Președintele Nicușor Dan spune că reprezentanții universităților trebuie să se implice mult mai mult în dezbaterile privind bugetul și legile importante: Există doar voința de comunicare, nu există interfața

433 de vizualizări
Nicușor Dan, președintele României, în prima conferință de presă la Palatul Cotroceni din București, 4 iunie 2025 / Sursa foto: Inquam Photos / George Călin
„În momentul în care statul român dezbate bugetul sau legi importante, nu numai despre educație, ci despre economie, despre corespondența între educație și economie, eu cred că reprezentanții mediului academic trebuie să fie prezenți în dezbatere mult mai mult”, a declarat președintele României, Nicușor Dan, la celebrarea a 165 de ani ai Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, vineri 24, octombrie.

Nicușor Dan a spus că, în acest moment, lipsește comunicarea reală între mediul universitar și autorități.

„Există doar voința de comunicare, nu există interfața de comunicare, pe care trebuie să o construim și noi, și dumneavoastră. Deci, vreau să vă asigur de deschiderea mea ca în toate aceste decizii pe care societatea trebuie să le ia cât mai informat, dumneavoastră să aveți un cuvânt de spus”. 

Declarațiile președintelui Nicusor Dan referitoare la implicarea mediului academic în societate:

„Cred că mai general trebuie să ne gândim la rolul oamenilor din mediul academic în societate și aici, din păcate, cred că nu suntem acolo unde ar trebui să fim

Adică, în momentul în care statul român dezbate bugetul sau în momentul în care statul român dezbate legi importante nu numai despre educație, ci despre economie, despre corespondența între educație și economie, eu cred că reprezentanții mediului academic trebuie să fie prezenți în dezbatere mult mai mult, am fost la Bruxelles, când vorbim de cadrul financiar multianual 2028-2034. Da, pentru că România este parte din Europa, nu este așa anexă. Da, acolo, societatea românească, mediul academic trebuie să fie parte din dezbatere pentru ca să fie parte din decizie. 

Vreau să vă asigur din partea mea în momentul acesta și o să spun lucrul ăsta și mâine la conferința Rectorilor, există doar voința de comunicare, nu există interfața de comunicare, pe care trebuie să o construim și noi, și dumneavoastră. Deci, vreau să vă asigur de deschiderea mea ca în toate aceste decizii pe care societatea trebuie să le ia cât mai informat, dumneavoastră să aveți un cuvânt de spus”. 


6 comments
  1. Din ce zice președintele eu înțeleg că și-ar dori ca mesaje, observații, propuneri pertinente să vină și structurat și instituțional, nu doar individual. Sigur că nu poate zice direct că inspectori | directori | rectori / șefi de sindicat ar fi util să fie schimbați din când în când.

  2. Interfața stătea, stă și se pare că va mai sta cu regele minciunilor la masă. A stat ea și în campania electorală alături de cei care au promis bunăstare, demnitate și alte nelivrabile care implicau educația. A fost prima care a anunțat concedierile, mărirea normelor profesorilor și jupuirea bursierilor, în totală opoziție cu promisiunile electorale vânturate deunăzi. Interfața a inventat conceptul de criză în educație, ea a aruncat cu zootrufie și zoocacademie pe demnitatea și prestigiul profesorilor, ea a instigat la disprețuirea publică a școlii și a celor ce-i slujesc. Vestea bună este că timpul nu mai are răbdare cu trădătorii.

  3. nu fi ipocrit , domnule .nu poti da directive unor oameni carora le ai taiat norma de hrana și le ai ciuntit sporul de uzura neuropsihică. nu te gândești ? !

  4. Te-am votat, dar ești un prostănac.

    Cine spune că cei vizați n-au încercat deja să comunice cu ministerul, să le explice birocraților și politrucilor cum să folosească experiența celor din sistem pentru a schimba lucrurile în bine?

    Toți cei din preuniversitar și universitar – poate cu excepția lui David, că avea trecere și pe vremea lui Deca sau Câmpeanu – au dat numai peste uși închise și urechi surde.

    Nebunia e să tot faci un lucru în aceleași condiții și să speri că rezultatul va fi diferit de fiecare dată.

    1. Din ce zice președintele eu înțeleg că și-ar dori ca mesaje, observații, propuneri pertinente să vină și structurat și instituțional, nu doar individual. Sigur că nu poate zice direct că inspectori | directori | rectori / șefi de sindicat ar fi util să fie schimbați din când în când.

      1. Ăștia-s cei care au deschis o adresă de email pentru sugestii, au pus numere de telefon la care nu a răspuns nimeni, au chemat la discuții ”la nivel național” unde au avut loc câte 100 de persoane (toți inspectori școlari numiți politic sau reprezentanți ai ONG-urilor cu interese dubioase în educație), au ținut elevii la ușă când doreau să-și exprime un punct de vedere privind planurile cadru, iar la final au trecut peste toți și toate și au făcut exact ce au spus de la bun început, fără să țină cont de nicio propunere.

        Și tot ei sunt cei care au ales să taie toată finanțarea sistemului de învățământ până sub nivelul avariei, care nu discută de TREI LUNI cu profesorii care protestează zilnic în fața ministerului, care trimit comunicate mincinoase sau doftoricite ca să fie de acord cu ce spune ministrul, ignorând părțile care-l contrazic direct.

        Îmi spui d-ta că d-l președinte ține cont de toate astea dar vrea discuții la nivel instituțional? Cu cine? Tot cu inspectorii yes-men numiți politic? Tot cu reprezentanții partidului în teritoriu? Cu profesorii, părinții și elevii e clar că nu vrea să discute nimeni – nici ministrul, nici președintele.

        Eu zic să nu ne mai îmbătăm cu apă rece – președintele e cantitate non-existentă (cu excepția măsurilor de PR pentru alegeri prin state vecine, misiuni religioase la nu știu ce mânăstire unde se adună personaje dubioase de obicei în defavoarea marcării unor evenimente publice importante, etc). A fost votat pentru că alternativa era chiar mai sumbră, dar asta nu înseamnă că a meritat votul pentru ce poate și vrea să facă. Au trecut aproape 6 luni de mandat, nu se vede nimic bun, doar inerție și indolență, lipsă de interes pentru implicarea în problemele acute ale societății, declarații (foarte ”moi” și generale) care nu transmit nimic, nicio intenție, nicio direcție, nicio opinie personală. Da, sunt dezamăgită. Nu voiam un al doilea vizitator la Cotroceni dar asta am obținut.

        Nu vreau să-l bănuiesc de bune intenții pe președinte, vreau să-l văd activ și implicat, și obligatoriu nu în direcția continuării demolării a minimului (insuficientului) rămas nedistrus în sistem. DE CE nu poate zice că inspectorii și directorii să fie schimbați? Oare pentru că sunt numiți exact de partidele care sunt în ”coaliția” ce-l susține? Am ales un laș, atunci? Mă lipsesc. Dacă are efectiv ceva de spus, o poate face în mod direct, către societate, nu prin răspunsuri vagi la întrebări față de care ar trebui obligatoriu să aibă o opinie și o intenție.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Educația juridică, alegerile, democrația pot fi incluse ca unități de învățare la disciplina „Consiliere și orientare”, dar trebuie gândit un „curriculum național pentru educație juridică” împreună cu judecătorii, procurorii, avocații, spune ministrul Daniel David

Competențele legate de cetățenie democratică, de alegeri, de educație juridică pot fi abordate la nivel liceal, conform noilor planuri-cadru, precum și la nivel primar și gimnazial în disciplina obligatorie „Consiliere…
Vezi articolul

Candidatura la alegerile prezidențiale a rectorului SNSPA, respinsă de Biroul Electoral Central / Remus Pricopie: Am certitudinea că abordarea aleasă de mine va declanșa o dezbatere onestă privind rigurozitatea normelor noastre electorale

Biroul Electoral Central (BEC) a respins luni candidatura la prezidențiale a lui Remus Pricopie, rectorul SNSPA, potrivit unui comunicat al instituției, scrie G4Media.ro Pricopie anunțase că nu a depus nici…
Vezi articolul

Discriminare pentru profesoare: femeile cadre didactice care vor avea 62 de ani și 5 luni la 1 septembrie 2025 și nu doresc să se pensioneze vor intra în restrângere de activitate, sau vor fi pensionate forțat, potrivit procedurii Ministerului Educației pentru reconstituirea normelor didactice, lucru care încalcă legea și contravine deciziei CCR / Profesorul anonim

Vă supun atenției faptul că, pe lângă celelalte măsuri și criterii de angajare mai mult decât discutabile, procedura pentru încadrarea profesorilor în anul școlar 2025-2026, publicată vineri 8 august 2025…
Vezi articolul
Tichete educaționale 2024 - cardurile educaționale de 500 de lei

Ministerul Fondurilor Europene anunță la finalul primului modul de școală cum vor arăta noile carduri pentru tichete educaționale, în valoare de 500 de lei, cu care cei peste 410 mii de elevi ar fi trebuit să poată cumpăra rechizite la începutul anului școlar

La finalul primului modul de școală, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene anunță într-o postare pe Facebook că a finalizat modelul cardurilor pe care părinții le pot folosi pentru a cumpăra…
Vezi articolul