Prezenţa şi programul de lucru al profesorilor în şcoli, în perioada suspendării cursurilor, vor fi stabilite de directorii unităţilor de învăţământ, precizează Ministerul Educaţiei

79.481 de vizualizări
Scădere dramatică a numărului copiilor de grădiniță
Foto: Pexels.com
Programul de lucru al profesorilor în şcoli, în perioada suspendării cursurilor, va fi stabilit de directorii unităţilor de învăţământ, potrivit unei circulare trimisă de Ministerul Educaţiei în teritoriu. Secretarul de stat pentru învăţământ preuniversitar, Rodica Luminița Barcari, a explicat pentru Edupedu.ro că directorii vor stabili cine şi cât timp vine la şcoală dintre angajaţii unităţilor de învăţământ. Declaraţia acesteia, precum şi documentul obţinut de Edupedu.ro vin să infirme anunţul făcut de o parte din sindicate, potrivit cărora în conferinţa cu inspectorii şcolari de marţi ministerul ar fi anunţat prezenţa la şcoală a cadrelor didactice în perioada închiderii instituţiilor şi suspendării cursurilor.

Ce prevede documentul trimis de minister:

„Referitor la programul de lucru din această perioadă, Ministerul Educației și Cercetării face următoarele recomandări:

1. Conducerea unităților de învățământ preuniversitar va stabili programul de lucru al angajaților, în funcție de măsurile dispuse de Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență.

2. Referitor la drepturile salariale, MEC asigură întregul personal din unitățile de învățământ preuniversitar de stat și particular acreditat că nu va fi afectat de măsurile dispuse privitor la suspendarea cursurilor.”

Foto: INQUAM Photos – Octav Ganea

Secretarul de stat pentru învăţământ preuniversitar, Rodica Luminița Barcari, a declarat pentru Edupedu.ro: 

„Cadrele didactice nu sunt obligate să vină la şcoală în perioada în care cursurile sunt suspendate de hotărârea Comitetului Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă, ci programul lor şi implicit prezenţa la şcoală vor fi stabilite de conducerea unităţilor de învăţământ.”

Precizările Ministerului apar după anunţul Uniunii Sindicatelor Independente din Învățământ Dolj, către angajaţii din învăţământ.

„În urma videoconferinței care a avut loc azi la Ministerul Educației și Cercetării, vă facem cunoscute următoarele:

  • Cadrele didactice își vor primi salariile și vor fi prezente în unitățile de învățământ pe toată perioada de suspendare a cursurilor;
  • Personalul didactic auxiliar și nedidactic va avea program normal;”

FOTO: ISMB/ INQUAM Photos – Octav Ganea


3 comments
  1. Buna ziua,

    Profesorii care fac naveta la mai mult de 50 km pot fi obligati sa vina la scoala? Ei sunt expusi datorita necesitatii de a folosi transportul in comun intre localitati.

    Multumesc

  2. De la minister NU s-a spus ca profesorii trebuie sa vina la scoala!!!! Fiecare a interpretat cum a vrut sau cum a putut adresa de la MEC! PROFESORII NU TREBUIE SA MEARGA LA SCOALA!

  3. Nu mersi, sa-mi desfaca CM.
    Nu am chef de molipsire.
    Si dna Anisie, ptr toate ce le scornesti sa ….prima, …. multi inainte, etc. fiecare sa completeaze cu ce vrea, asa cum am facut eu.
    Si asteapta tu mult si bine sa iti votam partidu’. Ia, hai de vezi. Opreste-te din aberatii si poate vei reusi sa redevii o doamna. Acu… țațața căprițā ța.

    Acesta e un pamflet 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Premierul se întâlnește cu sindicatele din Educație la ora 12, după ce le-a promis că semnează vinerea trecută un acord negociat pe salarii și nu au mai avut loc nici semnarea și nici negocierea

Premierul Nicolae Ciucă are programată în agendă o întâlnire de lucru cu reprezentanții federațiilor reprezentative din domeniul educației, la ora 12:00, scrie gov.ro. Întâlnirea are loc într-o perioadă tensionată, în…
Vezi articolul

Profesorii anchetați pentru fapte de violență fizică ori verbală la adresa elevilor sau colegilor de cancelarie nu vor mai preda la clasă pe perioada cercetărilor, dar vor primi salariu, potrivit noii legi a Educației / Dispare observația scrisă și sancțiunile pot fi cumulate, până la desfacerea contractului de muncă

Nu vor putea preda la clasă pe perioada anchetei disciplinare, dar vor primi salariu profesorii care sunt anchetați pentru că ar fi comis fapte de violență fizică sau verbală la…
Vezi articolul