Președintele Federației Părinților, Iulian Cristache: Nu suntem de acord cu admiterea la liceu, noul procent de 60% din locuri e chiar mai rău

2.382 de vizualizări
Iulian Cristache, Federația Părinților / Foto: INQUAM Photos – Octav Ganea
Președintele Federației Naționale a Părinților – Edupart, Iulian Cristache, anunță că nu susține examenul de admitere la liceu, prezentat de ministra educației, Ligia Deca, nici în varianta în care doar 60% dintre locurile dintr-o clasă ar urma să fie scoase la concurs, restul fiind ocupate cu elevi repartizați în urma Evaluării Naționale. Cristache a declarat pentru Antena 1 că „nu suntem de acord cu admiterea, creăm discriminare la nivelul sistemului educațional, ca să nu mai vorbim de meditații. Luăm în calcul și stresul la care copiii vor fi supuși într-un timp relativ scurt”.

Într-o declarație similară, dar făcută la TVR, Cristache susține că „nu acceptăm compromisul, fie 90%, fie 60%, pentru noi este același lucru. Răspunsul nostru este nu și dacă mă întrebați referitor la procent, cred că este mai rău acum, pentru că vom avea formațiuni de studiu cu elevii care au două sisteme de evaluare. Unii, Evaluare Națională, alții pe Evaluare Națională plus parte de admitere, s-ar putea să se creeze niște dispute acolo, la nivelul copiilor”.

Reamintim că încă din vara anului trecut poziția președintelui Federației părinților, Iulian Cristache, a fost împotriva organizării unui examen de admitere. Acesta a solicitat ministerului să fie luate în considerare recomandările OECD, pentru că „meditațiile sunt la un nivel „problematic” în România”, potrivit acestuia.

Ligia Deca a publicat luni proiectele de legi ale Educației. Acestea prevăd că admiterea separată la liceu poate fi organizată pentru cel mult 60% din locuri, de orice liceu care are concurență pe locurile scoase la concurs. Prima generație care ar da acest examen de admitere este cea care intră în clasa a V-a în anul școlar 2023-2024.


1 comment
  1. Boala oricarui nou ministru al invatamintului : schimbare de dragul schimbarii. Se inta la liceul si in urma cu 35 de ani. Sa dea fiecare admitere la liceul unde doreste sa intre iar media sa fie facuta din nota de la evaluarea nationala si nota la examenul de admitere, intr-un anumit procent. Sau sa se faca admiterea ca pina acum. Ce atitea discutii degeaba!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Când mergi la medic cu copilul care are o viroză? Recomandările Ministerului Sănătății: Are febră înaltă care nu scade la medicamente, respiră cu dificultate, este astenic, nu poate să înghită

Ministerul Sănătății a publicat, vineri, o serie de recomandări pentru părinți, în contextul valului de viroze respiratorii din ultima perioadă. Tot în această săptămână, ministerul a anunțat că deschide centre…
Vezi articolul
Reducerea normei didactice pentru profesorii cu vechime

Plata cu ora în anul școlar 2024-2025. Dosarele se depun la școală marți și miercuri. Profesorii titulari și cei angajați pe perioadă determinată pot fi încadrați în regim de plata cu ora până la o jumătate de normă didactică de predare / Model de cerere și lista documentelor necesare

Dosarele pentru plata cu ora în anul școlar 2024-2025 se depun la școală, în zilele de 27 și 28 august, potrivit metodologiei-cadru de mobilitate. În aceleași zile au loc și…
Vezi articolul

Microbilog al Universității de Medicină din Iași, despre etapele dezvoltării unui vaccin și ce efect are închiderea școlilor și facultăților în răspândirea coronavirusului: „Mai curând copiii de vârstă mică par să fi înțeles importanța acestor măsuri”

Care sunt principalele diferențe între noul coronavirus și gripa sezonieră, dacă și ce efect au măsurile de închidere a instituțiilor de învățământ, precum și care sunt etapele cercetării și dezvoltării…
Vezi articolul