Premierul Ilie Bolojan: „Un bibliotecar la o comună mică nu se justifică cu normă întreagă”

[jp_post_view]
Foto: INQUAM Photos – Octav Ganea
Premierul Ilie Bolojan și-a anunțat intenția de a tăia posturile de bibliotecari, în mediul rural. „Un bibliotecar la o comună mică nu se justifică cu normă întreagă”, a declarat Bolojan în această seară într-o conferință susținută la Palatul Victoria în care alături de ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a prezentat pachetul de măsuri pentru reforma administrației publice locale. „Nu văd niciun fel de problemă ca un bibliotecar, de exemplu, dacă tot este o comună care vrea să aibă o bibliotecă, să poată lucra la două primării în așa fel încât să avem biblioteci deschise și în zona de rural”, a afirmat Bolojan.
  • Intenția Guvernului Bolojan de a tăia posturile de bibliotecari în mediul rural vine la mai puțin de 2 săptămâni după ce același Executiv a decis creșterea TVA-ului la cărți și manuale școlare de la 5% la 11%.
  • Se vor închide librării și edituri ca efect al creșterii TVA la cărți, de la 5% la 11 %, atrage atenția directorul Asociației Editorilor din România (detalii aici)

Ilie Bolojan a fost însoțit la conferință de ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, care a anunțat că în ceea ce privește jocurile de noroc primăriile să fie cele care să dacidă dacă le autorizează, dacă le doresc sau nu. „O măsură specifică pe care o propunem în acest pachet este aceea referitoare la descentralizarea activității organizării jocurilor de noroc. Astfel încât autoritatea locală, în speță primăria, să aibă dreptul de a decide dacă autorizează, își dorește, sau nu autorizează”, a declarat Cseke Attila.

Declarațiile integrale ale premierului Ilie Bolojan referitor la posturile de bibliotecari:
  • „Mă gândesc la alte componente de colaborare între primării, nu doar partea de partajare a funcționarilor. Inclusiv partajarea unor servicii. Unele primării au firme proprii de curățenie. Și-au cumpărat tractoare. Decât ca primăria vecină să cumpere un serviciu la un preț mult mai mare de tundere a șanțurilor, o primărie care are astfel de dotare i le împrumută și sigur percepe o sumă mult mai mică. Sau pot achiziționa servicii în comun, în așa fel încât toate serviciile care se derulează la nivel local să poată fi efectuate în condiții cât mai bune.
  • Gândiți-vă, de exemplu, că sunt situații în care nu mai avem biblioteci în mediul rural și nu văd niciun fel de problemă ca un bibliotecar, de exemplu, dacă tot este o comună care vrea să aibă o bibliotecă, să poată lucra la două primării în așa fel încât să avem biblioteci deschise și în zona de rural.
  • Pentru că un bibliotecar la o comună mică nu se justifică cu normă întreagă și nu e de mirare că foarte multe comune astăzi nu mai au aceste biblioteci funcționale”.
Declarațiile ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, referitoare la jocurile de noroc:
  • „O măsură specifică pe care o propunem în acest pachet este aceea referitoare la descentralizarea activității organizării jocurilor de noroc. Astfel încât autoritatea locală, în speță primăria, să aibă dreptul de a decide dacă autorizează, își dorește, sau nu autorizează, nu își dorește această activitate de jocuri de noroc pe raza localității pe care o gestionează.
  • Autoritatea locală poate decide în cazul în care răspunsul este afirmativ amplasarea acestor activități de jocuri de noroc într-o anumită zonă, pe anumite străzi pe care le identifică după nevoia și interesul local. De asemenea, autoritatea locală poate să decidă instituirea unei taxe speciale anuale, care se va plăti de către operatorul licențiat pe jocuri de noroc care își desfășoară astfel activitatea”.
https://www.facebook.com/guv.ro/videos/1447679129760002
Citește și:
Se vor închide librării și edituri ca efect al creșterii TVA la cărți, de la 5% la 11 %, atrage atenția directorul Asociației Editorilor din România: Ni se impune un TVA crescut, care înseamnă o curbă de sacrificiu


26 comments
  1. d.na Dana, va rog sa nu generalizati .Sunt scoli cu peste 1500 de elevi și peste 100 de cadre didactice unde este un singur contabil. Acest contabil tine 3 bugete:local,de stat și venituri proprii.Tot el se ocupa de programul FOREXEBUG.Intr-un an de zile are cel puțin 3 controale ,curte de conturi pe buget local ,curte de conturi pe bug.de stat,audit isj,audit primărie și anaf.De multe ori se suprapun între ele. Volumul de munca este enorm. Sărbători legale nu avem sunt termene la bilant,raportări anaf,forexebug.In unitatea noastră sunt peste 600 de copii bursieri ,avem 70 copii cu CES.Am 37 de ani vechime în domeniu și niciodată nu am ținut contabilitati nici la locul de munca nici în timpul liber,asta deoarece dacă am avut un timp liber am preferat sa fie pentru mine și familia mea.Mentionez ca sunt ani buni de când nu am avut concediu de odihna,spun merci dacă reușesc sa-mi iau 5 zile consecutiv.Sunt multe de zis,dar ma opresc aici.

  2. Un administrator de scoala sau liceu poate prelua si biblioteca. Chiar nu este nevoie si de bibliotecari in scoli. Iau banii pe degeaba!

    1. Are dreptate Cheliosu da…daca la 80 mil locuitori USA si a luat un presedinte cred ca Romania la 16 mil ar tbui sa ii dea lu Dan Daniel un mandat cu norma redusa si implicit pe acelasi rationament si lu nea Caisa Bolojan. avand in vedere raul care il face personajul acesta sper ca cei care au de suferit ( bibliotecarii ) sa l fi votat pe DD ca sa se invete minte 😁

  3. Bănuiesc ce urmează… dacă citim scenariul 2010.
    Ne vom compara cu Japonia unde … elevii fac singuri curat.

    ,,Nu mai avem nevoie de curățenie plătită în școli… profesorii să ii responsabilizeze pe elevi sa ii învețe sa folosească ustensile, igiena sălii de clasă…etc”

    Teoria formelor fără fond.

    Un copy-paste absurd după măsurile lui Emil Boc, colegul de partid.

    Nimic pt creștere economică, pt plus valoare, colectare, proiecte de dezvoltare etc
    Atacul?
    Asupra educației și culturii, copiilor, mămicilor si pensionarilor.

    NB
    Din cei ,,disponibilizați,, din parlament 80% de fapt s-au transferat la alte instituții.

    Care e singurul domeniu care va avea disponibilizări prin lege ?
    Educația.

    1. Cunosc muzeu municipal unde de ani de zile nu exista femeie de serviciu. Dupa iesirea ei la pensie, nu s-au mai acceptat angajari si angajatii muzeului se gospodaresc singuri si fac curatenie pana la sosirea cateva ore pe zi a unei femei de serviciu cu jumatate de norma la primarie si jumatate la muzeu. Asa ca nu esti departe de adevar.

  4. Și politicienii care au distrus țara, cu normă întreagă, de ce mai sunt liberi? Vezi paiul din ograda altuia dar parul din ochii tăi?

  5. De fapt, la ce bun biblioteca, la o comuna mica? Mai bine s-o inchida, caci chiar si mentinerea acelei biblioteci e costisitoare. Cu banii economisiti, se mai poate face ceva, o zi a comunei, un trotuar. Ce, la tara nu sunt borduri de inlocuit la fiecare 2 ani?

  6. Ce impact are aceasta masura?
    Un elev daca este influentat pozitiv are impact mai mare decat sa pui lacatul pe biblioteci.

  7. :))) Ce mentalitate de brigadier… i-a terminat pe profesori, acum i-a luat la rand pe bibliotecari. Urmează cercetătorii, pe care ar fi bine să-i lapideze.

  8. Asta nu mai iese din cretinatatea lui cum vrea si cu profesorii. Bade, sunt comune in judetele tarii unde ca sa ajungi de la una la alta trebuie sa faci o naveta complicata de 100- 200 km dus- intors. Mai pune mana pe o harta cand te mai pacalesc altii.

  9. Sa vedeți stat în stat la bibliotecarii și contabilii de la școli .Bibliotecarii au cititori doar pe hârtie,activități de 3 ori pe an ,toate filmate și puse pe Facebook in rest nimic.Contabilii toți de la școli au firme cu activități private de contabilitate și muncesc în timpul orelor de program.Singurii care muncesc și au activitati multe și complexe sunt secretarii de școală,ei sunt singurii prezenți în școală mereu ,in rest nu exista picior de auxiliar in școală în vacanțe și în timpul anului școlar vin doar 4 ore la școală in rest activități pentru firmele lor private de contabilitate,asigurări,magazine proprii și multe altele.

    1. Exact! Insa vor apare comentarii de oraseni care nu au citit o carte de la Harap Alb care sa spuna ca Bolojan nenoroceste cititul. Cred ca daca ar prezenta niste statistici reale, am vedea ca sunt, din pacate joburi degeaba in acest moment. Platesti niste oameni care tin biblioteca inchisa.

  10. Omul ăsta nu înțelege deloc ce mecanică dezastruoasă declansează aplicarea acestor măsuri în spațiul educațional. Viziunea lui se reflectă exclusiv doar în „a tăia”, dar fără a discerne corect ce repercursiuni vor apărea pe termen scurt și mediu. Analfabetismul funcțional și abandonul școlar vor atinge orizonturi imposibil de recuperat în cel puțin câteva decenii, dar care sunt absolut sigură că vor fi scoase cu fața curată din statistici și documente ministeriale. E ca la căsătoriile fetelor rrome începând cu vârsta de 10 sau 11 ani. Oficial nu există, dar neoficial sunt cel puțin câteva mii în fiecare an. Nu mai devreme de ieri vecinii mei au măritat cu mare alai o fetiță de 11 ani cu un băiat de 19, iar pe la 1 noaptea dansau „dansul cearsafului”. Nici măcar unul nu merge la școală, dar în statisticile naționale figurează ca școlarizați.

  11. Ce atâta cultură și educație, la sapă, nu la mapă, țăranilor!

    Se desprinde atâta suficiență și aroganță din tot ce transmite guvernul ăsta – inclusiv David – încât nu mă mir dacă ne vor arunca direct în brațele extremiștilor. Nu le dau zile multe celor din ”coaliție”, când fac așa ceva.

    Apropo – au atins și politicienii în ”măsurile” astea? Nu demnitarii, nu șoferii la cabinete sau ce-au mai găsit – nu, politicienii, prietenii lor. Au tăiat din sinecuri? Au deranjat pilele? Sau doar le-au mutat lateral, cel mult?

    Avem 2009 a doua oară, fără motiv. Frumos, Românie, viitorul sună bine.

    1. Asumati-va parcursul proeuropean al patriei, asa cum vi l-ati asumat atunci cand ati pus stampila pe Nicusor Dan ca nu cumva sa ajunga „extremistii” la putere.
      Eu zic ca ar fi frumos sa ii multumiti lui Daniel David pentru ca ne duce pe noi culmi de progres si realizari stiintifice cum n-a vazut Parisul,

      1. E ciudat câți spun acum că profesorii l-au votat pe Nicușor Dan. Până acum eram acuzați că votăm PSD să ne păstrăm nu știu ce privilegii.
        Din ce statistici ați aflat spre cine au mers voturile profesorilor în majoritate?
        Știți că nu președintele face și aprobă legi, nu? Alegerile parlamentare, nu cele prezidențiale, au dus la formarea actualei majorități de la guvernare.
        Să înțeleg că ați votat Simion. Ce am pierdut! El chiar ne ducea pe culmi de progres și civilizație, chiar și împotriva voinței noastre.

  12. Eu as fi curioasa ce înseamnă „comuna mică” și câte mai au biblioteci funcționale. Acum locuiesc in comuna cu ~7000 locuitori la recensământul din 2021 si nu avem biblioteca.
    Bibliotecile din cadrul școlilor în vacante nu funcționează și nici nu au bibliotecar cu norma întreagă (școala gimnaziala a unuia dintre copii, mediu urban, cu câte 2clase pe ciclu de învățământ, are bibliotecar miercurea, nu știu câte ore).
    Pe de alta parte, românii citesc puțin spre deloc, TVA pentru cărți se va mari curând, de ce am mai vrea biblioteci?

  13. Da bibliotecarii din facultate? Merg ca student și sunt tot în pauza. și câte trei, patru la o sala de 3 studenți. Și femei de servici una. Cea mai cool meserie din tara.

  14. E normal să declari asemenea inepții, pentru unul care nu cred că a citit vreo carte vreodată ! Bine in afara de cele de joc,poker! Să știi savantule că exact dar Exact de la bibliotecar vine deficitul bugetar, iar oamenii tăi de sus își măresc salariile și își dau prime grase! Ce salariu cumulat ai tu spânule odios și fara pic de minte??? Îți spun eu ,că tu nu ai curajul să spui oamenilor cât de solidar ești tu cu unul care are 3000 lei!! Acest personaj malefic are aproximativ 88.000 lei salariu cumulat de senator și premier + indemnizații și vila de protocol in Primăverii! Aaaaa ,scuze plus alte beneficii suportate tot de noi ,de fraieri,așa cum ne considera acest personaj odios!!! Rușine să îți fie!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Daniel Funeriu, despre Premiul Nobel pentru Chimie 2021, acordat cercetătorilor Benjamin List şi David W.C. MacMillan: Au demonstrat, independent, că pot fi utilizate în procesul catalitic de obținere a unuia sau altuia dintre enantiomeri și molecule organice, compuse din carbon, hidrogen, oxigen și azot

Cei doi laureați ai premiului Nobel pentru Chimie, Benjamin List şi David W.C. MacMillan, „au demonstrat, independent, că pot fi utilizate în procesul catalitic de obținere a unuia sau altuia…
Vezi articolul

Președintele CEMU, forul responsabil cu apărarea eticii și integrității în universități, a fost timp de un an titular la două universități, „cu încălcarea Legii” – raport. Ciprian Ion Preda: Moral, nu există nicio problemă. Formal, am acționat cu bună-credință

Ciprian Ion Preda, președintele Consiliului de Etică și Management Universitar (CEMU), for responsabil cu dezvoltarea culturii eticii și integrității în universități, a avut timp în anul universitar 2018/2019 calitatea de…
Vezi articolul
Bacalaureatul reformat

Apel al Inspectoratului Școlar județean Timiș pentru toți românii care pot susține prin sponsorizări elevii care participă la cele trei olimpiade naționale care au loc anul acesta în Timișoara: Sumele primite de la minister nu acoperă toate cheltuielile, nici Consiliul Județean nu a găsit resurse

Timișoara se pregătește să găzduiască trei mari olimpiade naționale, anunță într-un apel inedit către profesori și jurnalisți echipa Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Timiș. Reprezentanții ISJ susțin că fondurile alocate de…
Vezi articolul

România, pe locul 6 în lume cu trei medalii de argint și una de aur, la Olimpiada Europeană de Matematică pentru Fete – EGMO 2023 / Profesorul coordonator Mihai Bălună: Rezultatul este important pentru că el continuă tradiția foarte bună din ultimii ani

Elevele românce participante la Olimpiada Europeană de Matematică pentru Fete (EGMO) 2023, organizată în Slovenia, au obținut trei medalii de argint și una de aur, potrivit rezultatelor anunțate de organizatori.…
Vezi articolul