Președintele Nicușor Dan va desemna un consilier prezidențial pentru educație și cercetare „în cel mai scurt timp”, spune Alianța organizațiilor studențești 

893 de vizualizări
Foto: Presidency.ro
Președintele Nicușor Dan va numi „în cel mai scurt timp” un consilier pentru Educație și Cercetare, conform unui răspuns dat Alianței Naționale a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR), după cum arată aceasta într-un comunicat emis luni dimineață.

În comunicatul de luni dimineață, ANOSR spune că, pe marginea conferinței Consiliilor Rectorilor din România și Republica Moldova, desfășurată la sfârșitul săptămânii trecute, la care a participat și Nicușor Dan, i-a semnalat președintelui necesitatea de a exista un consilier pentru educație și cercetare. Șeful statului a arătat, potrivit sursei citate, că numirea va fi făcută în cel mai scurt timp.

ANOSR spune că, în cadrul aceluiași eveniment, „a criticat faptul că lista omite evidențierea explicită a educației și cercetării, într-un context în care învățământul se confruntă cu un declin în ceea ce privește accesibilitatea, politicile de echitate și sprijinul în vederea combaterii fenomenului de abandon, așa că președintele federației a readus în discuție în mod direct acest aspect Președintelui României, în cadrul întâlnirii mai sus menționate.

  • Iar alianța studențească spune că a cerut să existe un consilier responsabil cu educația și cercetarea atât în septembrie 2024, cerere adresată candidaților la prezidențiale înaintea alegerilor de la sfârșitul anului trecut, cât și în martie 2025, în condițiile reorganizării alegerilor prezidențiale.


1 comment
  1. Dacă e onorific s-ar putea trimite autopropuneri direct la adresa de poștă electronică a președintelui.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Carne păstrată impropriu și probleme de igienă la Cantina studențească a Universității București, descoperite de Direcția pentru Siguranța Alimentelor

Cantina studențească de la Facultatea de Drept a Universității București are mari probleme de igienă, potrivit Direcției pentru Siguranța Alimentelor. Autoritatea informează că inspectorii au confiscat 101 kilograme de piept…
Vezi articolul