Primăria Odorheiu Secuiesc, amendată cu 10.000 lei în cazul autorizaţiei emise pentru lucrările la internatul Liceului „Tamasi Aron”, unde doi elevi au murit, după ce un perete s-a prăbuşit

394 de vizualizări
Foto: ISU Harghita
Inspectoratul de Stat în Construcţii Harghita a aplicat o amendă în valoare totală de 10.000 lei primarului din Odorheiu Secuiesc, secretarului primăriei şi arhitectului şef al municipiului, în cazul autorizaţiei emise pentru lucrările la internatul Liceului ‘Tamási Aron’, al cărui perete s-a prăbuşit în decembrie anul trecut, iar doi elevi şi-au pierdut viaţa, a transmis luni Instituţia Prefectului, conform AgerPres.

Ministrul Educației, Ligia Deca, a anunțat pe 7 februarie că a fost finalizat raportul corpului de control al Ministerului Educației în cazul Odorheiu Secuiesc și că a dispus o serie de măsuri vizavi de cercetare disciplinară pentru cei care trebuiau să supravegheze siguranța elevilor, însă nu a răspuns la întrebarea cine va fi cercetat disciplinar motivând că ancheta penală este încă în desfășurare.

Inspecţie generală la Liceul „Tamasi Aron” în luna martie, anunțată de Inspectoratul Şcolar Judeţean Harghita

Inspectoratul Şcolar Judeţean Harghita a informat că a fost finalizat raportul corpului de control al ministrului Educaţiei, prin care au fost dispuse ‘raportarea semestrială a tuturor activităţilor realizate în unitatea de învăţământ, respectiv efectuarea unei inspecţii generale la această instituţie, activitate care se va efectua în a doua parte a lunii martie’.

O comisie disciplinară a Inspectoratului Şcolar a finalizat un control ‘pe linia respectării procedurilor proprii în cadrul sistemului de control intern managerial’, raportul urmând a fi analizat de către Consiliul de Administraţiei al ISJ Harghita săptămâna viitoare.

Lucrările de consolidare exterioară vor fi finalizate săptămâna viitoare, conform Inspectoratului de Stat în Construcţii

Inspectoratul de Stat în Construcţii a informat şi că s-au finalizat lucrările de degajare a incintei de moloz şi de punere în siguranţă interioară, iar lucrările de consolidare exterioară vor fi finalizate săptămâna viitoare.

Pentru lucrările de reabilitare a internatului, va fi nevoie de eliberarea unei noi autorizaţii de construire, în baza expertizei tehnice şi a unui proiect tehnic de reabilitare.

‘Inspectoratul de Stat în Construcţii Harghita a informat comisia asupra faptului că au fost finalizate lucrările de degajare a incintei de moloz şi lucrările de punere în siguranţă interioară. Se efectuează lucrările de punere în siguranţă exterioare, fiind turnate pavelele de sprijin a structurii şi s-au efectuat lucrări de consolidare a taluzului pe secţiunea dintre internat şi drumul de acces. 

Lucrările de consolidare exterioară vor fi finalizate săptămâna viitoare. S-a finalizat controlul la Primăria municipiului Odorheiu Secuiesc, privind emiterea autorizaţiei de construire de către aceasta. În urma celor constatate, a fost întocmit procesul verbal de contravenţie, prin care primarului, secretarului general al u.a.t. şi arhitectului şef li s-a aplicat amenda contravenţională în cuantum de 10 mii lei’, se menţionează în comunicatul Instituţiei Prefectului.

Citeşte şi
BREAKING Un elev a murit sub peretele prăbușit al căminului Liceului Tamași Aron din Odorheiu Secuiesc, județul Harghita. Alte trei victime au fost scoase de sub dărâmături și sunt la spital / Clădirea e pe lista Ministerului Educației de școli cu risc seismic, dar apare ca neîncadrată într-o clasă
Cazul internatului din Odorheiu Secuiesc. Opt anchete, anunțate de autorități: cinci de Prefectura Harghita, trei de Ligia Deca


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Înscrieri în programul gratuit CODE Kids pentru copiii între 10-14 ani. Cursuri de programare care se adresează elevilor cu note medii sau chiar sub medie / Directorul programului: Sunt județe în care părinții spun că nu își lasă copiii pentru că aceștia oricum ar sta prea mult să se joace la calculator și că ar avea foarte multe teme

Copiii cu vârste cuprinse între 10 și 14 ani se pot înscrie până pe 31 martie la cursuri gratuite de programare în cadrul proiectului CODE Kids, care se desfășoară în…
Vezi articolul

Târgul internațional de carte Gaudeamus 2024 începe miercuri, 4 decembrie. Peste 200 de standuri ale editurilor pot fi vizitate până duminică, între orele 10 și 20 / Președinte de onoare este scriitorul și profesorul Mircea Cărtărescu

Cea de-a 31-a ediție a Târgului Internațional de Carte Gaudeamus Radio România se va desfășura în perioada 4-8 decembrie la Pavilionul B2 al Complexului Romexpo din București, potrivit organizatorilor. Evenimentul,…
Vezi articolul

Educatorii din Marea Britanie, încurajați de sindicate să le predea copiilor de 5 ani lecții despre privilegiul de a fi alb / Parlamentarii conservatori acuză o „îndoctrinare politică de tip sovietic” din primii ani de școală

Educatorii din Marea Britanie sunt încurajați să le predea copiilor de 5 ani lecții despre privilegiul de a fi alb, astfel încât cei mici „să recunoască comportamentul rasist și să-și…
Vezi articolul