Pricopie, reacție la alegerea lui Cîmpeanu președinte al Consiliului Rectorilor: În decembrie o să avem în Parlament 12-16 rectori politicieni, adică se va consfinți anexarea instituțiilor de învățământ superior la interesele de partid

1.150 de vizualizări
Sorin Cîmpeanu și Remus Pricopie – colaj / Foto: INQUAM Photos
Reacție a rectorului SNSPA, Remus Pricopie, la alegerile organizate astăzi de Consiliul Național al Rectorilor care au avut ca rezultat câștigarea unui nou mandat de Sorin Cîmpeanu, rectorul de la Agronomie din București și membru în Biroul Executiv al PNL: „Explicația a ceea ce s-a întâmplat astăzi la întâlnirea Consiliului Național al Rectorilor (CNR) de la Brașov o vom avea atunci când vom vedea câți dintre cei care au fost aleși în noua conducere CNR se vor regăsi pe listele electorale la alegerile parlamentare din decembrie”, avertizează Pricopie.

„Astăzi avem patru politicieni rectori, senatori și deputați. Dacă nu va exista o reacție fermă a opiniei publice, pe de o parte, și a instituțiilor statului, pe de altă parte, pentru respectarea legii, astfel încât universitățile să rămână spații autonome de gândire și educație, independente de politică, în decembrie o să avem în Parlamentul României 12-16 rectori politicieni, adică se va consfinți anexarea instituțiilor de învățământ superior la interesele de partid„, acuză Pricopie.

Acesta anunță că universitatea pe care o conduce, SNSPA, „va continua demersurile legale deja declanșate, pentru a demonstara faptul că un rector trebuie să se ocupe de universitate, nu de politică, iar cei care dețin mandate politice se află în conflict de interese și în incompatibilitate”.

Amintim că rectorul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA), Remus Pricopie, a dat în judecată Consiliul Național al Rectorilor pentru a arăta că mandatul lui Sorin Cîmpeanu de președinte al forului a încetat de drept încă de pe 29 mai 2020.

Cei 4 rectori care sunt și parlamentari în prezent sunt:
  • Sorin Cîmpeanu: rector al Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară (USAMV) din București și deputat PNL (fost Pro România și fost ALDE)
  • Mihnea Costoiu: rector al Universității Politehnica din București și senator PSD
  • Marilen Pirtea: rector al Universității de Vest din Timișoara și deputat PNL
  • Daniel Breaz: rector al Universităţii „1 Decembrie 1918” Alba Iulia și senator PSD
Cine sunt rectorii aleși în conducerea CNR, la alegerile din 18 septembrie 2020

Comunicatul integral al Consiliului Național al Rectorilor:

“Astazi, 18 septembrie 2020, la Brașov – Universitatea “Transilvania”, în cadrul reuniunii Plenului Consiliului Național al Rectorilor din România (CNR), în prezenţa unui număr de 69 de rectori – reprezentanţi ai universităţilor românești, a fost aleasă, prin vot secret, noua conducere a C.N.R., cu 68 de voturi “Pentru” și un vot “Împotrivă ”.

Noua conducere este formată din:

PREȘEDINTE 

  • CÎMPEANU Sorin Mihai – Universitatea de Știinte Agronomice și Medicină Veterinară din București

SECRETAR GENERAL

  • COSTOIU Mihnea Cosmin – Universitatea Politehnica din București

VICEPREȘEDINȚI:

  • ABRUDAN Ioan Vasile – Universitatea “Transilvania” din Brașov 
  • AZAMFIREI Leonard – Universitatea de Medicină și Farmacie, Științe și Tehnologie ”George Emil Palade” din Târgu Mureș
  • BREAZ Valer Daniel – Universitatea “1 Decembrie 1918 “ din Alba Iulia
  • BÂRSAN Ghiță – Academia Forțelor Terestre ”Nicolae Bălcescu din Sibiu
  • CAŞCAVAL Dan – Universitatea Tehnică “Gheorghe Asachi” din Iași
  • CRISTUREANU Cristiana – Universitatea Creștină “Dimitrie Cantemir” din București
  • DAVID Daniel – Universitatea “Babeș Bolyai” din Cluj
  • ISTUDOR Nicolae – Academia de Studii Economice din Bucureşti
  • JINGA Viorel – Universitatea de Medicină și Farmacie “Carol Davila” din București
  • MOŞ Diana Asinefta – Universitatea Natională  de Muzică din București
  • NEGRICEA Iliuță-Costel – Universitatea Romano – Americana din Bucuresti
  • PIRTEA Marilen Gabriel – Universitatea de  Vest din Timișoara
  • POPA Valentin – Universitatea Ștefan cel Mare din Suceava
  • PREDA Marian  – Universitatea din Bucureşti
  • RADU Sorin – Universitatea “Lucian Blaga” din Sibiu
  • SPÎNU Cezar Ionuț – Universitatea din Craiova
  • VĂCĂREANU Radu – Universitatea Tehnică de Construcţii din București”

Colaj foto: Sursa INQUAM Photos


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Rol mai puternic pentru studenți în Alianțele de Universități europene, mai mult sprijin pentru mobilitate și mai multă digitalizare: poziția Alianței organizațiilor de studenți din România privind Spațiul European al Educației

Studenții trebuie să participe mai mult la guvernanța Alianțelor de Universități Europene, mobilitatea fizică trebuie să-și păstreze importanța, iar Monitorizarea libertății academice trebuie inclusă în raportările europene privind statul de…
Vezi articolul

„Anul acesta am văzut adoptate măsuri ferme de consolidare a eticii universitare” – spune Iohannis în ultimul discurs ca președinte la inaugurarea anului universitar, după două mandate fără nicio decizie relevantă în cazurile răsunătoare de plagiat și în care instanțele și Legile promovate de el prin Ligia Deca au diluat puternic reglementările de etică

Președintele Klaus Iohannis a salutat măsurile din ultimul an în domeniul eticii în învățământul superior, în cadrul unui discurs rostit, marți, la Universitatea Națională de Muzică din București, cu ocazia…
Vezi articolul

UNATC revizuiește Codul de Etică şi Deontologie universitară și lansează un program „politici de conduită”. Instituția invocă evenimente care pun sub semnul întrebării „practicile din ultimii zeci de ani din învățământul artistic”

Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” inițiază programul „Politici de conduită” printr-o campanie de conștientizare și informare a studenților și profesorilor, definirea unor termeni ca abuz, hărțuire…
Vezi articolul

RANKING Times Higher Education după domenii de studiu 2026: O singură universitate românească răzbate în prima jumătate a unui clasament, restul sunt în jumătatea inferioară. Universitățile românești au rezultate modeste, deși își extind prezența / UBB are cele mai multe apariții

Universitățile românești și-au extins prezenta în cel mai nou clasament al universităților după domenii de studiu – Times Higher Education Rankings by Subject 2026, dat publicității miercuri. Dar ele continuă…
Vezi articolul

Schimbările pe lege cu privire la doctoratele cu frecvență și frecvență redusă – pe cale să fie adoptate, la trei luni distanță, și la nivelul Regulamentului studiilor doctorale, prin care este pusă în aplicare Legea

Ministerul Educației a așteptat până în decembrie să pună în consultare publică un proiect de ordin de ministru prin care să modifice regulamentul cu privire la desfășurarea studiilor doctorale, așa…
Vezi articolul