Primele rezultate de la Definitivat 2024 vor fi publicate marți, 30 iulie. Cererile pentru contestații se pot depune până miercuri la ora 12 – descarcă model de cerere

6.451 de vizualizări
Model Cerere Contestație Definitivat 2024 Edupedu / Foto: captură document
Rezultatele inițiale de la Definitivat 2024 vor fi publicate marți, 30 iulie, potrivit calendarului de examen. La acesta au participat profesorii care au cel puțin un an de experiență în învățământ.

Pentru a promova examenul este nevoie ca media notelor la proba scrisă și la inspecții să fie peste 8, potrivit informațiilor transmise de Ministerul Educației după proba scrisă. Candidații care nu au media peste 8 pot fi angajați doar pe perioadă determinată, au statut de debutant și nu pot avansa în cariera didactică.

Sunt 7.839 de lucrări care au ajuns să fie încărcate pe platforma de corectare digitalizată, după ce 5 au fost anulate, ale candidaților eliminați pentru tentativă de fraudă, iar 680 de participanți dintre cei 8.534 cu drept de participare au lipsit.

Contestațiile se depun la centrele de examen, conform calendarului aprobat, în zilele de 30 iulie (până la ora 20:00) și 31 iulie (până la ora 12:00). Acestea pot fi trimise și pe mail la adresele comunicate de fiecare centru de examen în parte.

În contestație, candidatul precizează următoarele informații: numele, inițiala tatălui și prenumele; codul numeric personal; denumirea centrului de examen și județul unde a susținut examenul; disciplina la care a susținut examenul; nota contestată.

  • Contestația este însoțită de o copie după cartea de identitate/pașaport. 

Rezultatele finale vor fi afișate la centrele de examen și pe site-ul anterior menționat în data de 6 august. Edupedu.ro va reveni cu rezultatele inițiale și cele finale imediat ce acestea vor fi publicate de Ministerul Educației.

Iată un model de cerere de contestație Definitivat 2024 – Inspectoratul Școlar Ilfov (sursa):
  • Modelul de cerere în format editabil poate fi descărcat de aici.
Modelul de cerere de contestație Definitivat 2024 – Inspectoratul Școlar Satu Mare (sursa):

Anul trecut au fost depuse 1.235 de contestații, iar în anul 2022 au fost 1.528.

Amintim că din cei peste 8.500 de candidați admiși să participe la proba scrisă de la Definitivat 2024 cei mai mulți au fost educatori – profesori învățământ preșcolar în limba română (2.599 de candidați), învățători – profesori învățământ primar în limba română (1.488 candidați), profesori de educație fizică și sport (753 de candidați) și de matematică (376 de candidați).

Ce este definitivarea în învățământul preuniversitar?

Concursul de definitivat reprezintă un examen de intrare și avansare în cariera didactică. Examenul poate fi susținut de cadrele didactice care au cel puțin un an vechime în învățământ și este obligatoriu pentru obținerea gradelor didactice. Procedura de acordare a definitivării și a titlului de profesor cu drept de practică în învățământul preuniversitar reprezintă recunoașterea competențelor necesare pentru exercitarea profesiei didactice.

Examenul naţional de definitivare în învăţământ cuprinde:

  • etapa I, eliminatorie – realizată de către inspectoratele şcolare în perioada stagiului practic cu durata de un an şcolar şi constând în evaluarea activităţii profesionale la nivelul unităţii de învăţământ, evaluarea portofoliului profesional personal şi în susţinerea a cel puţin două inspecţii la clasă;
  • etapa a II-a, finală – realizată la finalizarea stagiului practic cu durata de un an şcolar şi constând într-o examinare scrisă, pe baza unei tematici şi a unei bibliografii aprobate de Ministerul Educaţiei, pentru fiecare specialitate în parte.

Cadrele didactice care promovează examenul de definitivat dobândesc titlul de profesor cu drept de practică în învăţământul preuniversitar.

Cadrelor didactice angajate cu contract de muncă pe o perioadă determinată, care au promovat examenul de definitivare în învăţământ, li se poate asigura continuitatea pe postul didactic/catedra ocupat(ă), prin hotărârea consiliului de administraţie din unitatea de învăţământ respectivă, în condiţiile legii.

Persoanele care nu promovează examenul de definitivare în învăţământ, în condiţiile prezentului articol, pot fi angajate în sistemul naţional de învăţământ preuniversitar numai pe perioadă determinată, cu statut de profesor debutant.

După Definitivat urmează gradele didactice

Media minimă de promovare a examenului este 8 (opt). Cadrele didactice care promovează examenul dobândesc dreptul de practică în învăţământul preuniversitar, acesta fiind, de altfel, și obiectivul acestui examen național. Prin accederea la definitivarea în învățământ, cadrul didactic depășește stadiul de debutant și poate intra pe o rută ascendentă de profesionalizare.

Pentru a putea participa la proba scrisă, candidații au avut de îndeplinit simultan următoarele condiții:

  • efectuarea unui stagiu de predare în specialitate de cel puţin un an;
  • să dețină pentru anul şcolar în curs calificativul „Bine” sau „Foarte bine”;
  • minimum 8 media aritmetică a notelor obținute la cele două inspecții la clasă și la evaluarea portofoliului profesional, dar note nu mai mici de 7 la fiecare din probele respective.

Candidaţii pot susţine examenul naţional pentru definitivare în învăţământ fără taxă de cel mult 3 ori.

Vezi și:


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Președintele Federației Părinților: Dacă Ministerul dorește obligativitatea uniformei, nu mai vorbim despre învățământ gratuit sau susține financiar cumpărarea uniformelor. Atenție la acei directori care au firme de casă!

„Este din nou o discuție fără fond adusă în atenția opiniei publice, atâta timp cât avem reglementată prin regulamente și statutul elevului posibilitatea de a se purta o uniformă școlară…
Vezi articolul

Ligia Deca: Înțeleg foarte bine părinții care spun nu e normal să schimbăm profesorul de matematică anual. Trebuie să găsim o soluție pentru ca să avem o corespondență mai bună între posturile care s-ar putea ocupa și cei care iau note bune la titularizare

„Înțeleg foarte bine părinții care spun nu e normal să schimbăm profesorul de, nu știu, matematică anual”, a declarat ministrul Educației, Ligia Deca, la TVR Info. Aceasta a spus că „sigur…
Vezi articolul

“Colaboratorul Sputnik” a fost dat afară din Ministerul Educației. Secretar de stat: Imediat ce am aflat, i-am cerut demisia și pentru că nu e trecută în CV nicio acțiune de genul acesta, iar relația secretar de stat – consilier se bazează pe încredere / L-am luat dintr-o instituție publică: Inspectoratul Școlar Județean Vaslui

Colaboratorul publicației Sputnik, organul oficial de propaganda al Rusiei, a fost dat afară din Ministerul Educației, a declarat pentru Edupedu.ro secretarul de stat Mihaela Popa. Decizia vine după ce G4Media.ro…
Vezi articolul

Școlile din mediile defavorizate din Franța vor fi deschise de dimineață până seara la ora 18 pentru elevi, anunță ministrul Educației Gabriel Attal / Vor avea mic-dejun inclus, activități sportive, de sprijin la teme și în carieră

Școlile din rețeaua de educație prioritară (REP) din Franța, adică din mediile afectate socio-economic, vor fi deschise de la ora 8 la ora 18 din septembrie 2024, astfel încât elevii…
Vezi articolul

Nota la purtare să fie legată de admiterea la liceu și la facultate, susține liderul sindical Marius Nistor: Dacă te afectează când trebuie să treci la liceu, atunci o să te gândești de zece ori mai bine

Nota la purtare „să fie legată de admiterea la liceu și de admiterea la facultate”, a propus Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, pentru reducerea violenței școlare,…
Vezi articolul