Primăria Capitalei a aprobat acordarea de vouchere elevilor pentru aparate dentare

4.893 de vizualizări
Elevii din București cu vârste cuprinse între 7 și 16 ani vor primi vouchere în valoare de 1.100 de lei pentru montarea de aparate dentare, potrivit unui proiect aprobat joi de Primăria Capitalei, transmite Agerpres.

„Se aprobă acordarea unui sprijin financiar sub formă de vouchere, în valoare de 1.100 de RON, elevilor cu vârste între 7 şi 16 ani, cu domiciliul în Municipiul Bucureşti sau viză de reşedinţă obţinută cu cel puţin 6 luni înainte de depunerea cererii de aplicare în proiect, pentru montarea de aparate ortodontice mobile”, se arată în proiectul de hotărâre.

Proiectul „SMILE – Mobile” are o valoare de 2.287.720 de lei, iar banii sunt redistribuiți din bugetul proiectelor derulate prin Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti (ASSMB), a căror execuţie se estimează că nu se va finaliza în anul fiscal 2019.

În 30 de zile de aprobarea proiectului de către CGMB, ASSMB va elabora Regulamentul privind implementarea proiectului, mai scrie Agerpres.

Sursă foto: Pixabay


1 comment
  1. Buna ziua ! Am doi copii de 11 și 15 ani si as vrea sa le pun aparate dentare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

BREAKING Școală de la 8 la 17 în programul de guvernare Bolojan. Proiectul prevede pilotarea și generalizarea orarului extins pentru elevi, profesorii vor avea o creștere a normei didactice, diferențiat în funcție de mediul de lucru și ciclul de educație, iar bursele vor fi „redimensionate”

Pilotarea și generalizarea programului Școală după Școală de la 8 la 17, creșterea normei didactice diferențiat și redimensionarea burselor concomitent cu creșterea performanței sunt câteva dintre propunerile din planul de…
Vezi articolul

„Mutarea activității didactice în online a scos la iveală diferite atitudini incalificabile ale unor profesori” – Horia Onița, președinte ANOSR. „Nu ți se pare că ești penibilă?” – reacția unui profesor la adresa unei studente care a folosit apelativul „domn’ profesor” în loc de „domnule profesor”

Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) semnalează faptul că în perioada desfășurării online a activității didactice, pe platformele de socializare a fost dezvăluită atitudinea nepotrivită a unor cadre…
Vezi articolul