Prima de carieră didactică aferentă anului 2025, în valoare de 1.500 de lei, ar trebui să fie plătită în ianuarie 2026. La fel și prima pentru carieră profesională, conform legislației

22.289 de vizualizări
Sursa: Grup profesori Facebook
Prima de carieră didactică aferentă anului 2025 ar trebui să fie plătită profesorilor la începutul anului 2026, potrivit declarațiilor făcute la începutul lunii noiembrie a anului trecut de către ministrul de atunci al Educației Daniel David. Măsura ar veni după mai bine de un an de blocaje birocratice și după ce autoritățile de la București nu au reușit să obțină decontarea măsurii, promisă în timpul grevei generale din Educație din 2023, din fonduri europene. Conform declarațiilor citate, Comsia Europeană ar fi aprobat folosirea banilor din PEO, în anumite condiții, pentru această primă de carieră didactică. Nu este clară încă situația primei de carieră profesională, despre care oficialii nu au declarat nimic, însă legislația în vigoare o prevede și pe aceasta.

Actul normativ care reglementează acordarea acestor sume este Ordonanța de urgență nr. 58/2023, aprobată prin Legea nr. 191/2025. Potrivit acestei legislații, cadrele didactice și didactice auxiliare din învățământul de stat beneficiază, în perioada 2023-2027, de o primă de carieră didactică în valoare de 1.500 lei, suportată din fonduri externe nerambursabile prin Programul Educație și Ocupare 2021-2027. Personalul administrativ beneficiază de o primă separată, în valoare de 500 lei.

Inițial, legislația prevedea acordarea acestei prime începând cu luna octombrie a fiecărui an, însă în 2025 Guvernul a condiționat plata de obținerea unui acord din partea Comisiei Europene, prin OUG nr. 156/2024, numită „ordonanța trenuleț”.

MIPE a confirmat în iunie 2025, la solicitarea Edupedu.ro, că această aprobare nu fusese obținută, iar plata era imposibilă. Abia în toamnă, Comisia Europeană a acceptat includerea măsurii în Programul Educație și Ocupare, iar ministrul Educației, Daniel David, a anunțat public că prima aferentă anului 2025 va fi virată profesorilor în luna ianuarie 2026.

Conform legislației, prima este destinată exclusiv dezvoltării profesionale a cadrelor didactice, putând fi utilizată pentru achiziția de echipamente IT, cărți, participarea la cursuri de formare sau alte cheltuieli care sprijină activitatea didactică. Suma este virată pe un card preplătit emis de furnizori selectați de MIPE, iar utilizarea este permisă până în luna octombrie a anului următor.

Nu este clar dacă legislația va fi modificată, pentru ca cheltuirea banilor să se poată face tot pe o pwerioadă de 1 an, dacă banii vor ajunge pe carduri în ianuarie 2026.

Legea nr. 191/2025, care modifică OUG 58, extinde cadrul de aplicare și aduce precizări legate de categoriile de beneficiari și de responsabilitățile instituționale. Inspectoratele școlare trebuie să întocmească și să trimită listele cu beneficiari, în funcție de criteriile stabilite de Ministerul Educației, până la începutul anului școlar.

Cert este că prima pentru 2025 va ajunge, potrivit declarațiilor, în ianuarie 2026 la profesori, iar banii pentru 2026 nu se știe încă dacă și când vor ajunge pe cardurile cadrelor didactice.


3 comments
  1. Stie cineva daca vor intra luna aceasta? Din ce citisem la un moment dat, s-ar parea ca nu mai merg folositi pentru telefoane, tablete, pc-uri etc. Despre asta stie cineva ceva?

  2. Nu e clar de ce nu se poate folosi la o companie aeriană, de exemplu, pentru deplasare la o conferință.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Simulare Evaluare Naţională 2024. Profesorii asistenţi scanează lucrarea cu numele la vedere în prezenţa elevilor / Ce se întâmplă dacă nu este scanată corect sau scrisul este foarte mic?

La simularea pentru Evaluarea Națională 2024, care începe pe 5 februarie, în premieră, toate lucrările vor fi scanate în clasă și corectate pe platforma digitalizată. Profesorii asistenţi scanează lucrarea în…
Vezi articolul

Directorii de şcoli din Bistrița-Năsăud, avertizați după ce mai mulți elevi au ajuns cu fracturi la spital, în contextul provocării de pe TikTok / Șefa Biroului de Siguranţă Şcolară: În perioada următoare, să îi supravegheaţi mai atent pe elevi. La nivel naţional sunt foarte multe dosare penale întocmite

Şefa Biroului de Siguranţă Şcolară a Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Bistriţa-Năsăud, Lenuţa Cozma, a făcut un apel, joi, către directorii unităţilor de învăţământ să supravegheze mai bine elevii pe…
Vezi articolul

Tanczos Barna, interimar la Ministerul Cercetării. Florin Cîțu a acceptat miercuri demisiile miniștrilor USR-PLUS, printre care și cea a lui Ciprian Teleman / UPDATE: Iohannis a semnat demisiile și numirea interimarilor

Ministrul Mediului, Tanczos Barna (UDMR), este noul ministru interimar de la Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării, după ce marți miniștrii USR-PLUS și-au dat demisia în bloc din Guvern, iar președintele…
Vezi articolul

Președintele Academiei Române, mesaj de tip pașopt în 2020: Legătura dintre Ziua Sf. Andrei și Ziua Națională – o împlinire a proniei cerești/ În 89, valurile de români veneau spre centrele oraşelor cu prapori în frunte

„Unitatea românilor s-a făcut prin poporul condus de ‘preoţi cu crucea-n mână’, ca şi Revoluţia din decembrie 1989, când valurile de români veneau spre centrele oraşelor cu prapori în frunte.…
Vezi articolul

VIDEO Klaus Iohannis, la ședința de Guvern: Reforma sistemului de învățământ e obligatorie. Românii așteaptă un plan coerent de implementare. Vă rămân alături în faza de implementare a proiectului „România Educată” și vă doresc mult succes

„Astăzi este o zi extrem de importantă pentru viitorul educației, împreună înaintăm decisiv către implementarea proiectului România Educată„, a declarat președintele Klaus Iohannis, în cadrul ședinței de Guvern în care…
Vezi articolul