Primele teste pe bază de salivă pentru elevi au ajuns la inspectoratele școlare. Ce conțin pachetele

9.016 vizualizări
Foto: pachet teste salivă (surse – EduPedu.ro)
Testele cumpărate de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență au început să ajungă în inspectoratele școlare județene, iar de aici vor fi distribuite școlilor, potrivit surselor Edupedu.ro. În fotografia primită se pot observa componentele unei cutii cu teste antigen rapide pe bază de salivă.

„Inspectoratele școlare județene vor asigura distribuția acestor teste către fiecare unitate de învățământ, pentru testarea tuturor preșcolarilor, elevilor și personalului din școli și grădinițe”, a declarat ministrul Educației vineri dimineața.

Cutiile cu teste conțin, în medie, 25 de kituri de test, compuse din casetă de testare, soluția-tampon, punga/tubul pentru colectarea probei, pipeta pentru recoltare din pungă a probei, pungă pentru deșeuri medicale.

Cum se face un test de salivă pentru elevi și copii – ghid de 1 minut făcut de Știrile ProTV:

  • Recomandări generale de utilizare a testelor rapide antigen efectuate din proba de salivă:
  1. Se respectă instrucțiunile de utilizare specifice fiecărui tip de test, conform recomandărilor producătorului;
  2. Se păstrează testele între +2 și +30 °C;
  3. Se utilizează caseta de testare imediat ce a fost scoasă din folia protectoare de aluminiu;
  4. Se prelucrează mostra de salivă imediat după recoltare;
  5. Se evită consumul de alimente/băuturi cu cel puțin o oră înainte de efectuarea testului, în funcție de prevederile producătorului.
  6. Se asigură permanent dezinfecția corecta a mâinilor și suprafețelor.
  • Pentru testarea propriu-zisă:
  1. Se scoate dispozitivul de testare din ambalajul de aluminiu sigilat și folosiți-l cât de curând posibil.
  2. Se așază dispozitivul de testare pe o suprafață plană și curată.
  3. Se scoate un tub de extracție și o sticluță de soluție. Scoateți capacul și adăugați soluția în tubul de extracție.
  4. Se scuipă saliva în recipientul pentru colectare a salivei.
  5. Se extrag 4 picături de salivă cu o pipetă și se transferă în tubul de extracție.
  6. Se îndoaie și se aruncă recipientul de colectare a probei într-o pungă de plastic ca și deșeu medical.
  7. Se închide tubul de extracție cu capacul și se agită ușor, vertical, timp de aproximativ 5 secunde pentru a permite salivei să se amestece bine cu soluția.
  8. Se transferă 3 picături de probă în spațiul de probă al dispozitivului de testare (caseta)
  9. Se citește rezultatul după 10-15 minute.
  10. Se interpretează rezultatul conform instrucțiunilor de utilizare:

Pozitiv: Apar două linii. O linie colorată apare în zona martor (C) și o altă linie colorată apare la zona de test (T), indiferent de intensitatea liniei de testare.

Negativ: O linie colorată apare în zona-martor (C) și nu apare nicio linie în zona de test (T).

Neconcludent: Linia de control nu apare. Volumul specimenului insuficient sau tehnicile incorecte din punct de vedere procedural constituie motivele cele mai probabile ale rezultatelor nule. Revizuiți procedura și repetați testul utilizând o nouă casetă de testare.

Testele pe bază de salivă vor fi date elevilor, câte două pe săptămână, potrivit declarațiilor ministrului Educației. Dacă școala decide să facă aceste teste elevilor, atunci elevii trebuie să aducă un formular completat de părinți, în care aceștia își exprimă consimțământul pentru testare. Dacă școala nu face testarea, atunci părinții le pot face testele acasă.


2 comments
  1. Mai grav, nu am aflat sa existe un protocol de recuperare a testelor folosite pentru a fi predate unei firme de incinerare, toate vor ajunge pur și simplu la gunoi! Ce mod bine gândit de a opri răspândirea virusului!

  2. Minister fără creier! Elevii de liceu fac testul acasă .Cum vor împarți testele ,ce vor face cu ele pana acasă,cum vor păstra testul primit vineri pentru luni dimineața?
    Nimeni nu gândește,nu întreabă,nu-i interesează!
    Bani aruncați pe fereastra,banii noștri!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Platformă pentru „Săptămâna verde”, lansată de Ministerul Educației și Ministerul Mediului cu trei zile înainte să înceapă programul / Ce resurse educaționale pot găsi elevii și profesorii

O platformă de resurse educaționale pentru a susține organizarea activităților din cadrul Programului „Săptămâna verde” a fost lansată vineri de Ministerul Educației și Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, potrivit unui…
Vezi articolul

„La nivel de sistem, foarte puțină valoare adăugată este produsă de școlile private”, iar școlile publice au rezultate mai bune în ansamblu – Andreas Schleicher, expert OCDE, pe baza rezultatelor testării internaționale PISA 2022

Școlile private produc „foarte puțină valoare adăugată” la nivel de sistem educațional, iar dacă sunt eliminate elementele socio-economice școlile publice au rezultate finale mai bune, a apreciat, în dezbaterea „PISA…
Vezi articolul
elevi la alegerile interne

Inspectorul școlar din Argeș, Elena Murguleț, despre acuzațiile Alinei Gorghiu că ar fi înscris elevi în PNL: Sunt alegeri interne în partid, suntem în echipe diferite și cum n-a putut să îmi găsească neconformități cu ce fac eu la inspectorat, a găsit de cuviință să îmi arunce pe spate lucruri de genul acesta

„Sunt alegeri interne în partid, suntem în echipe diferite și cum n-a putut să îmi găsească neconformități cu ce fac eu la inspectorat, a găsit de cuviință să îmi arunce…
Vezi articolul

Ministrul Educației: Dacă noi vom continua acest proces de predare și examinare online fără să fim pregătiți, fără să avem platforme de evaluare securizate, nu vom face altceva decât să încurajăm frauda de la vârste fragede / După această perioadă lucrurile vor merge mult mai mult către predarea online

„Dacă noi vom continua acest proces de predare şi examinare online fără să fim pregătiţi asta însemnând fără să avem profesori pregătiţi, fără să avem acces generalizat la internet şi…
Vezi articolul