Președintele Nicușor Dan spune că singurul ministru din guvernul actual pe care ar vrea să-l „păstreze” este Daniel David: Sunt foarte curios de programul de reformă a Educației cu care vine

[jp_post_view]
Foto: ID 319027781 © LCVA | Dreamstime.com
Președintele ales, Nicușor Dan a fost întrebat pe care ministru l-ar păstra din actualul cabinet. „Pe Daniel David. Eu am încredere, e o persoană competentă care a studiat științele Educației. Sunt foarte curios de programul cu care vine”, spune Nicușor Dan într-un interviu acordat Antena 1, luni seară, 19 mai, în prima zi după ce a fost declarat câștigător al alegerilor prezidențiale.

Întrebat dacă este un ministru din actualul cabinet pe care l-ar păstra, Nicușor Dan, președintele ales al țării, spune că „de principiu” și-ar dori să îl păstreze pe ministrul Educației, Daniel David.

„Domnia sa a spus că vine în vara asta, probabil în câteva săptămâni cu un program de reformă a Educației. Eu am încredere, e o persoană competentă, care a studiat științele Educației. Sunt foarte curios de programul cu care vine”, a spus Nicușor Dan.

De precizat că nu e clar la ce raport se referă președintele ales, în contextul în care luni, 19 mai, ministrul Daniel David a publicat raportul său de diagnoză asupra sistemului de învățământ, cu privire la examenele susținute de elevi, la titularizare și la reorganizarea sistemului de învățământ superior și al cercetării. În plus, în luna iunie, ar urma să fie finalizate planurile cadru pentru liceu, potrivit declarațiilor oficiale ale ministrului făcute până în prezent.

Numele lui Daniel David a fost singurul pe care președintele Nicușor Dan a vrut să îl avanseze, fiind rezervat în privința altor miniștri.

Răspunsul integral al președintelui ales, Nicușor Dan

Alessandra Stoicescu, jurnalist: Este un ministru din actualul cabinet pe care l-ați păstra?

Nicușor Dan, președintele ales: Pe Daniel David. Domnia sa a spus că vine în vara asta, probabil în câteva săptămâni cu un program de reformă a Educație. Eu am încredere, e o persoană competentă, care a studiat științele Educației. Sunt foarte curios de programul cu care vine. E o persoană de anvergură, care are cum am spus, are studii în zona de pedagogie. De principiu aș dori ca domnia sa să continue…

Alessandra Stoicescu, jurnalist: Un alt ministru din oricare altă zonă pe care l-ați păstra ?

Nicușor Dan, președintele ales: Nu vreau să avansez nume.

Informații de context

Nu este prima oară când Nicușor Dan spune că așteaptă de la Daniel David un plan de reformă în învățământ. Tot luni, 19 mai, în prima zi de când a fost declarat câștigător al alegerilor prezidențiale, Nicușor Dan

Amintim că raportul de diagnoză QX al ministrului Educației Daniel David, prezentat luni, 19 mai, într-o conferință de presă, a fost publicat pe site-ul ministerului.

Documentul conține propunerile ministrului cu privire la examenele susținute de elevi, la titularizare și la reorganizarea sistemului de învățământ superior și al cercetării. Raportul de 39 de pagini a fost publicat la cinci luni de la preluarea mandatului.

În mai multe intervenții în spațiul public din decembrie până în prezent, Daniel David a precizat că va răspunde în acest raport întrebărilor privind principalele nemulțumiri ale profesorilor, părinților și elevilor. Subiecte precum Evaluarea Națională, desfășurarea examenului de Titularizare, homeschooling, evaluarea elevilor, sistemul de educație din mediul rural și alte probleme pe care ministrul le-a identificat și pe care a precizat că le-a aprofundat.

Câteva dintre temele atinse în raport pe partea de învățământ preuniversitar:

  • Absolvenții nu asimilează eficient competențele cheie în relație cu utilizarea conținutului programelor în viața cotidiană din cauza unui proces de învățământ nemodernizat.
  • Infrastructură școlară deficitară ceea ce duce în unele cazuri la învățământ simultan sau în mai multe schimburi (chiar 3 pe alocuri).
  • Ecosistem educațional necoordonat
  • Reforme ca soluții la probleme: Reforma curriculară, reforma evaluării, reforma asociată copiilor cu cerințe educaționale speciale, reforma asociată abandonului școlar, reforma din mediul educațional rural, rolul profesorului în societate.

Foto: ID 319027781 © LCVA | Dreamstime.com /
Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
DOCUMENT Raportul QX de diagnoză al ministrului Educației și Cercetării, Daniel David, a fost publicat de minister
UPDATE Raportul QX de diagnostic pentru educația și cercetarea din România – prezentat luni de ministrul Daniel David: Miză majoră – construirea societății bazate pe cunoaștere, am simțit pe pielea noastră ce înseamnă lipsa acesteia / Reforme propuse pentru Titularizare, statutul profesorului, evaluarea elevilor, olimpiade, cercetare
Daniel David: Nu e corect ca Evaluarea Națională să acopere doar două materii, deși există 8 competențe cheie. Asta nu înseamnă că trebuie să dai cinci sau opt examene / Ministrul este de acord cu examen separat de admitere la liceu, după Evaluarea Națională
Profesorii angajați pe perioadă determinată ar putea deveni titulari automat, după 4-5 ani, dacă sunt evaluați pozitiv de școală. Titularii nu vor mai fi până la pensie, ci cu evaluare periodică din 5 în 5 ani – propunerea ministrului Daniel David
David, dupa ce noul președinte Dan a criticat curriculumul la clasa a II-a: Să ne amintim că, în primar, reforma curriculară a început în urmă cu mai mult de un deceniu, deci e timpul să te mai uiți la ea
Daniel David: În zona de curriculum, trebuie să predăm mai puțin, dar mai relevant. Numărul de ore ar trebui să nu iasă din logica unei medii la nivel european
Propunerea ministrului Daniel David pentru schimbarea Titularizării și angajarea profesorilor: după un examen național de „licențiere” în sistem, candidații cu peste 7 să participe la concursuri organizate în școli sau la centre de concurs, ca la rezidențiat
Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David: Ne cam batem joc de jumătate din copii în sistemul educațional, direct spus

4 comments
  1. Sunt atatia oameni competenti in preuniversitar, oameni care au predat efectiv, poate au fost lideri sindicali, oameni ce stiu adevarul din educatie. Si tu vrei sa ramana David? Tu citesti ce scrie omul asta? Asa, ca fost olimpic, tu realizezi ce tampenii debiteaza omul asta? Poporul asta ti-a dat legimitate si te-a trimis in fruntea tarii. Oamenii educati ai acestei tari te-au facut presedinte, nu capsunarii si sparanghelistii Italiei sau Spaniei. Nicusor, noi, oamenii educati si de cultura te-am ajutat. Si tu vrei sa tii in functie un ministru al educatiei care ne ia drept infractori si analfabeti? Care propune evaluari la 5 ani dupa Titularizare? Ca orice sofer de autocar, ca orice femeie de serviciu? Pe cand acelasi sistem la absolventii de Rezidentiat, Barou, in politie, in administratie, in Parlament etc? Rusinica!

  2. Unul prost din cate se vede. Zboara-l pe David ca abereaza la greu. Cand ai sa ai greve si revolte in educatie, iti vei inghiti aceste vorbe, Nicusoare. Daca-l tii ca ti-e protejat, asteapta-te la consecinte. Inca mai cred ca educatia ar trebui sa aiba 2 ministri: Universitar si Preuniversitar pentru a sti realitatile din teren.

  3. Domnule Ciocan, interpretarea dumneavoastră este, cu tot respectul, complet deplasată. Și asta o spune o mamă care chiar a citit articolul.

    Președintele ales, Nicușor Dan, a răspuns la o serie de întrebări firești, din toate domeniile – întrebări menite să ne ajute să înțelegem mai bine viziunea sa. Întrebarea legată de actualii miniștri este perfect legitimă, iar răspunsul a fost cât se poate de clar: l-ar păstra pe Daniel David pentru că este un profesionist în educație, cu pregătire solidă în domeniu și cu o viziune de reformă care i-a trezit interesul. Atât.

    Nu a fost un atac la adresa altor miniștri, nu a fost un angajament politic, ci pur și simplu o apreciere punctuală pentru competență. Faptul că trageți concluzii despre „subordonări”, „experimente” sau „directive” dintr-o asemenea afirmație este nu doar exagerat, ci și toxic pentru calitatea dialogului public.

    Vă încurajez sincer să recitiți cu atenție afirmația președintelui: „Eu am încredere, e o persoană competentă care a studiat științele educației. Sunt foarte curios de programul cu care vine.” Nu este propagandă, nu este manipulare – este o opinie sinceră despre un om care chiar are ceva de spus în educație. Nimic mai mult.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Un nou test de sânge bazat pe inteligență artificială a detectat cancerul hepatic cu o rată de acuratețe de 88%. Studiul a fost coordonat de profesorul de origine română Victor Velculescu

Testul de sânge, numit DELFI (evaluarea fragmentelor de ADN pentru interceptarea timpurie), folosește inteligența artificială pentru a detecta modificările fragmentelor ADN-ului de la celulele canceroase care ajung în fluxul sanguin,…
Vezi articolul

Directoriada continuă. Scrisoare deschisă a părinților și profesorilor de la Școala Gimnazială din Dumbrăveni, în legătură cu numirea din pix a unui director interimar: „A fost făcută în baza unei proceduri a inspectoratului pe care o considerăm nedemocratică, dacă nu chiar abuzivă”

Situația directorilor interimari numiți din pix afectează mai multe școli din țară. Recent, părinții și profesorii de la Școala Gimnazială Nr. 1 din Dumbrăveni, județul Constanța, au trimis o scrisoare…
Vezi articolul

Dezbatere Edupedu.ro – UiPath Foundation - Brio.ro

VIDEO Ligia Deca: Ceea ce putem face de anul viitor este ca în cadrul materiilor deja existente să folosim resurse digitale și să investim în formarea profesorilor

De anul viitor, profesorii ar putea începe să folosească resurse digitale în predarea materiilor deja existente ca parte a procedurii de digitalizare a educației, iar pentru acest lucru autoritățile trebuie…
Vezi articolul

Cifre contradictorii. INSP și GCS dau cifre diferite pentru rata de infectare în toate județele cu număr mare de cazuri. INSP spune că Bucureștiul a trecut de duminică de rata de infectare 3 la mie, GCS anunța 2,66 pentru luni

Rata de infectare cu coronavirus a trecut de 3 la mia de locuitori în București încă de duminică, potrivit Institutului Național de Sănătate Publică (INSP). De la acest prag, școlile…
Vezi articolul