Primă de instalare pentru profesorii care se titularizează în școli din mediul rural, în valoare de 3 salarii medii brute pe economie – propunere agreată de minister, la finalul consultărilor publice pe proiectele legii Educației

3.517 vizualizări
Foto: © Vsg Art Stock Photography And Paintings | Dreamstime.com
Sorin Cîmpeanu a explicat, într-o conferință de presă, câteva dintre propunerile pe care ministerul deja le-a acceptat în cadrul dezbaterii pe proiectele legilor Educației și care se vor regăsi în noua formă a textelor normative. Profesorii care se vor titulariza în mediul rural ar putea primi o primă de instalare, în anumite condiții, în valoare de 3 salarii medii brute pe economie. Toate propunerile primite la minister „vor fi analizate cu maximă responsabilitate în zilele ce vor urma, așa încât săptămâna viitoare să avem o formă care să fie trimisă pe circuitul de avizare – ministere, Consiliul Legislativ, avizul CES”, a mai spus ministrul.
  • Au fost aproape 1.500 de seturi de propuneri trimise și înregistrare la minister, însumând peste 9000 de amendamente

„O propunere agreată deja de minister, pentru acele cadre didactice care se vor titulariza în mediul rural – va exista și o primă de instalare. În momentul de față luăm în considerare trei salarii medii brute pe economie – primă de instalare. Sigur va exista și o perioadă de timp minimă în care acei profesori care au decis să se titularizeze în mediul rural vor exercita actul educațional în interesul acelor copii din mediul rural”, a spus Cîmpeanu.

Potrivit ministrului Educației, dintre cele 9000 de amendamente depuse pe proiectele Legilor Educației, unele sunt „amendamente puternic justificate, altele sunt simple solicitări, a 3-a categorie – amendamente care se repetă, a 4-a categorie – amendamente care sunt total antagonice. Toate vor fi analizate cu maximă responsabilitate în zilele ce vor urma, așa încât săptămâna viitoare să avem o formă care să fie trimisă pe circuitul de avizare – ministere, Consiliul Legislativ, avizul CES”, a mai spus ministrul în cadrul conferinței de presă.

Foto: © Vsg Art Stock Photography And Paintings | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Școlile nu pot încă să introducă datele de concedii ale profesorilor, deși aplicația de salarizare a angajaților din Învățământ a fost actualizată luni / Model de cerere pentru profesori

Școlile nu pot încă să introducă datele de concedii ale profesorilor, deși aplicația de salarizare a angajaților din Învățământ a fost astăzi actualizată, potrivit surselor Edupedu.ro. Concret, în documentul care…
Vezi articolul

„Toate salariile din Educație vor trebui să crească din septembrie 2023”, anunță ministrul Educației, dacă legile propuse vor intra în vigoare: Sunt convins că vor fi adoptate anul acesta / Proiectul legii prevede creșterea unui singur salariu, cel al profesorului stagiar

Toate celelalte salarii din Educație vor trebui să crească, a declarat ministrul Educației Sorin Cîmpeanu, care condiționează acest lucru de adoptarea proiectelor de legi ale Educației. Într-un interviu la Antena…
Vezi articolul

EXCLUSIV Ministerul Educației întreabă părinții și profesorii ce discipline obligatorii să taie din cele 18 de la gimnaziu, câte ore să reducă și ce materii ar trebui introduse. Chestionarele online trebuie completate până pe 15 martie

Două chestionare online, unul pentru părinți și altul pentru profesori, prin care ministerul vrea să afle câte ore să taie de la disciplinele obligatorii din gimnaziu, ce materii ar trebui…
Vezi articolul

Radu Gologan, despre testele grilă la examene: A introduce grilele în mod simplist, așa cum este prevăzut, creează mari probleme

„Atragem atenția că a introduce grilele în mod simplist, așa cum este prevăzut, creează mari probleme, inclusiv posibilități de fraudă, plus puține componente de verificat în cunoștințele copiilor”, a declarat…
Vezi articolul

Zoltan Kallos, secretar de stat în Ministerul Educației, către inspectori și directori de școli: Vă promitem că majorarea obligației de predare o să încercăm să o corectăm printre primele. Unii colegi se fac „vinovați,” fiindcă 70% din inspectorii și directorii din această țară aveau plata cu ora

Secretarul de stat în Ministerul Educației Zoltan Kallos le-a spus directorilor și inspectorilor școlari că ministerul va încerca să corecteze printre primele măsuri pe cea legată de majorarea obligației de…
Vezi articolul