Editorul de lecții digitale Livresq este pus la dispoziție gratuit tuturor profesorilor, pentru școala online

2.717 vizualizări
Compania Ascendia anunță că pune gratuit la dispoziția tuturor profesorilor editorul de lecții digitale Livresq. Această soluție de eLearning se numără printre cele recomandate de Ministerul Educației, la începutul crizei COVID-19, pentru a fi folosite de profesori în perioada în care continuă cursurile online. Ascendia arată, într-un comunicat remis Edupedu.ro, că începe „un parteneriat strategic” cu Edu Apps.

Cele două companii „își unesc forțele pentru a oferi împreună sprijinul necesar profesorilor din România pentru digitalizarea procesului de predare”, informează Ascendia.

„Ministerului Educației și Cercetării recomandă, ca soluție pentru continuarea predării în online, înregistrarea gratuită a școlilor pe platforma ClasaViitorului.ro, dezvoltată de Edu Apps, soluție pusă la dispoziția oricărei instituții educaționale de către Edu Apps de ani de zile. Aceasta facilitează accesul la licențele oferite gratuit pentru educație de către giganții tehnologici Google și Microsoft. Ascendia este de astăzi alături de aceste nume prin LIVRESQ, soluție pe care o pune la dispoziție în mod gratuit profesorilor din România”, se arată în comunicatul companiei.

LIVRESQ este un editor de resurse educaționale în format digital. „Practic, oferă oricui dorește să creeze module digitale educaționale o unealtă simplă care nu necesită cunoștințe de programare„, a declarat pentru Edupedu.ro Cosmin Mălureanu, director general Ascendia.

Acesta a precizat că Livresq „este un constructor simplu, care îți dă posibilitatea să pui în aceeași lecție poze, galerii de poze, texte, video-uri, animații audio și quizz-uri. Practic, tu poți să creezi o lecție completă, fără să fie nevoie să trimiți linkuri multiple la varii resurse copiilor. E un agregator de resurse pe care le pui într-o singură pagină, iar pagina este interactivă, merge pe orice dispozitiv, de la telefon la PC. Poți să publici librăria online direct și le poți trimite copiilor un singur link care reunește toate resursele. Are și opțiuni avansate prin care fiecare lecție poate fi descărcată pe un stick, pentru a fi folosită la școală pe un proiector sau poate fi încărcată pe un site propriu, pe site-ul școlii„.

Lecțiile rezultate pot fi descărcate pentru a fi folosite offline sau pot fi partajate pe internet foarte ușor, copiii putând avea acces la ele de pe orice tip de dispozitiv smart (telefon, tabletă, PC). De asemenea, pachetele de lecții sunt compatibile cu soluțiile de tip Learning Management System, respectând SCORM, standardul consacrat în eLearning la nivel internațional.

“Suntem încântați că Ascendia, una dintre cele mai importante companii ce dezvoltă soluții de eLearning din România, a venit către noi și putem astfel, împreună, să oferim o soluție eLearning completă cadrelor didactice. Practic, pachetul de soluții oferit gratuit de Edu Apps, prin ClasaViitorului.ro, acum este întregit cu LIVRESQ, o unealtă indispensabilă pentru digitalizarea lecțiilor.”, declară Ștefan Apăteanu, CEO Edu Apps.

“Considerăm că este de datoria noastră să ajutăm cadrele didactice din România să creeze conținut educațional de calitate, folosind unelte de calitate. ClasaViitorului.ro este o soluție care oferă acces la astfel de unelte și LIVRESQ este singura soluție românească de construcție de cursuri eLearning și resurse digitale interactive care satisface rigorile internaționale în ceea ce privește editoarele de materiale educaționale în format digital. Este un parteneriat firesc, menit să susțină învățământul românesc.”, declară Cosmin Mălureanu, CEO Ascendia.

VIDEO Webinarul transmis de Ministerul Educației pentru a-i învăța pe profesori să lucreze în Livresq:


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Simulare BAC 2025

Simulare BAC 2025. 60% din lucrările de la Limba română sunt deja corectate, anunță Sorin Ion, secretar de stat în Ministerul Educației: Avem ceva mai mulți evaluatori decât la Evaluarea Națională, deși sunt mai puține lucrări

Sorin Ion, secretar de stat în Ministerul Educației, a anunțat joi, în cadrul unei conferințe de presă, că 60% din lucrările de la Limba română (simulare BAC 2025) au fost…
Vezi articolul

Luni, 15 ianuarie, zi de plată a burselor pentru 1,2 milioane de elevi, după ce banii ar fi fost virați către școli / Peste 330 de lei ar urma să fie bursa de merit pe luna decembrie, cu 100 de lei mai puțin decât pragul minim stabilit prin lege

Luni, 15 ianuarie, elevii din țară ar urma să primească bursele pe luna decembrie, după ce sumele necesare au fost trimise către școli, prin inspectoratele școlare, confirmă pentru Edupedu.ro secretarul…
Vezi articolul
Bogdan Cristescu, expert in stiintele educatiei, Centrul National de Politici si Evaluare in Educatie

Mit spulberat: Elevii români au rezultate proaste la testele internaționale pentru că noi nu am preda acele conținuturi. Bogdan Cristescu, directorul Direcției de Curriculum, CNPEE: 86% din conținuturile evaluate în TIMSS sunt în programa din România, dublu față de Finlanda

Motivul foarte des invocat pentru slabele performanțe ale elevilor români la testările internaționale, cum sunt PISA sau TIMSS, este acela conform căruia noi nu am preda elevilor conținuturile pe care…
Vezi articolul

Ligia Deca, despre „valoarea“ notei de fundamentare în care apare garanția cerută de profesori că de anul viitor salarizarea în Educație va porni de la salariul mediu pe economie: Are semnăturile a doi miniștri / Nota de fundamentare a unei OUG adoptate este un simplu document care facilitează înțelegerea OUG, fără nicio altă valoare, potrivit CCR

„Nota de fundamentare, care este asumată la nivel guvernamental, este semnată, ca ordonanța, de cei doi miniștri inițiatori, de ministerele avizatoare, de vicepremier și de premierul României”, a declarat Ligia…
Vezi articolul

Educația media, extinsă în toate ciclurile și “transversal în discipline”? Ligia Deca: “obiective” de educație media în forma finală a raportului România Educată / Radu Szekely invocă planurile cadru și profilurile de competențe ale absolvenților, ca posibile ținte de extindere

Autoritățile vor să “generalizeze” educația media în școală, pentru că “în mod evident, competențele media sunt indispensabile”, au spus vineri reprezentanți ai Președinției și Ministerului Educației, în cadrul unei conferințe…
Vezi articolul