Premierul luxemburghez Xavier Bettel renunță la diploma de studii pentru care a fost acuzat de plagiat

427 de vizualizări
Xavier Bettel / Foto: Facebook.com – Xavier Bettel
Șeful guvernului din Luxemburg, Xavier Bettel, a anunţat marţi că renunţă la diploma de studii aprofundate (DEA, ciclul al treilea) pe care a obținut-o la Universitatea din Nancy (Franţa) în 1999 şi care i-a adus acuzaţii de plagiat, potrivit AFP, preluată de Agerpres.

Bettel, care ocupă postul de premier din 2013, a explicat, potrivit sursei citate, că a luat decizia „pentru a ridica orice îndoială cu privire la îndreptăţirea (diplomei) DEA şi a evita o pierdere de încredere în munca academică”. El a spus că regretă situația.

Luni, el a informat Universitatea din Nancy despre completările de adus la munca sa pentru a se putea folosi de acest titlu de diplomă, au subliniat cele două părţi, citate de agenția de presă. Într-un comunicat, universitatea a explicat că, după o anchetă privind „misiunea de integritate ştiinţifică”, i s-a cerut fostului student să-şi „reia memoriul de DEA în cel mai bun termen pentru a include în el referinţele care lipsesc şi a-l pune în conformitate cu practicile actuale de citare (…) Fără această actualizare, Universitatea din Lorena se va vedea constrânsă să-şi sesizeze instanţele, având drept consecinţă posibilă retragerea diplomei de DEA”.

Potrivit universităţii, „mai multe părţi ale documentului pot fi considerate drept o formă de plagiat întrucât nu au fost făcute trimiteri în manieră corectă”.

Într-o anchetă publicată în octombrie, portalul reporter.lu a afirmat că „mai mult de trei sferturi” din memoriul redactat în 1999 de Bettel – o lucrare de cercetare cu titlul „Spre o reformă posibilă a modurilor de scrutin în alegerile pentru Parlamentul European?” – erau împrumuturi fără trimiteri la surse.

Xavier Bettel, 48 de ani, avocat de formaţie înscris în baroul din Luxemburg, deţine şi un master în drept la facultatea de drept din Nancy.

După acuzaţiile din reporter.lu, el a invocat o greşeală de tinereţe, afirmând că a redactat memoriul „acum mai bine de 20 de ani” fără să fi fost conştient de eroare.

Însă a adăugat: „Recunosc că s-ar fi putut – da, poate că ar fi trebuit – face altfel”.

În Germania, mai mulţi miniştri, printre care Franziska Giffey, fost ministru al familiei, au demisionat în ultimii ani în urma acuzaţiilor de plagiat.

Citește și:
Premierul din Luxemburg, Xavier Bettel, acuzat de plagiat în teza universitară de acum două decenii: “Am făcut tot ce am putut mai bine la acea vreme”


1 comment
  1. Din acest articol copy-paste eu inteleg 3 lucruri:

    1. Ca a renuntat la diploma.
    2. Ca Luni a informat universitatea despre completarile de adus … pentru a se putea folosi de diploma. Deci nu a renuntat.
    3. Ca Universitatea i-a cerut sa actualizeze lucrarea daca nu vrea sa o piarda. Deci Universitatea nu vrea sa ii retraga titlul.

    Noroc cu Ctrl+C … si uite asa a mai iesit o „stire”!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Protest în fața Inspectoratului Școlar din Botoșani pe fondul numirilor politice din pix a directorilor de școli: „Nu putem accepta directori înregimentați politic, străini de cultura organizațională a școlii, în locul actualilor manageri a căror activitate s-a dovedit a fi performantă în ultimii 10 ani”

Valul de proteste față de numirile politice din pix a directorilor de școli înaintea alegerilor interne din PNL continuă. 20 de profesori de la Colegiul „Laurian” din Botoșani s-au prezentat…
Vezi articolul

Noutățile din proiectul legii educației privind prevenirea și sancționarea violenței din școli: camere audio-video, obligația școlilor de a sesiza cazurile la 119 și poliție, elevii și profesorii victime pot solicita intervenție psihologică și psihoterapeutică gratuită

Ministerul Educației a introdus în proiectul legii învățământului preuniversitar mai multe amendamente noi cu măsuri pentru prevenirea și sancționarea violenței în școli, după cazurile mediatizate de violenţă din ultimele luni.…
Vezi articolul

Guvernele ar trebui să înceapă imediat să renunțe la a folosi profesorii ca suplinitori și la personalul necalificat pentru a acoperi deficitul de cadre didactice – recomandă Grupul la nivel înalt al ONU privind profesia didactică, din care și România a făcut parte

Guvernelor le este recomandat să elimine treptat utilizarea profesorilor pe bază de contract pe perioadă determinată și a personalului necalificat prin implementarea unui plan de tranziție care să includă evaluarea…
Vezi articolul

Daniel Funeriu: „Proiectul României educate ne-a adus profesori cu briceagul la beregată în sală de clasă și ne-a adus pentru prima dată în ultimii 18 ani profesori în stradă” / De la declanșarea grevei generale, Klaus Iohannis nu a avut nici o ieșire publică pe acest subiect

Fostul ministru al Educației, Daniel Funeriu spune într-o intervenție la TVR+, că principalul responsabil pentru greva din educație este președintele Klaus Iohannis: „Proiectul României educate ne-a adus profesori cu briceagul…
Vezi articolul