Preşedintele executiv al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER), Florin-Daniel Şandru, a adresat o scrisoare publică reprezentanţilor partidelor politice care formează coaliţia de guvernare solicitând adoptarea de urgenţă a unei iniţiative legislative care să interzică simbolurile regimului totalitar comunist şi cultul persoanelor care l-au susţinut, transmite Agerpres.
- Amintim, marți, 22 iulie, a avut loc prezentarea studiului „Reperele Nostalgiei” privind modul în care românii se raportează la regimul comunist. Aproape jumătate dintre români cred că se trăia mai bine comunism, concluzionează studiul.
- În prezent, există legea nr. 217 din 23 iulie 2015 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 31/2002 privind interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii
„În contextul recentului eveniment unde IICCMER a prezentat rezultatele sondajului privind nostalgia pentru comunism şi având în vedere dezbaterile şi analizele precedente, considerăm imperativă demararea unor măsuri legislative ferme pentru a contracara această tendinţă periculoasă. Datele prezentate, precum şi opiniile exprimate de specialişti evidenţiază clar necesitatea adoptării urgente a unei legi care să interzică simbolurile regimului totalitar comunist şi cultul persoanelor care l-au susţinut. Istoria nu se repetă identic, dar se poate reactiva şi poate fi manipulată, mai ales într-un prezent vulnerabil.
Într-o societate democratică, memoria nu este doar o datorie, ci un instrument esenţial al consolidării valorilor democratice şi al prevenirii reapariţiei extremismelor”, a scris Şandru, miercuri, într-o postare pe pagina de Facebook a IICCMER.
Potrivit acestuia, „în condiţiile în care extremismul şi rescrierea falsă a trecutului devin tot mai frecvente, lipsa unei astfel de legislaţii poate duce la reactivarea simbolurilor şi ideologiilor totalitare, cu consecinţe greu de controlat asupra stabilităţii sociale şi a coeziunii naţionale”.
„Pentru a preveni această situaţie, este obligatoriu ca Parlamentul să adopte legea fără întârziere, oferindu-ne un cadru clar pentru respingerea oficială a oricărei forme de glorificare a regimului comunist. Considerăm memoria drept o formă de justiţie şi atunci angajamentul nostru în apărarea acestei memorii devine, inevitabil, un act de responsabilitate morală. Într-o perioadă în care valorile fundamentale ale democraţiei sunt tot mai des puse la încercare de un val de extremism şi de rescriere periculoasă a trecutului, adoptarea unei astfel de legi devine nu doar o necesitate, ci o prioritate urgentă”, consideră preşedintele executiv al IICCMER.
3 comments
”Prioritate urgentă”…
Mircea, fă-te că muncești.
In loc sa se gandeasca cum sa transforme Institutul din sinecura in actor activ in educatie … el vrea o interdictie!!!
Atata poate el!
Altceva trebuie facut ca oamenii sa nu mai apeleze la memoria „epocii de aur”.
Sa puna mana pe carte!
Tara arde și baba se piaptănă!