“Primul caz în care o instanță din România acordă despăgubiri pentru discriminare lingvistică”: Ministerul Educației și Inspectoratul din Cluj trebuie să plătească 60.000 de lei pentru un grup de elevi maghiari, în urma desființării unei clase de liceu

3.282 de vizualizări
identitatea de gen
Foto: Pixabay.com
Ministerul Educației și Inspectoratul Județean Cluj trebuie să plătească despăgubiri în valoare totală de 60.000 de lei pentru un grup de zece elevi discriminați, în urma unei decizii din 2019 a Curții de Apel București confirmate, în septembrie 2021, de Înalta Curte de Casație și Justiție, potrivit unui comunicat al unei asociații clujene care s-a ocupat de caz în sprijinul acelor minori. Aceasta arată că respectivul dosar, legat de închiderea unei clase a unui liceu clujean, este relevant prin faptul că este primul în care o instanță din România acordă despăgubiri pentru discriminare lingvistică.

Potrivit comunicatului transmis de asociația Advocacy Group for Freedom of Identity (AGFI), Înalta Curte de Casație și Justiție a respins, în septembrie a.c., un recurs depus împotriva unei hotărâri a Curții de Apel București care constata vinovăția Ministerului Educației și a Inspectoratului Școlar Județean Cluj în cazul Liceului Apáczai, vinovăție constatată inițial de Tribunalul București. Aceasta înseamnă că decizia Curții de Apel devine definitivă. 

Curtea de Apel a decis, în decembrie 2019, că 10 elevi maghiari din Cluj Napoca trebuie să primească despăgubiri de câte 6.000 de lei, pentru faptul că, în 2016, ISJ Cluj decisese prin discriminare să închidă o clasă de arte plastice din Liceul Teoretic Apáczai Csere János, potrivit AGFI. 

Cazul, pe scurt, conform prezentării făcute de asociația citată:

  • În 2016, inspectorul general de atunci, Valentin Claudiu Cuibus, a decis că nu va aproba funcționarea singurei clase de arte plastice în limba maghiară din județul Cluj pentru cei 16 elevi care au optat să înceapă clasa a 5-a în aceasta. Un secretar de stat responsabil cu educația în limbile minorităților, Andras Kiraly, nu a contribuit în niciun fel la soluționarea situației.
  • În 2017, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a constatat că ISJ Cluj i-a discriminat pe acei elevi. În temeiul deciziei CNCD, 12 dintre cei 16 elevi au reafirmat opțiunea lor pentru acea clasă, dar hotărârea Consiliului a fost ignorată atât la nivelul ISJ, cât și la Minister, niciuna dintre instituții neluând vreo decizie privind înființarea clasei respective.
  • În 2018, zece dintre elevi au acționat în judecată ISJ și Ministerul Educației la Tribunalul București. Acesta a hotărât, în 8 noiembrie 2018, ca fiecare reclamant să fie despăgubit cu 5.000 de lei.
  • Pârâții și reclamanții au atacat hotărârea Tribunalului București, iar în decembrie 2019 Curtea de Apel București a constatat din nou vinovăția Ministerului Educației și a inspectoratului și a majorat despăgubirea la 6.000 de lei per elev.
  • Hotărârea CAB a fost atacată prin recurs de către pârâți, dar recursul a fost respins de ICCJ prin hotărârea 1572/14.09.2021, cauza fiind închisă definitiv.

AGFI arată că, potrivit cunoștințelor organizației, “acesta este primul caz în care o instanță din România acordă despăgubiri pentru un caz de discriminare lingvistică”.


1 comment
  1. Excelent! De luat aminte. Instante dar și CNCD.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Universitatea Babeș-Bolyai l-a concediat pe profesorul de „etică și integritate academică” de la extensia sa din Reșița, trimis în judecată de DNA după ce a fost prins în flagrant când lua mită de la studenți ca să-i treacă la examene

Lectorul Rudolf Cristian de la Centrul universitar din Reșița al Universității Babeș-Bolyai (UBB), trimis în judecată de DNA după ce a fost prins în flagrant când primea mită de la…
Vezi articolul

Vouchere de vacanță de 1.600 de lei pentru profesorii și angajații din Învățământ. Primesc aceste sume cei cu salarii nete de până la 8.000 lei inclusiv, prin raportare la salariul net cuvenit funcției de bază din luna acordării acestora, potrivit unui ordin de ministru – document

Valoarea voucherelor de vacanță este de 1.600 de lei pentru angajații din Învățământ, pentru anul 2024, potrivit unui ordin semnat de Ligia Deca. Este vorba despre ordinul de ministru nr.…
Vezi articolul

Premiul Nobel pentru Fizică 2025 va fi anunțat marți. Tradiția începută în 1901 cu descoperirea razelor X continuă / În 2024, premiul a mers către pionierii rețelelor neuronale artificiale

La 7 octombrie 2025, Academia Regală Suedeză de Științe din Stockholm anunță câștigătorul Premiului Nobel pentru Fizică, potrivit Associated Press și nobelprize.org, după cum notează Agerpres. În 1901, a fost…
Vezi articolul

Aproape jumătate dintre școlile verificate în Bihor nu au încă autorizații de funcționare. Principalele motive: acoperişuri degradate, fisuri pe partea exterioară a clădirilor, curţi neîmprejmuite sau lipsa frigiderelor pentru a depozita alimentele pentru elevi

Dintre cele 136 de şcoli şi grădiniţe verificate în august în județul Bihor, de o comisie mixtă, prin ordin al prefectului, nu au obţinut încă autorizaţiile de funcţionare, anunță Prefectura,…
Vezi articolul

OFICIAL Ministerul Educației a scos schema de responsabilități cu cine, ce face exact în cazurile de violență școlară și suspiciune de consum de droguri, din procedura privind managementul cazurilor de violență

Ministerul Educației a abrogat prin ordin de ministru schema de responsabilități din procedura privind managementul cazurilor de violență, unde se prezenta cine este responsabil de raportarea, sesizarea instituțiilor abilitate, desemnarea…
Vezi articolul