sacrificați!

Uniunea Studenților din România (USR) anunță că organizează un protest luni, 30 decembrie, în Piața Victoriei, de la ora 12:00, împotriva măsurilor propuse de Guvern în proiectul de Ordonanță de…
Vezi articolul