Primele cazuri de COVID-19 într-o școală din București, în rândul profesorilor. Cum a gestionat instituția privată situația

18.735 de vizualizări
Foto: Avenor College
O școală privată din București a anunțat că a înregistrat primele trei cazuri de COVID-19 în rândul personalului. Este vorba despre Colegiul Avenor din Sectorul 1, care anunță într-un comunicat de presă primit de Edupedu.ro și cum a gestionat situația. Potrivit informațiilor oferite, școala a început pe 1 septembrie, iar acum elevii fac cursuri online, timp de o săptămână.

„Avenor College și-a deschis porțile pentru elevi pe 1 septembrie, când la școală s-a organizat în aer liber, Ceremonia de Deschidere, pe fiecare an de studiu în parte, cu flow-uri diferite pentru elevi, intrări și ieșiri separate, triaj, și prezentarea actelor medicale care să ateste că fiecare elev poate intra în comunitate”, potrivit comunicatului primit.

Primul cadru didactic infectat, confirmat pe 31 august

„Cu o zi înainte, pe 31 august, când elevii nu veniseră încă în campus, am aflat și imediat i-am informat pe părinți că unul dintre membrii echipei a fost confirmat pozitiv cu Covid 19 și se află internat spitalul Matei Balș, în stare bună. Un alt coleg profesor era la vremea aceea suspect și între timp și testul lui este confirmat pozitiv. O altă colegă de la grădiniță, aflată în izolare, care nu a avut contact cu nimeni din comunitatea noastră a fost confirmată pozitiv.

Aceasta situație nu ne-a luat prin surprindere, pentru că ne-am pregătit din timp. Prezența virusului în viețile noastre ne-a determinat să creăm și să actualizăm din timp toate procedurile și politicile noastre medicale și de securitate. Școala noastră are o echipă medicală formată din 5 cadre medicale. Avem alături experți, atât doctori cât și specialiști în sănătate publica și prevenție”, potrivit instituției.

Ce reguli sunt impuse în școală

„În campusul nostru, toți angajații poartă măști și respectă distanțarea, toată lumea, fără excepție trece prin triaj la intrare. În perioada 17 – 31 august toată echipa a participat la traininguri online și exerciții de pilotare pentru diverse scenarii pentru reluarea școlii. Avem în permanență personal medical în școală care poate acorda asistență imediat. Ne consultăm și cu specialiști externi, tocmai pentru a ne asigura că luăm cele mai bune decizii pentru profesorii și elevii noștri.

Respectarea cu strictețe a acestor proceduri a făcut ca virusul să nu fie transmis în interiorul echipei.

Imediat după confirmarea cazurilor am luat următoarele măsuri.

  • Toate persoanele considerate contact direct au fost testate PCR și rezultatele au fost negative;
  • Întregul personal al școlii – 151 de persoane – au fost testate pentru anticorpi (ieri și astăzi) la sediul școlii și al grădiniței
  • Am desfășurat în școală, conform protocolului, o dezinfecție a spațiilor și am contractat o companie pentru dezinfecție profesionistă, prin nebulizare.
  • Cursurile programate să înceapă face-to-face pe 2 septembrie au fost amânate până pe 7 septembrie, timp în care elevii vor începe activități online cu profesorii lor.

Trebuie sa fim realiști. Scenariul Roșu (online) este unul în care orice școală poate ajunge în orice moment”, se mai arată în comunicat.

„Am elaborat un plan detaliat despre rutina elevilor în acest an școlar pe care îl puteți accesa aici: Plan de redeschidere a școlii”, mai anunță școala.

Avenor College este o școală internațională bilingvă, cu dublă acreditare, românească și britanică.

Comunicatul integral poate fi descărcat de aici.

Foto: Avenor College


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Cîmpeanu: 1.332 de elevi nu au fost repartizați în prima etapă / În 2022 nu vor fi schimbări în metodologia de admitere la liceu. Cîmpeanu, pe 9 iulie: Examenul de admitere în liceu s-ar putea întâmpla din toamna anului în care va trece o nouă Lege a Educației. O formă coerentă am putea avea din toamna acestui an

În total, 1.332 de elevi nu au reuşit să fie repartizaţi în prima etapă, a declarat astăzi ministrul Sorin Cîmpeanu la B1 TV. Acesta a mai spus că primele schimbări…
Vezi articolul

Contabila unui liceu din Tulcea, care nu a plătit contribuţiile la pensie pentru profesori, condamnată la închisoare cu suspendare și muncă în folosul comunității la școală sau primărie / Decizia nu este definitivă

Contabila Liceului Dimitrie Cantemir din orașul Babadag, județul Tulcea, care nu a plătit contribuţiile la pensie pentru profesori timp de mai mulți ani, a fost condamnată la 3 ani închisoare…
Vezi articolul

Straniul caz al lui Alexandru Cumpănașu: crescut cu bani de la stat dați de PSD, a ajuns să fie șeful unui fost premier și al rectorilor de mari universități. E susținut de politicieni, sindicaliști și patroni

Alexandru Cumpănașu, ONG-istul abonat la bani publici de la Ministerul de Interne care candidează la prezidențiale pe seama tragediei din Caracal, și-a construit în ultimii ani o rețea de colaborări…
Vezi articolul