Premierul Marcel Ciolacu așteaptă de la Ligia Deca o evaluare a proiectelor prioritare de cămine la nivel național / Cererea vine după incendiul dintr-un cămin al Universității Politehnica din București

244 de vizualizări
Foto: captura gov.ro
Prim-ministrul Marcel Ciolacu i-a cerut ministrei Educației „o evaluare a proiectelor prioritare de cămine la nivel național”, înaintea ședinței de Guvern. Premierul Ciolacu a făcut trimitere la vizita sa de duminică, înainte de începerea anului universitar de la căminele din Regie când a criticat condițiile generale din unele cămine.

„Trebuie să ajungem cu asemenea lucrări și în infrastructura din educație. Le-am spus asta zilele trecute studenților, când am fost să văd condițiile în care încep anul universitar. Este clar că este nevoie de cămine noi și moderne și aștept de la doamna ministru Deca o evaluare a proiectelor prioritare de cămine la nivel național, astfel încât să intrăm în procedura prin Compania Națională de Investiții”, a spus Marcel Ciolacu la începutul ședinței de Guvern de astăzi.

Declarațiile premierului vin după o vizită a acestuia în Regie, la începutul anului universitar, când el a criticat condițiile generale din unele cămine, în special existența toaletelor comune. Pe de altă parte, el nu a făcut trimiteri clare la incendiul care a avut loc pe 22 septembrie într-un cămin din campusul Regie al Universității Politehnica din București.

Marcel Ciolacu a vizitat complexul studențesc Regie cu o zi înainte de începerea anului universitar. , Întrebat de studenți dacă îi place: el a răspuns: „E rău cu toaletele pe hol, mai ales pentru voi fetele”.

Cu o săptămâna înainte, pe 22 septembrie, a avut loc un incendiu la un cămin din campusul Regie al Universității Politehnica din București.

Deși reprezentanții Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență (ISU) susțin că incendiul s-ar fi produs din cauza unui „scurtcircuit la un aparat electric”, studenții afirmă că de vină este rețeaua electrică slabă.

Ligia Deca le-a cerut studenților din Regie să trimită la minister dovezi că UPB mușamalizează cauzele incendiilor și situația precară a rețelei electrice din cămine.

În contractele de chirie încheiate de UPB cu studenții anul acesta, au fost introduse prevederi potrivit cărora studenții sunt complet responsabili în cazul în care au loc incendii în camerele lor.

VIDEO Declarațiile făcute de Marcel Ciolacu la debutul ședinței de guvern din 2 octombrie 2024:
Citește și:
VIDEO Premierul Marcel Ciolacu, în vizită la căminele Politehnicii din Regie, întrebat de studenți dacă îi place: Nu, nu / „E rău cu toaletele pe hol, mai ales pentru voi fetele”

Ligia Deca le cere studenților din Regie să trimită la minister dovezile că Universitatea Politehnica mușamalizează cauzele incendiilor și situația precară a rețelei electrice din cămine


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

DOCUMENT Marian Preda, Nicolae Istudor, Adrian Papahagi, Ciprian Mihali, printre profesorii propuși să aleagă componența comisiilor de specialitate CNATDCU, pentru mandatul 2024 – 2028 – proiect

Ministerul Educației organizează o consultare publică privind componența comitetelor de selecție CNATDCU. Marian Preda, rectorul Universității din București, Nicolae Istudor, rector al Academiei de Studii Economice din Bucureşti, Adrian Papahagi,…
Vezi articolul

Trebuie să fim la școală și noi și copiii, dar trebuie să luăm măsuri cât se poate de ferme, fără să conteze costuri, sau cheltuieli – Pavel Lazarov, directorul Liceului Teoretic „Tudor Vladimirescu”, București: De ce nu facem absolut nimic pentru a susține învățământul în școală?

„De ce nu facem absolut nimic pentru a susține învățământul în școală prin măsuri absolute?”, este întrebarea pe care a adresat-o Pavel Lazarov, directorul Liceului Teoretic „Tudor Vladimirescu” din București,…
Vezi articolul

Ministrul Daniel David, despre consilierea elevilor în școli: Nu-i poți cere unui profesor fără pregătire în psihologie să se ocupe de tratarea sau prevenția tulburărilor psihice / Numărul de copii arondați unui consilier este prea mare

Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a declarat vineri că mare parte din conflictele pe care le vedem în școală „sunt alimentate și de ce facem și cum ne comportăm…
Vezi articolul
Învățământul primar

„Redeschiderea școlilor este benefică fiului meu pentru că așa reușește să-și vadă prietenii, este mai fericit acum”, spune o mamă din Danemarca, unde şcolile s-au deschis pe 15 aprilie. Ce se întâmplă în Olanda şi Italia

În majoritatea claselor băncile au fost în așa fel aranjate încât copiii să fie la o distanță sigură unii de ceilalți în Danemarca ţară care a deschis școlile pe 15…
Vezi articolul