Primarul Sectorului 2, Rareș Hopincă, anunță pentru la vară „cea mai amplă campanie de renovare a instituțiilor de învățământ” / Programele școala și grădinița de vară, eliminate

20.573 de vizualizări
Foto: INQUAM Photos – George Călin
Primăria Sectorului 2 a anunțat că alocă aproape 450 de milioane de lei pentru renovarea și dezvoltarea infrastructurii școlare. Potrivit declarațiilor de presă ale primarului Rareș Hopincă date după aprobarea bugetului, această sumă ar trebui să asigure „cea mai amplă campanie de renovare a instituțiilor de învățământ”. Au fost alocați bani și pentru construirea de grădinițe noi sau instalarea de panouri fotovoltaice, însă programele „Școala de vară” și „Grădinița de vară” au fost eliminate.

„Pentru educație și infrastructură educațională alocăm aproape 450 de milioane de lei. În această vară, demarăm cea mai amplă campanie de renovare a instituțiilor de învățământ și ne propunem să intrăm în fiecare instituție – școală, grădiniță, liceu – în care nu s-a intrat de zeci de ani”, a afirmat primarul Rareș Hopincă.

Banii vor fi folosiți atât pentru renovarea școlilor, cât și pentru „programe dedicate copiilor și părinților”, este precizat și în comunicatul de presă emis de Primăria Sectorului 2 după adoptarea bugetului.

De remarcat că programele „Școala de vară” și „Grădinița de vară”, incluse în prezentarea inițială a bugetului, au fost eliminate. În anul 2024, 11 grădinițe și 11 școli au fost deschise pe timp de vară în Sectorul 2, fiind sectorul cu cele mai multe locuri disponibile, 4.480 în total.

Mai exact, potrivit documentului „Principalele proiecte cuprinse în bugetul anului 2025” publicat pe site-ul primăriei și consultat de Edupedu.ro sunt prevăzute finanțări pentru reabilitarea școlilor și dotarea laboratoarelor, construirea de grădinițe noi sau instalarea de panouri fotovoltaice. Următoarele programe vizează învățământul:

  • PROIECT: Dotarea laboratoarelor de informatică și a atelierelor de practică a unităților de învățământ profesional si tehnic din Sectorul 2  – 806.000 lei
  • PROIECT: Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ preuniversitar și a unităților conexe din Sectorul 2 – 43.837.000 lei
  • PROIECT: Construire creșă cu 110 locuri, Municipiul Bucuresti – 15.552.000 lei
  • Pază unități de învățământ – 32.723.000 lei
  • Finanțarea unor evenimente și proiecte educaționale – 5.000.000 lei
  • Programul Școală după Școală – 23.525.000 lei
  • Finanțarea învățământului particular sau confesional acreditat – 24.003.000 lei
  • Finanțarea Colegiului Terțiar Nonuniversitar, autorizat și acreditat ca unitate de învățământ preuniversitar de stat in cadrul Universității Tehnice Bucuresti –
    600.000 lei
  • Cerințe educaționale speciale (CES) – 9.305.000 lei
  • Burse – 19.269.000 lei
    • de precizat că valoarea alocată pentru bursele școlare în anul 2025 din bugetul local al Sectorului 2 vine în completare la sumele alocate de Ministerul Educației.
  • Vouchere sportive – 7.850.000 lei
  • PROIECT: Dezvoltarea unui sistem coordonat, integrat și incluziv de educație și formare pentru piața muncii, prin strategii de practică / programe de învățare la locul de muncă, pentru elevii liceelor tehnologice din București – 484.000 lei
  • PROIECT: PracticEXPLORE – Exploatarea potențialului profesional prin strategii de practică – 355.000 lei
  • PROIECTE: Reabilitarea și modernizarea grădinițelor din Sector 2 – 26.535.000 lei
    • Grădinița Nr. 233 – 4.995.000 lei
    • Grădinița Luminița – 3.650.000 lei
    • Grădinița Nr. 189 – 2.683.000 lei
    • Grădinița Nr. 280 – 9.730.000 lei
    • Grădinița Albinuța – 5.467.000 lei.
  • Cheltuieli de investiții derulate de aparatul propriu pentru unitățile de învățământ (DTAC proiectare și execuție lucrări de amplasare panouri fotovoltaice la unitățile de învățământ, DTAC proiectare si execuție lucrări de reabilitare a unităților de învățământ, DTAC proiectare si execuție lucrări de reamenajare peisagistică a spațiilor exterioare și reabilitare împrejmuire la unitățile de învățământ, etc.) – 205.230 lei
  • Cheltuieli de investiții derulate de unitățile de învățământ – 40.000 lei.

În ceea ce privește bugetul total pentru anul 2025, Sectorul 2 dispune de peste 2,5 miliarde lei, din care 1,12 miliarde lei sunt alocate investițiilor, iar 1,44 miliarde reprezintă cheltuieli de funcționare, potrivit documentului amintit.


7 comments
  1. Buna ziua,
    Gradinitele de vara ar trebui sa ramane deschise si in anul 2025, dat fiind faptul ca cerintele pentru acest beneficiu nu sunt putine.
    Sunt familii care nu au cu cine sa ii lase pe cei mici cat sunt parintii plecati la serviciu iar gradinitele private pentru multi dintre parinti depasesc bugetul.

    Multumesc.

  2. Domnul primar ar trebui sa între și în Liceul Mihail Sadoveanu acolo sa vadă. Pentru nostalgici acest liceu este de vizitat este oglinda vremurilor apuse , este același școala a celor care au terminat acum 35 ani :)))). Copii au nevoie de mai mult în acest liceu. Va rog sa îl vizitați domnule primar, este foarte aproape de locația în care aveți biroul. mulțumesc

  3. Nununteleg de ce trebuie el8minate programele Scoala de vara/ Grădinița de Vară ale școlilor deja renovate! Ar filtre uit sa facă o analiza și sa mute copiii din cele ce se vor renova în cele deja renovate pentru susținerea părinților pe perioada vacantei! Aducem copiii la Primăria de Vară?

  4. Buna ziua! Programul gradinita de vara a fost un adevarat succes anul trecut, ar fi bine sa continuati proiectele de acest gen!

  5. Domnul Hopinca ar trebui sa umble putin prin sectorul 2 si ar observa ca majoritatea scolilor si gradinitelor sunt renovate exemplar de fosta administratie locala a sectorului 2. Dar domnia sa are aceleasi apucaturi populiste pomaniste fata de slugarnicii din preajma sa, similar cu Firea, distrugatoarea Bucurestiului.
    Singura preocupare a lui Hopinca este sa blocheze un proiect superb din zona Obor pentru a reda betoane si parcari unor PSD-ti locali.
    Domnule Hopinca, va vedem si va asemanati cu un alt primar de balci pe nume Ontanu. Pacat de oamenii civilizati din S2.

    1. Care administrație a renovat școlile? Mihaiu? Pai nu îți e rușine să minți? Ala nu a renovat nicio școală și a construit doar o jumătate de școală ( de fapt două clase de curs) la o școală mai veche. Altceva nimic!!! A umplut sectorul cu semne de circulație la fiecare 10 metri. Și Firea chiar a făcut ceva. Animalul asta de Nicușor nu numai că nu a făcut nimic, dar nici măcar nu a continuat ce a început Firea.Aia a reabilitat 120 km de conducte de termoficare in 2 ani și am avut apa calda și căldură fără întrerupere. Asta , cu proiectul făcut și finanțare asigurată a reușit în 4 ani tot 120 km și 50 la sută din timp am suferit de căldură și apă caldă. Dar probabil că ești vreun usr-ist frustrat sau nu stai in București.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

OFICIAL Regulile de angajare pentru cercetătorii din institute, actualizate după 21 de ani / Posturile vacante se ocupă doar prin concurs public / Rezultatele, CV-ul și lista publicațiilor candidatului câștigător se urcă obligatoriu pe site-ul institutelor

Regulile de angajare pentru cercetătorii din institute au fost actualizate după 21 de ani. Noua lege menționează că ocuparea posturilor vacante se va face exclusiv prin concurs public, iar institutele…
Vezi articolul

Proiect în 5 școli din Vaslui, dedicat elevilor cu părinți plecați la muncă în străinătate / Până la finalul anului 2023, elevii vor beneficia de suport pentru disciplinele matematică şi informatică şi de consiliere psiho-socială

Asociaţia ‘Societatea Naţională Spiru Haret pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură’, în parteneriat cu  Inspectoratul Şcolar Judeţean Vaslui, derulează proiectul ‘InfoAcces’, dedicat elevilor cu unul sau ambii părinţi plecaţi în străinătate,…
Vezi articolul

Primul modul de școală s-a încheiat și nici acum proiectul de finanțare cu 100 de milioane de euro a activităților din Săptămâna verde, anunțat în urmă cu trei luni de ministra Educației Ligia Deca și ministrul Mediului Mircea Fechet, nu este gata

După 7 săptămâni de școală și 92 de zile de la anunțul miniștrilor Educației și Mediului, încă nu este gata proiectul privind finanțarea activităților din „Săptămâna verde”, potrivit declarației unui…
Vezi articolul

Daniel David: Reorganizarea inspectoratelor reprezintă o reformă din raportul QX, problema este că nu mă pot ocupa de ea, că trebuie să salvez burse și salarii în toamnă / Dacă nu pot face ceea ce cred că este corect, plec acasă

Reorganizarea inspectoratelor școlare va avea loc, însă nu poate fi implementată în acest moment, a afirmat recent ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, la Vorbitorincii. El a mai spus va alege…
Vezi articolul

Cele mai slabe rezultate la simularea Bacalaureatului din 2022 încoace, în județul Iași: Doar doi din cinci elevi de clasa a XII-a au obținut medii de promovare la testarea din decembrie – raport ISJ / Mai puțin de jumătate au luat cel puțin nota 5 la Proba obligatorie a profilului – prăbușire față de anii trecuți

Mai puțin de 1.700 de elevi din cei peste 4.200 care au participat la toate probele scrise din cadrul simulării examenului de Bacalaureat din decembrie, în județul Iași, au luat…
Vezi articolul