Președintele interimar al ARACIP, agenția care acreditează toate școlile din România, va fi Tatiana Tutunaru – SURSE

2.427 de vizualizări
Foto: © Lovelyday12 | Dreamstime.com
Tatiana Tutunaru va prelua temporar funcția de președinte al Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar (ARACIP), până la intrarea în vigoare a Hotărârii de Guvern care va reorganiza agenția. Potrivit CV-ului Tatianei Tutunaru, ea este expert-coordonator regional sud-Muntenia în cadrul ARACIP. Amintim că, pe 12 ianuarie, fostul președinte interimar, Silviu Iordache, și-a dat demisia din funcție.

După demisia lui Iordache, mai multe ONG-uri din Educație au reacționat, cerând organizarea de concursuri publice pentru funcțiile de președinte și membri ai consiliului de conducere al ARACIP. Acestea au scris într-un comunicat de presă că „susțin cu tărie profesionalizarea conducerii Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar (ARACIP), prin organizarea unor concursuri publice pentru poziția de Președinte, precum și a membrilor din consiliu de conducere. Apreciem ca benefică pentru ARACIP demisia domnului Silviu Iordache din funcția de președinte al Agenției, dat fiind că a fost o persoană nepotrivită și necalificată pentru această înaltă funcție de responsabilitate publică, după cum a fost semnalat și de presă”.

Silviu Iordache și-a depus demisia miercuri, la 4 luni de la numirea în funcție prin detașare de la Casa Corpului Didactic Iași, unde era director al instituției. Iordache a fost inițial manechin pentru designerul vestimentar Cătălin Botezatu, acesta din urmă declarând pentru ProTV, după ce fostul său angajat și-a preluat mandatul, că „cea mai reprezentativă colecție pentru el a fost cea “Aviator” unde a prezentat de la costume de baie, până la outfit-urile normale, adică îmbrăcat, ca să spun așa”. „Silviu face parte din garda veche de manechini, o gardă adevărată, pentru că pe vremea aceea se făcea un alt fel de modelling cu băieți care arătau într-un fel…”, a punctat Botezatu.

Silviu Iordache a fost numit la șefia ARACIP pe 12 septembrie, după ce fosta președintă interimară, Alina Paraschiv, și-a dat demisia acuzând apariția, în minister, fără consultarea sa și a Agenției, a unui proiect de hotărâre de guvern pentru reorganizarea acesteia. Înaintea ei fusese președinte Șerban Iosifescu, pentru un mandat din 2005 până în iulie 2021. Acesta a fost dat afară după un control al ministerului în urma căruia ministrul a anunțat că a descoperit o serie de nereguli. Iosifescu a contestat în instanță decizia.

Edupedu.ro a scris în exclusivitate că Iordache a fost și manechin de lenjerie intimă pentru Botezatu, profesor de religie și geografie, fondator Pro România Iași, director al Casei Corpului Didactic; și-a pus în CV că a organizat timp de nouă ani „Balul Bobocilor” la două licee.

Ministrul Educației a explicat, despre numire faptul că a fost făcută „strict pe criterii de competență profesională și managerială”. Sorin Cîmpeanu, apropiat al lui Silviu Iordache încă din 2015, susținea după numire că Iordache a prezentat uniformele create de Cătălin Botezatu pentru compania națională TAROM și nu alte “obiecte vestimentare”.

Foto: © Lovelyday12 | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

BREAKING Guvernul Ciolacu taie o treime din finanțarea de 15% din cheltuielile bugetului general consolidat, prevăzută în legile Deca-Iohannis – proiect / Pentru al 13-lea an consecutiv, bugetul Educației nu primește cât este prevăzut în lege 

Guvernul Ciolacu taie o treime din finanțarea pentru cheltuielile pentru Educație, de la 15% din cheltuielile bugetului general consolidat, la minimum 10%, potrivit ordonanței de urgență „trenuleț”, pusă miercuri în…
Vezi articolul

„Nu văd România de astăzi ca pe o moștenire de la părinții noștri, ci ca pe o țară pe care am luat-o cu împrumut de la copiii noștri” – portret: 100 de ani de la nașterea fostului suveran al României, Mihai I

Luni, 25 octombrie, se împlinesc 100 de ani de la nașterea Regelui Mihai I, scrie Radio România Cultural într-un portret realizat cu această ocazie fostului suveran. După o domnie zbuciumată,…
Vezi articolul

DOCUMENT Examenele de corigență pentru elevi se vor desfășura în perioada 4-15 iulie 2022 / Dacă curriculumul este organizat modular, această sesiune are loc în ultima săptămână de cursuri a anului școlar 2021-2022

Examenele de corigență pentru elevii de clasele primare, gimnaziale și liceale au loc în perioada 4-15 iulie 2022, pentru anul școlar curent, potrivit unei note trimise inspectoratelor școlare de către…
Vezi articolul