Primăria din Cluj majorează cuantumul burselor de merit elevilor cu medii peste 9,50/ Aceștia vor primi 25 sau 75 de lei în plus

12.304 vizualizări
Emil Boc / Foto: Facebook.com
Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a anunţat miercuri după-amiază, într-o conferinţă de presă, că elevii din municipiu vor primi bani în plus peste bursele prevăzute de legislaţia în vigoare, iar suplimentele vor fi suportate de la bugetul local, scrie G4Media.ro.

Emil Boc a declarat că valoarea burselor de performanţă, pe care le primesc elevii olimpici va rămâne la acelaşi nivel, 500 de lei. În schimb, alte tipuri de burse vor fi majorate de la bugetul local.

Bursa de merit va fi acordată pe două categorii:

  • Elevilor cu media 10, care vor primi în total 275 de lei (n.red. 75 de lei sunt de la bugetul local)
  • Elevilor care au medii între 9.50 şi 9.99, care vor primi 225 de lei (n.red. 25 de lei sunt de la bugetul local)

Bursa de studiu va fi majorată de la 150 la 200 de lei pentru elevii din municipiul Cluj-Napoca, Boc explicând că s-a luat această decizie pentru că este vorba despre familii cu venituri mai mici, în timp ce bursa de ajutor social va fi majorată de la 200 la 250 de lei.

Impactul bugetar la nivelul municipiului Cluj-Napoca este de 1,5 milioane de euro pentru achitarea suplimentelor la bursele elevilor.

Citește articolul integral pe G4Media.ro.


2 comments
  1. Nu Boc a tăiat salariile și nici măcar nu a fost prim-ministru: a fost doar un țuțăr băsist printre mulți alții. Iar cât despre potrivirea lui în scaunul de primar timpul este înainte. Protecția oferită acum DNA pentru gașca PNL-PDL nu va ține la infinit și vom afla atunci cât de bun primar a fost acest ins.

  2. Dovada ca dupa mai multe mandate in care a fost reales, locul lui Boc e la primarie si nu sa ne nenoroceasca ca premier cum a facut cu noi, profesorii, cand ne-a taiat salariile. Fiecare om e bun la locul potrivit. Nu toti putem fi ministri, doctori, preoti etc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Reintroducerea unei zile libere între fiecare dintre probele scrise ale examenului de Bacalaureat, cerută de Federația Națională a Părinților: Un ordin al Ministerului Sănătății prevede că „tezele și lucrările de control nu se stabilesc în două zile consecutive”

Federația Națională a Părinților (FNP) – Edupart cere reintroducerea unei zile libere între fiecare dintre probele scrise ale examenului de bacalaureat, potrivit unui comunicat de presă. FNP aduce ca argument…
Vezi articolul

Profesoara Carmen Beraru de la Colegiul Tehnic din Rădăuți, amenințată de directoare să nu mai predea în anul școlar următor la liceu, după ce a denunțat în dezbaterea publică de la Ministerul Educației că debutanții nu sunt sprijiniți de profesorii mentori: I-am recomandat „să nu mai vrei din nou aici, pentru că nu va fi în regulă pentru tine”

Presiuni la Colegiul Tehnic din Rădăuți (CTR) din partea directoarei liceului, față de o profesoară debutantă care a reclamat că are nevoie de sprijin la început de carieră. După ce…
Vezi articolul

Roxana Pațurcă este din nou șefa Inspectoratului Școlar Călărași, după ce fusese dată afară de ministrul Cîmpeanu anul trecut pentru “afirmațiile denigratoare” cu privire la România educată, pe care o cataloga drept „un titlu jignitor”, iar despre Iohannis spunea că “este un penal cu imunitate absolută”

Conducerea Inspectoratului Școlar Județean Călărași este asigurată, de la sfârșitul anului trecut, de Roxana Pațurcă, cea care, cu mai puțin de un an înainte, fusese dată afară de ministrul Educației,…
Vezi articolul
ChatGPT în școli

Google sprijină financiar programe de inteligență artificială în educație, în SUA: de la pregătire specializată pentru profesori, la reducerea decalajelor urban-rural pentru elevi, până la folosirea tehnologiei în dansuri

Conglomeratul Google a anunțat, recent, prin intermediul fundației sale Google.org, finanțări de 25 de milioane de dolari pentru o serie de programe nonguvernamentale care să sprijine profesorii și elevii din…
Vezi articolul