Primele școli au fost redeschise în Canada: Fiecare clasă este „o bulă,” purtatul măștilor este recomandat și nu obligatoriu, interacțiunea copiilor este limitată

9.346 de vizualizări
Provincia Quebec a devenit prima din Canada unde școlile au fost redeschise fizic, printre măsurile luate de autorități numărându-se limitarea interacțiunii copiilor, spații separate de joacă în curți și interzicerea accesului părinților în interiorul instituțiilor de învățământ.

De asemenea, fiecare clasă este „o bulă” separată, copiii sunt dezinfectați pe mâini de cel puțin șase-șapte ori pe zi, iar profesorii sunt obligați să poarte măști de protecție, la care se adaugă, în unele cazuri, și scuturi de plastic pentru față.

Copiii au fost întâmpinați de un peisaj foarte diferit de cel cu care fuseseră obișnuiți până în această primăvară. Astfel, printre altele:

  • prezența fizică a copiilor la școală este obligatorie;
  • sunt exceptați de la prezența în clase doar copiii cu afecțiuni grave, care sunt vulnerabili în fața virusului, precum cei cu cancer sau astm în formă agravată. În cazul altor copii, inclusiv cei care au trecut recent prin operații de transplant de organe, prezența la școală este obligatorie;
  • medicii de familie sunt singurii care au dreptul să ofere scutire medicală copiilor bolnavi, iar regulile de acordare a acestor documente au fost înăsprite;
  • învățământul online continuă, dar este drastic limitat. Autoritățile au anunțat că, chiar dacă vor exista focare de infecții, vor fi izolați la domiciliu doar copiii din clasa afectată, care vor învăța online;
  • la intrarea în curtea școlii, elevii sunt întâmpinați de profesori care poartă măști și scuturi pentru față, ei trebuind să își dezinfecteze mâinile;
  • accesul copiilor în clădiri se face pe rând, progresiv, fiecare grupă fiind însoțită de propriul învățător sau profesor până în sala de clasă;
  • elevii sunt obligați să poarte măști când intră în curtea școlii și până în sala de clasă;
  • unele școli iau temperatura copiilor înainte de a le permite accesul în incintă;
  • măștile nu sunt obligatorii în clasă pentru elevi indiferent de vârstă, deși elevii din clasele mai mari (de la clasa a 5-a în sus) trebuie să poarte măști sau veșminte pentru față în zone comune, cum ar fi holurile. Unele școli private de limbă engleză au anunțat că vor ignora reglementările și vor face ca purtatul măștilor să fie obligatorii în sălile de clasă;
  • măștile sunt obligatorii pentru elevii care folosesc autobuzele școlare;
  • fiecare clasă este o „o bulă” separată, iar elevii nu mai părăsesc încăperea pentru a merge la orele de laborator, de artă sau de muzică (așa cum era cazul până acum, când copiii se roteau dintr-o clasă de curs în alta). Profesorii sunt cei care se mută de la o clasă la alta. Ideea este simplă: cu cât se limitează contactele unui elev, cu atât va fi mai ușor să se urmărească contactele și să se reducă riscul transmiterii ulterioare;
  • numărul de elevi într-o clasă nu a fost redus (de la nivelul elementar până în clasa a 9-a), iar copiii poartă măști acolo unde regulile de distanțare fizică nu pot fi respectate;
  • inspectoratele școlare au opțiunea fie de a menține raportul pre-pandemic în ceea ce privește numărul de elevi din clasele 10 și 11, fie de a plasa elevii într-un program alternativ în care se află în clasă 50 la sută din timp și să învețe online de acasă în restul perioadei;
  • profesorii sunt obligați să poarte permanent măști, iar atunci când trec de o linie de demarcație trasată pe podea și se apropie de elevi, ei sunt obligați să își pună și scut de plastic pe față;
  • luarea mesei de prânz nu se mai face în cantina școlii, ci în sala de clasă;

 

 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

VIDEO Andrei Pleșu și „perplexitățile” sale despre ce se mai finanțează în cercetarea internațională și ce întrebări își pun cercetătorii. De la „de ce au zebrele dungi?” și dacă „zebrele sunt negre cu dungi albe sau albe cu dungi negre?”, până la „problemele de gender din mânăstirile grecești de secol IV”

Tendința ca cercetarea să fie finanțată doar pentru proiecte „de actualitate” sau care sunt „în trend” a fost abordată de scriitorul Andrei Pleșu în cadrul conferinței „Abisuri tematice – ce…
Vezi articolul

„Care este diferența funcțională dintre un doctorat profesional și unul științific, în afara diferențelor de nume?” / „Schimbările adoptate de guvern prin OUG nivelează diferențele” – Marius Ghincea, cercetător postdoctoral din Elveția, după ultimele modificări legale privind doctoratele din România

„Schimbările adoptate de guvern prin OUG nivelează diferențele dintre doctoratele profesionale, care devin regula deși reprezentau excepția în versiunea originală a legii, și doctoratele științifice”, apreciază, într-un comentariu publicat joi…
Vezi articolul

Ce semnificație are aderarea Finlandei la NATO. Profesorul universitar de Istorie Bogdan Murgescu: Deosebirea față de momentul 1991 și momentul 2022 este că Finlanda nu mai are niciun fel de încredere în buna vecinătate a Rusiei / Ucraina luptă pentru noi toți / Dacă nu ar lupta ei, am putea fi siliți să luptăm noi și trebuie să ne uităm în oglindă dacă am fi la înălțime

Viitoarea aderarea a Finlandei la NATO, care și-a exprimat această intenție alături de Suedia, ambele țări cunoscute pentru neutralitatea lor, arată în primul rând că țările vecine Rusiei nu mai…
Vezi articolul

Funeriu, către rectori, după clasificarea care scutură universitățile românești: Nu i-am văzut oprind pierderea celor buni care pleacă pentru că în România nu au loc de rubedenii, amante sau de mediocri

„Lumea avansează înspre excelență, iar noi stăm”, avertizează Daniel Funeriu, fost ministru al Educației. Într-o analiză pentru Edupedu.ro pe marginea scăderii dramatice înregistrate de învățământul superior din România în clasamentul…
Vezi articolul
Domnica Petrovai

Psihologul Domnica Petrovai, coordonatoarea Strategiei Naționale de Sănătate Mintală a Copilului și Adolescentului: Școala românească să le asigure copiilor masă caldă hrănitoare, mișcare și nevoia de a avea conversații despre cum să se protejeze în fața problemelor din online

Depresia în rândul adolescentelor s-a dublat din anii 80 până acum și aceasta este singura categorie de vârstă unde incidența a crescut constant. Iar datele Organizației Mondiale a Sănătății spun…
Vezi articolul