Președintele Nicușor Dan, despre acuzațiile de plagiat aduse ministrului Justiției, Radu Marinescu: Sunt bătălii mai importante în care să mă implic

276 de vizualizări
Foto: EPA / Olivier Matthys – via AGERPRES Foto
Președintele Nicușor Dan a afirmat, vineri, că are „bătălii mai importante” în care să se implice, enumerând aici justiția și evaziunea fiscală, decât subiectul legat de acuzațiile de plagiat la adresa ministrului Justiției, Radu Marinescu, potrivit Agerpres.

„Sunt multe bătălii de dus, asta e opina mea. Noi am avut o perioadă, anii ’90-2000, în care era o obișnuință în universitățile din România, pentru o parte dintre profesorii îndrumători, să îndrume oamenii să ia de aici, să ia de acolo… plagiat. O parte dintre oamenii ăștia sunt parte din elita politică a României de azi. Nu există o contrapondere politică față de această realitate. Eu, ca să vă spun foarte tranșant, sunt bătălii mai importante cum ar fi justiția, evaziunea fiscală, un proiect economic pentru România, în care eu doresc să mă implic”, a declarat Nicușor Dan, la Bruxelles, într-o conferință de presă.

Șeful statului s-a aflat vineri, la Bruxelles, la reuniunea informală a Consiliului European.

Informații de context

Ministrul Radu Marinescu este acuzat de plagiat într-o investigație publicată de PressOne. Aceasta arată că 140 de pagini din cele 247 ale tezei de doctorat, susținute în 2009, ar conține conținut copiat fără citare din lucrări publicate anterior de alți autori – detalii aici.

Comisia de Etică a Universității din Craiova a decis vineri, 16 ianuarie, să deschidă un dosar de analiză în cazul ministrului Justiției, Radu Marinescu. Potrivit unui comunicat de presă transmis Edupedu.ro, comisia a deschis dosarul în urma a două sesizări. Comisia anunțase, luni, că urma să se întrunească astăzi într-o ședință extraordinară pentru a vedea dacă se autosesizează în cazul acuzațiilor de plagiat aduse demnitarului.

După publicarea anchetei Pressone.ro, premierul Ilie Bolojan a declarat că „speră” ca plagiatul să fie „certificat” de o entitate independentă. Șeful guvernului, citat de Agerpres, a spus că „lucrurile de care dânsul este acuzat nu s-au întâmplat în mandatul de ministru. Încerc să îmi evaluez colegii după ceea ce fac în mandatele de ministru” – citește pe larg aici.


2 comments
  1. Când pleci la drum cu minciuna de mână, orice luptă este pierdută din start. Prima minciună: independența. După atâtea luni de mandat, nicio independență, niciun cuvânt care să ducă cu gândul la independență, doar o prietenie necritică cu toate relele clasei politice. A doua minciună: implicarea. În afara amânărilor și promisiunilor lipsite de finalizare, nimic concret. Nu a deranjat pe nimeni, nu a rezolvat nimic. A treia minciună: legitimitatea. Nu poate fi legitim un președinte care a fost ales cu pericolul îndreptat spre mintea societății. Dacă distractorul cu pantaloni roșii a fost câinele cel rău care să ducă oile în brațele acelorași ciobani nepricepuți de care doreau să fugă, este legitim beneficiarul conjunctural al votului unei populații îngrozite? Mă tem că războiul cu timpul va fi cel puțin la fel de sângeros pe cât a fost pentru președintele anterior.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Acuzații încrucișate între sindicate și Andronescu. FSE Spiru Haret: Greu de crezut că Ministerul poate face legile educației într-o lună sau documentele sunt gata fără să știm autorii

Ping-pong cu revendicări, replici și acuzații între sindicatele din educație membre ale federației “Spiru Haret” și ministerul condus de Ecaterina Andronescu. Ministerul Educației fie nu respectă acordul cu sindicatele de…
Vezi articolul

Viitorul guvern să „reformeze fundamental curriculumul școlar”, să introducă un sistem de sprijin timpuriu pentru elevii în risc de abandon, să reformeze Evaluarea Națională – apel al organizației Salvați Copiii

O „reformare fundamentală a curriculumului școlar”, în special la liceu, resurse substanțiale pentru educația remedială, reevaluarea metodologiei și structurii Evaluării Naționale și măsuri de sprijin pentru elevii cu risc de…
Vezi articolul