Președintele Consiliului Județean Bihor anunță investiții într-o clasă în sistem dual, după modelul şcolii Kronstadt din Braşov: Pe lângă elevi, se vor putea pregăti profesional şi adulții, contracost

389 de vizualizări
Foto: liceultehnologicca.wixsite.com
Președintele Consiliului Județean Bihor, Pásztor Sándor, a anunțat marți că din toamnă elevii care se specializează în sistem dual ca sudori, la Liceul tehnologic din Cadea, vor putea învăța cu un simulator ultramodern de sudură, cumpărat recent de instituție, transmite Agerpres. Oficialul a declarat că se vor putea pregăti profesional și adulții la acest liceu, dar contracost în cazul acestora.

Avem un pionierat aici. Clasa de sudură, singura din județ, după modelul şcolii Kronstadt din Braşov. Pe lângă copii – să vedem câți se vor înscrie – încercăm să pornim din toamnă şi calificarea şi formarea profesională pentru adulți. Avem infrastructura, vom avea un laborator de sudură, vom aduce și aparate tradiționale şi încercăm să creăm tot aici acea locație în care se vor putea pregăti profesional şi adulții, contracost, banii urmând să se folosească pentru echipamente„, a anunțat președintele CJ Bihor.

Acesta a povestit că aplicarea conceptului de sudură modernă, pe simulator, a început în urmă cu doi ani, când a vizitat Şcoala profesională Kronstadt din Braşov. „Noi ne-am ținut de cuvânt și am investit în echipament, un aparat ultramodern, achiziționat de Consiliul Județean Bihor cu 27.000 de euro. Am achitat noi contravaloarea, dar ne-am înțeles cu firmele din acest proiect ca, în perioada de toamnă, 50% să contribuie partenerii. Este foarte clar că de fapt câştigători suntem cu toții, pentru că vom avea forță de muncă calificată„, a continuat Pásztor Sándor, citat de Agerpres.

  • Amintim că diecare elev care intră în școlile profesionale duale primește lunar 400 de lei bursă (200 de lei de la stat, restul de la firme care pot oferi şi mai mult), iar la absolvire are întâietate la angajare în firma cu care a avut contract de practică.
  • Elevii beneficiază de cazare, masă, transport, echipament (haine) și rechizite gratuite.

Directorul executiv al asociației Bihor West Professional, Hizo Zoltan, a afirmat că „avem o mentalitate vizavi de meseria de sudor. Părinții ştiu că sudura este un lucru rău, că e murdar, că e praf… Dar dacă vedeți cum se lucrează azi, oricine îşi poate schimba părerea. Nu mai e fum, sunt aspiratoare de praf, toată zgura se înghite de aparat, nu este un mediu toxic. La o vizită cu copiii la o fabrică modernă, elevii au rămas foarte mirați. Ca-n farmacie! Cine îşi imaginează că mai există fabrici ca acum 50 de ani, pline de vaselină, se înșeală. Industriile 4.0 nu mai permit aşa ceva„.

Din septembrie, la clasa de sudură a şcolii profesionale din cadrul liceului vor putea învăța meseria de sudor între 20 şi 28 de elevi, studiile şi practica având durata de trei ani. Directorul Karancsi Bela a declarat că tot în sistem dual mai există o clasă de maşinişti şi una de zidari-pietrari-tencuitori.

Școala profesională în sistem dual funcționează în cadrul Liceului tehnologic din Cadea, care are un campus şcolar reabilitat în întregime, relatează agenția de presă. Este vorba despre o şcoală din anii 1960, în care în 2016 au fost investite peste patru milioane de euro pentru reabilitare. Investiția făcută de Consiliul Județean a mers în reabilitarea clădirilor, modernizarea atelierelor şi a laboratoarelor, construirea unei sali de sport, a unei clădiri cu 10 garsoniere pentru profesori, a unui internat cu 81 de locuri pentru elevi și a unei cantine noi, scrie Agerpres.

Cadea este una dintre cele trei școli profesionale din județul Bihor în sistem dual, alături de Ștei – Colegiul Tehnic „Unirea” (mecanici auto), Oradea – Colegiul național „Constantin Brâncuți” (construcții – dulgheri, fierar-betonişti, zidari), notează agenția de presă.

Per total, din septembrie elevii au în oferta școlară 180 de locuri pentru clase profesionale în sistem dual în Bihor, ocuparea fiind de doar 30% în acest moment, potrivit informațiilor publicate de Agerpres.

Preşedintele CJ Bihor a declarat că, „în toate aceste locuri, am reuşit să dăm mâna cu firme foarte importante din județ. Cercul se dezvoltă şi invităm şi alte firme să intre în asociația Bihor West Professional. Nu creăm ceva nou, ci învățăm de la alții. Încercăm să ne creăm forța de muncă, pentru că este o problemă cu lipsa forței de muncă„.

La conferința de presă au participat, alături de preşedintele Consiliului Județean Bihor – Pásztor Sándor, şi directorul executiv al asociației Bihor West Professional – Hizo Zoltan (asociație formată din CJ Bihor şi o serie de firme din Oradea, cu rol în implementarea proiectului dedicat sistemului de învățământ dual în județ după modelul Kronstadt), precum şi reprezentanții companiilor partenere (Eberspaecher, Faist Metalworking, Modular Building Solutions, Selina, Drumuri Orăşeneşti, AutoBara).

Directorul Hizo Zoltan a declarat că „cea mai mare problemă e că, de exemplu, 1.000 de copii de clasa a VIII-a care ar putea fi potențial elevi ai şcolilor profesionale, liceele din județ îi acceptă chiar dacă ei au obținut medii de 1 sau 2 la evaluarea națională. Nu ar trebui să poți intra la liceu cu mediile astea. Dar acest concept de bugetare per capita permite acest lucru. Dacă nu se rupe această pisică cu măcar media 5 la intrare în liceu, ca şi şcolile profesionale să trăiască, degeaba facem reforme„.

Foto: Liceul Tehnologic Nr. 1 Cadea

 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Liderul sindical Simion Hăncescu: Profesorii n-au nimic împotrivă să fie evaluați, numai că această evaluare să fie extrem de obiectivă și bine cuantificată. Vă dați seama ce nebunie ar fi în școli să se stabilească veniturile salariale în funcție de evaluările pe care le fac colegii între ei?

Simion Hăncescu, președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), a declarat, pentru Edupedu.ro, că „profesorii n-au nimic împotrivă să fie evaluați, numai că această evaluare să fie extrem de obiectivă…
Vezi articolul

Trei colegii din Brașov îi încurajează să plece pe elevii de gimnaziu cu medii sub 8 la finalul fiecărui an. Inspectorul școlar: Sunt școli de masă, dar trebuie să ținem cont de istoricul și de rezultatele lor în competițiile școlare

Trei colegii din Brașov au stabilit în regulamentele școlare că elevii de gimnaziu care nu obțin la finalul fiecărui an media de minimum 8 sunt dați afară din școală, scrie…
Vezi articolul

Elevii din clasele a VIII-a și a XII-a și cei din învățământul special să fie exceptați de la vacanța care va fi decisă la Cotroceni, cere Consiliul Național al Elevilor: Calendarul examenelor să nu fie în niciun fel afectat / Statul a fost incapabil

Calendarul examenelor să nu fie în niciun fel afectat, cere autorităților Consiliul Național al Elevilor, care le solicită guvernaților să nu îi trimită în vacanță pe elevii din clasele terminale,…
Vezi articolul

Lovitură pentru familiile care își duceau copiii la peste 300 de after school-uri private: acestea nu mai pot fi organizate în aceeași clădire cu grădinițe private. Christian Comșa, Asociația Școlilor Particulare: Normele vin foarte târziu, s-au făcut investiții, s-au înscris copiii la after

Peste 300 de after school-uri private nu mai pot funcționa în acest an școlar, pentru că erau organizate în spații comune cu grădinițe private. Interdicția apare cu doar două săptămâni…
Vezi articolul

Avocatul Poporului a sesizat CCR pe noua Lege a tinerilor / Printre prevederile criticate de Weber este posibilitatea schimbării destinației bunurilor: ”Poate avea ca efect schimbarea totală a destinației, în detrimentul tinerilor, spre exemplu în scop comercial”

Avocatul Poporului, Renate Weber, a sesizat Curtea Constituțională a României pe noua Lege a tinerilor, spunând că anumite prevederi din lege ”au consecințe negative asupra raporturilor juridice, precum și asupra…
Vezi articolul