Premieră în Franța: examenul de la final de gimnaziu devine obligatoriu pentru admiterea la liceu, din 2027. Elevii care nu obțin „Brevetul” vor merge la pregătire specială sau în formare profesională

2.432 de vizualizări
Foto: IELO 2024
Introducerea examenului de la finalul clasei a VIII-a ca obligatoriu pentru admiterea la liceu este una dintre măsurile cheie anunțate de ministrul Educației din Franța, Anne Genetet. Într-un interviu acordat la BFMTV, ministrul a detaliat „actul 2” al „șocului cunoașterii”, inițiativă lansată de fostul ministru și premier Gabriel Attal, precizând că brevetul național al colegiilor va deveni obligatoriu pentru intrarea la liceu începând cu anul 2027.

„Este totuși o etapă importantă în viața lor”, a subliniat Anne Genetet, punând accent pe relevanța brevetului. Ministra a explicat că noul sistem va elimina „corectările academice” care creșteau artificial notele, astfel încât diploma să reflecte cu exactitate cunoștințele elevului.

„Vrem să fie un adevărat examen, cu note autentice, ceva ce elevii să considere motivant. Să spună: «Vreau să-l obțin»”, a declarat ministra, potrivit BFMTV. În cazul în care un elev nu promovează examenul, acesta nu va putea trece direct la liceu, ci va fi orientat fie către un program de pregătire pentru examen (prépa seconde), fie către un certificat de aptitudini profesionale (CAP). Autoritățile estimează că aproximativ 25.000 de elevi vor urma astfel de programe de pregătire.

Conform datelor din 2024, 13% dintre elevii care au susținut brevetul nu l-au promovat. Pentru elevii din generația actuală a clasei a VIII-a (3e), examenul va deveni mai dificil începând cu anul viitor, cu o pondere de 60% pentru proba finală și 40% pentru evaluarea continuă, comparativ cu raportul de 50%-50% utilizat până acum, mai scrie sursa citată.

  • În prezent, brevetul național (Diplôme National du Brevet, DNB) nu este obligatoriu pentru admiterea în liceu în Franța, potrivit Ministerului Educației din Franța.
  • Acest examen, susținut la finalul clasei a IX-a (troisième), certifică nivelul de cunoștințe dobândit de elevi, însă promovarea sa nu este o condiție necesară pentru continuarea studiilor în clasa a X-a (seconde) la liceu.
  • În sesiunea din iulie 2024 a Diplomei Naționale de Brevet (DNB), au fost admiși 718.800 de candidați, ceea ce reprezintă o rată de succes de 85,6%, în scădere cu 3,5 puncte procentuale față de sesiunea din iunie 2023 (sursa).
  • Brevetul nu a fost niciodată obliatoriu pentru trecerea la liceu, arată o analiză a site-ului dedicat Educației al publicației franceze Le Figaro – cronologia, integral aici.
„Motivant, dar nu un capăt de drum”

Ministrul a insistat că măsura nu are ca scop descurajarea elevilor: „Îmi doresc să fie motivant, dar nu un capăt de drum. Punem deja în aplicare măsuri care permit fiecărui elev să fie într-o dinamică a succesului”.

Printre aceste măsuri, Genetet a menționat „grupurile de nevoi” (anterior numite „grupuri de nivel”), implementate deja în clasele a V-a și a VI-a, care vor fi extinse parțial pentru clasele a VII-a și a VIII-a, cu o oră suplimentară săptămânală de matematică sau limba franceză. Totodată, programele de susținere, precum „temele făcute” (un cadru pentru realizarea temelor în școală) și „stagii de succes” (dedicate elevilor cu dificultăți), vor primi de două ori mai multe resurse.

Reacții critice din partea sindicatelor

Anunțul a fost primit cu nemulțumire de sindicatele din învățământ, care au criticat deja măsurile anterioare din „actul 1”. Sophie Vénétitay, secretar general al Snes-FSU, principalul sindicat al profesorilor din gimnazii și licee, a declarat pentru AFP: „Nu este un semnal bun ca ministrul să continue o politică contestată”, potrivit publicației citate.

În aceeași zi, Anne Genetet a vizitat colegiul Pierre de Ronsard din L’Haÿ-les-Roses, unde a lansat oficial acest „act 2” al „șocului cunoașterii”. Ministra a reafirmat acolo angajamentul guvernului de a îmbunătăți sistemul educațional prin măsuri care, a spus ea, să sprijine performanța elevilor și să reducă abandonul școlar.

DOCUMENT Calendarul Reformelor din Educație în Franța 2025-2027:


1 comment
  1. Sa inteleg ca incep si francezii meditatiile???!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

EXCLUSIV Ecaterina Andronescu confirmă că s-a întâlnit cu Ion Țiriac înainte ca Ministerul Finanțelor să anunțe un ajutor de stat de 500.000 de euro pentru fiecare grădiniță privată olimpică

Grădinițele olimpice private cu ajutor de stat în valoare de câte 500.000 de euro de grădiniță, care vor primi gratuit doar maximum 8% dintre copii, ajung la decizia finală a…
Vezi articolul

Mai multe asociaţii ale elevilor spun că nu au fost chemate la discuţii: Ministerul îşi dorește să se folosească de copii, sub pretextul examenelor naţionale, pentru a antagoniza greviştii şi a opri greva

„Ministerul Educaţiei a anunţat organizarea unor consultări cu reprezentanţii elevilor şi părinţilor referitoare la greva profesorilor. Asociaţiile de elevi nu au fost invitate. Astfel, se încearcă din nou manipularea opiniei…
Vezi articolul

În mod cert nu ne dorim ca evaluarea și programele școlare să promoveze doar memorarea, deși memorarea are un rol de bază în învățare, spune Irina Horga, cercetător științific al Unității de Cercetare în Educație

Irina Horga, cercetător științific al Unității de Cercetare în Educație, a declarat, la emisiunea InfoEdu de la TVR Info, că „în mod cert nu ne dorim ca evaluarea și programele școlare să…
Vezi articolul