„Prima platformă de știință cu participarea cetățenilor” din România, lansată luni de Universitatea Babeș-Bolyai

1.099 de vizualizări
Sursa: UBBCluj.ro
Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca lansează, luni, o platformă de știință cu participarea cetățenilor, ce reunește proiectele și activitățile UBB care implică cetățenii în procesul de cercetare. Instituția spune că este prima platformă de acest fel din România, ea având rolul „de a stimula implicarea cetățenilor în proiectele universității și în inițiative proprii, ajutați de cercetători.

Platforma precizează că „cetățenii au posibilitatea de a selecta proiecte de care sunt interesați și de a găsi unelte simple și eficiente prin care să se implice, vor putea să își manifeste interesul pe termen lung, astfel încât să poată fi contactați eficient de fiecare dată când apar proiecte noi de interes.

În momentul lansării acestui instrument, platforma reunea 15 proiecte, implicând 29 de cercetători și 34 de cetățeni.

Printre proiectele incluse:

  • Eutopia_Health – cetățenii sunt invitați să spună ce cred, printr-un sondaj, despre sănătate, mediu și nuriție, pentru a ajuta echipa de cercetători să „înțeleagă mai bine provocările din domeniul sănătății”
  • REThink – „joc terapeutic care utilizează cercetarea psihologică”
  • Butterfly Monitoring Project, proiect internațional
  • Monitorizarea problemelor de mediu cu ajutorul Informațiilor Geografice Voluntare (cu implicarea comunităților locale)
  • O cercetare despre reducerea risipei alimentare

Lista completă – aici

Potrivit inițiatorilor, implicarea cetățenilor este importantă în proiecte ce influențează calitatea vieții:

  • „În contextul actual al provocărilor cu care se confruntă societatea, implicarea cetățenilor în luarea deciziilor și în procesele de planificare și monitorizare a factorilor care ne influențează calitatea vieții devine din ce în ce mai importantă. Cercetarea cu participarea cetățenilor este o modalitate de implicare activă a populației în procesele științifice și de colectare a datelor, permițând o colaborare strânsă între specialiști și comunitate. Prin implicarea directă a cetățenilor, cercetările devin mai accesibile și mai relevante pentru comunitatea locală, reflectând mai bine nevoile și preocupările acesteia. Această abordare colaborativă poate, de asemenea, să contribuie la dezvoltarea de soluții inovatoare și durabile la nivel local, promovând în același timp educația și conștientizarea comunității”.


1 comment
  1. O initiativa laudabila. Ar trebui si Univ.Bucuresti dar si ASE sa demareze asemenea proiecte. De exemplu, registrul spatiilor verzi se poate face in fiecare sector cu implicarea voluntara ai cetatenilor, arondati pe cartiere. Fiecare voluntar sa primeasca o tableta cu instructiuni de lucru si unde sa inregistreze date si o ruleta de 5 m. Tabletele ulterior donate scolilor din rural cu probleme sociale di de bani. In 5-6 luni ( aprilie- septembrie) in fiecare cartier se poate face acest registru apoi datele insumate pe sector. Verificare ulterioara prin sondaj.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Proiectul Danubius-RI a intrat, cu o aplicație de finanțare, în fazele preliminare pentru construcția componentelor românești – hubul de cercetare de la Murighiol și Supersite-ul Delta Dunării

Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Științe Biologice (INCDSB) anunță că, alături de partenerii săi, a depus aplicația pentru finanțarea următoarei etape a proiectului internațional Danubius-RI, etapă ce presupune echiparea componentelor…
Vezi articolul

Franța și Europa lansează cartografierea Universului cu 4MOST, „ochiul” telescopului VISTA din Chile: primele date arată mii de galaxii și stele analizate într-o singură noapte

4MOST, o instalație spectroscopică atașată de telescopul Observatorului european VISTA, amplasat în Chile, a furnizat primele sale analize în această săptămână, dând startul unei vaste cartografieri a unor regiuni mari…
Vezi articolul

Studenții afectați de limitarea transportului feroviar ar putea beneficia de facilitățile din legea educației, la 5 luni de la reducerea lor prin OUG / Ministrul Daniel David anunță o hotărâre de Guvern

Ministerul Educației împreună cu ministerul Transporturilor [editare ulterioară] a inițiat o hotărâre de Guvern prin care să corecteze problema legată de transportul feroviar pentru studenți, anunță ministrul Daniel David în…
Vezi articolul

Platformă online destinată promovării sănătății emoționale a copiilor și adolescenților, lansată de Universitatea Babeș-Bolyai

Departamentul de Psihologie Clinică și Psihoterapie al Facultății de Psihologie și Științe ale Educației din cadrul Universității Babeș-Bolyai (UBB), prin DATA Lab, lansează platforma REThink Emotions, destinată promovării sănătății emoționale a copiilor și adolescenților, se…
Vezi articolul