Premierul Ciucă de Ziua Copilului: Din păcate, pentru mulţi copii şi tineri din România, greutăţile încep prea devreme – fie că nu au familie, nu pot merge la şcoală sau sunt nevoiţi să muncească pentru a supravieţui

332 de vizualizări
Foto: captura gov.ro
„Din păcate, însă, pentru mulţi copii şi tineri din România, greutăţile încep prea devreme – fie că nu au familie, suferă de nenumărate lipsuri, nu pot merge la şcoală, au fost abuzaţi sau sunt nevoiţi să muncească pentru a supravieţui”, a transmis premierul Nicolae Ciucă, miercuri, într-un mesaj cu ocazia Zilei Copilului, potrivit Agerpres.

Şeful Executivului subliniază nevoia de sprijin pentru copiii şi tinerii din categoriile vulnerabile, cei care suferă de multe lipsuri.

„Mai ales pentru ei, suntem datori să intervenim pentru a le oferi şansa să trăiască într-o societate care le poartă de grijă, îi respectă şi le acordă oportunităţi egale. Cu finanţare de la bugetul de stat şi din fonduri europene, Guvernul lucrează îndeaproape la programe dedicate copiilor, o atenţie deosebită fiind acordată celor din categorii de risc.”

Premierul a mai spus că „educaţia schimbă destine, consolidează societatea, dezvoltă naţiunea. Este temelia unui viitor mai bun. Copiii de astăzi vor face faţă mai bine ca adulţi transformărilor sociale dinamice şi situaţiilor de viaţă mereu în schimbare dacă îi vom educa să fie deschişi noilor perspective, să accepte şi să respecte diversitatea, să fie solidari şi empatici”.

Totodată, premierul punctează, în actualul context, importanţa acordării de sprijin copiilor ucraineni refugiaţi în România.

„În ultimii ani am trecut împreună prin pandemie, conflicte militare şi crize care şi-au lăsat amprenta asupra noastră şi a copiilor noştri. Astăzi, în ziua care le este dedicată, le mulţumim că există şi că ne bucură. Iar zecilor de mii de copii ucraineni care astăzi învaţă, se joacă şi cresc în România, la adăpost de ororile războiului care le-a alungat familiile, să le oferim împreună alinarea noastră, solidaritatea şi garanţia că se pot dezvolta în siguranţă în ţara care şi-a deschis inima şi porţile pentru ei”, afirmă Ciucă.

  • Premierul Nicolae Ciucă este acuzat că a plagiat în teza de doctorat. Pe data de 18 ianuarie, jurnalista Emilia Șercan a scris în pressone.ro că teza lui Nicolae Ciucă, în baza căreia a devenit doctor în Științe militare în 2003, include conținut plagiat în cel puțin 42 de pagini din totalul de 138. În plus, în aceste zile, jurnalista Emilia Șercan susține că a primit mai multe amenințări de la persoane necunoscute, inclusiv un mesaj pe Facebook Messenger de la o persoană care i-ar fi trimis mai multe fotografii private, făcute în urmă cu 20 de ani și despre care jurnalista spuen că i-au fost furate dintr-un dispozitiv electronic. Șercan spune că a trimis către poliție o captură de ecran cu mesajul primit pe Facebook messenger, care includea și pozele personale, iar după o zi mesajul trimis poliției prin Whatsapp a apărut pe un site din Republica Moldova.
  • Analiza tezei de doctorat de către CNATDCU – singura instituție care poate da verdict de plagiat și poate cere retragerea titlului academic, pornită după mai multe sesizări în luna ianuarie 2022, a fost blocată chiar de premierul Ciucă, printr-o acțiune în instanță a acestuia.


3 comments
  1. Mascariciule , ia-l si pe aratarea mumificata de la educatie si ascundetiva intr o gaura ca va ia lunea cu pietre maimutoilor !

  2. Da,ma bucur ca ati realizat si voi cum o duc tinerii saraci.Dar vorbele goale pe care le stim si le auzim mereu nu merg.Faptele trebuie sa conteze.Ca ne am saturat de palavre si taclale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Serie de evenimente susținută de APRIL

Lapte și Carte 2024. Dezbatere regională, la Iași, despre viitorul programului de lapte în școli, miercuri, 20 martie

Reprezentanți ai autorităților locale, județene și ai inspectoratelor școlare, directori de unități de învățământ, reprezentanți ai patronatului producătorilor și distribuitorilor de lapte, elevi, profesori, părinți – cu toții vor participa,…
Vezi articolul
vârsta de pensionare, cancelarie profesori

Planuri-cadru 2025. Gina Müller, profesoară de matematică la Colegiul Economic „Costin C. Kiriţescu” din București: Am făcut un proiect de încadrare pentru colegii mei. Suntem patru profesori titulari și vom mai fi 3,7

Gina Müller, profesoară de matematică la Colegiul Economic „Costin C. Kiriţescu” din București, a declarat, referitor la proiectele de planuri-cadru pentru liceu 2025, că a făcut un proiect de încadrare…
Vezi articolul

Drept la replică

Bogdan Cezar Alexandru a trimis redacției Edupedu.ro un drept la replică referitor la articolul Numire controversată în guvern: Bogdan Cezar Alexandru, șeful comisiei de BAC în cazul suspiciunilor de fraudă…
Vezi articolul