Primăria Capitalei a aprobat acordarea de vouchere elevilor pentru aparate dentare

4.894 de vizualizări
Elevii din București cu vârste cuprinse între 7 și 16 ani vor primi vouchere în valoare de 1.100 de lei pentru montarea de aparate dentare, potrivit unui proiect aprobat joi de Primăria Capitalei, transmite Agerpres.

„Se aprobă acordarea unui sprijin financiar sub formă de vouchere, în valoare de 1.100 de RON, elevilor cu vârste între 7 şi 16 ani, cu domiciliul în Municipiul Bucureşti sau viză de reşedinţă obţinută cu cel puţin 6 luni înainte de depunerea cererii de aplicare în proiect, pentru montarea de aparate ortodontice mobile”, se arată în proiectul de hotărâre.

Proiectul „SMILE – Mobile” are o valoare de 2.287.720 de lei, iar banii sunt redistribuiți din bugetul proiectelor derulate prin Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti (ASSMB), a căror execuţie se estimează că nu se va finaliza în anul fiscal 2019.

În 30 de zile de aprobarea proiectului de către CGMB, ASSMB va elabora Regulamentul privind implementarea proiectului, mai scrie Agerpres.

Sursă foto: Pixabay


1 comment
  1. Buna ziua ! Am doi copii de 11 și 15 ani si as vrea sa le pun aparate dentare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Gimnaștii CSS Dinamo, majoritatea elevi, evacuați din sala de antrenament cu câteva zile înainte de competiții importante / Părinții solicită autorităților sprijin pentru că mutarea antrenamentelor în altă localitate ar avea impact asupra programului școlar

Părinții gimnaștilor de la secția de Gimnastică Băieți CSS Dinamo afirmă că echipa a fost evacuată brusc, pe 5 noiembrie, din sala de antrenamente Lia Manoliu și a primit ca…
Vezi articolul

UPDATE Ligia Deca susține că face tot posibilul pentru a evita situațiile ca cea de la Sectorul 3, în care sute de părinți au stat la coadă, ca să-și înscrie copiii / Inspectoratul Școlar din subordinea sa susține că înscrierile în format fizic și numărul de locuri au fost stabilite unilateral de Primărie

Ministra Educației Ligia Deca a spus că „sunt de evitat situațiile” cum a fost cea din Sectorul 3 în care sute de părinți au stat la coadă noaptea pentru a-și…
Vezi articolul
Modificările pentru Bacalaureat -Când au loc detașarea la cerere și detașarea în interesul învățământului

2.000 de locuri pentru cei care vor să devină profesori, la nivel de licență, pentru anul universitar 2022-2023, potrivit unei hotărâri adoptate de Guvern / Cifra de școlarizare pentru creșe, grădinițe, școli și facultăți

Sunt alocate 2.000 de locuri pentru cei care vor să devină cadre didactice, la nivel de licență, pentru anul universitar 2022-2023, potrivit unei hotărâri adoptate de către Guvern. „Este vorba…
Vezi articolul

Continuarea școlii în siguranță, cu măsuri la nivel de școală, nu generalizat la nivel național – cerută de organizația Romanian Business Leaders, într-un apel către „cei care pot să oprească măcelul de azi, când a mai murit un sat”

„Continuarea educației copiilor în condiții de siguranță, cu măsuri la nivel de școală pe baza de statistică particulară a școlii, nu generalizat la nivel național” se numără printre cererile organizației…
Vezi articolul