Un centru de cercetare în inteligenţa artificială din România se construieşte la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca

[jp_post_view]
Foto: © ProductionPerig | Dreamstime.com
La Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca (UTCN) a început construcţia unui centru de cercetare în inteligenţa artificială din România, printr-o investiţie de peste 105 milioane de lei, transmite Agerpres, potrivit G4Media.ro. Instituția anunță că acesta ar fi primul de acest fel din țara noastră, în condițiile în care mai sunt cel puțin trei similare, la Cluj-Napoca și București.

La evenimentul de lansare a construcţiei au fost prezenţi, vineri, ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Bogdan Gruia Ivan, ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, primarul Emil Boc, Sorin Ştefan Decă, secretar general adjunct în Ministerul Educaţiei, secretarul general al Guvernului, Mircea Abrudean, directorul general interimar ADR Nord-Vest, Csilla Hegedus, rectorul UTCN, Vasile Ţopa.

„Prin angajamentul său pentru excelenţă academică şi inovaţie, Universitatea Tehnică Cluj-Napoca îşi consolidează poziţia de lider în cercetarea tehnologiilor avansate. Centrul de Inteligenţă Artificială va oferi studenţilor şi cercetătorilor resurse de ultimă generaţie şi şansa de a lucra la proiecte cu impact global. Colaborările de prestigiu, cum este cea cu Lockheed Martin, companie de top în domeniile aerospaţial, tehnologic şi militar, va fi un mare avantaj pentru noi. Inteligenţa artificială reprezintă viitorul tehnologiei şi va revoluţiona modul în care trăim şi muncim. (…)”, a arătat, sâmbătă, într-o postare pe reţelele de socializare, ministrul ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Bogdan Gruia Ivan.

Foto: © ProductionPerig | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește articolul complet pe G4Media.ro.
Citește și:
Finanțare de 1,5 milioane de euro pentru cercetarea avatarurilor pe bază de inteligență artificială, câștigată de un proiect al Centrului de Cercetare în Etică Aplicată al Universității din București

1 comment
  1. Inca din anul 2020 Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca (UTCN) lansa un proiect prin apelul “structuri de sprijinire a proiectelor de specializare inteligentă”, în vederea înființării unui Institut de Cercetare în Inteligență Artificială (ICIA).
    În proiectul respectiv era prevăzută edificarea unei clădiri cu o suprafață totală desfășurată de 10.500 mp, care să găzduiască mai multe secții și laboratoare de cercetare, dotate cu echipamente ultra-performante precum sisteme de calcul HPC, servere specializate pentru deep learning, de stocare date de mare capacitate, aplicații de modelare, simulare, optimizare, proiectare etc. Toate acestea cu scopul de a genera soluții noi, inovatoare în domenii de mare actualitate, cum ar fi : securitate cibernetică, orașe inteligente, diagnosticare medicală, robotică, vehicule autonome, sisteme inteligente, produse inovative în IoT etc.
    Inteligența artificială este însă o sabie cu două tăișuri. Pe lângă avantaje are si o serie de dazavantaje. La inceputul anului 2024 pe mai multe platforme şi reţele de socializare, au apărut postări tip deepfake care îl implică pe guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu realizate cu ajutorul inteligenței artificiale, astfel încât să creeze aparența că acesta a spus sau a făcut lucruri pentru care nu și-a dat consimțământul, ca si cum în realitate au fost spuse sau făcute de acea persoană.
    Unul din Videoclipuri foloseste fraudulos imaginea şi vocea guvernatorului BNR pentru a convinge publicul să facă investiţii financiare pe o platformă inexistentă.
    (vezi: https://www.youtube.com/watch?v=1Q3GD2jQ8Bo)
    De asemenea, mai recent pe Facebook a apărut un material video în care președintele României, Klaus Iohannis, ar prezenta o platformă de investiții: „Fiecare rezident român născut între 1950 și 1994 ar trebui să aibă acces la noua platformă de investiții a țării. Comoara națională, Hidroelectrica, a majorat de mai multe ori plățile de dividende, pentru toți utilizatorii noi. Accesul la platformă este deja deschis! Înregistrați-vă, investiți și câștigați!”
    Imaginile cu președintele Iohannis nu sunt reale, ci realizate cu ajutorul inteligenței artificiale.
    Astfel de imagini circula cu nemiluita pe paginile de socializare sau pe YouTube.
    (Vezi si : https://www.youtube.com/watch?v=zZBNTTFhEPA)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Mai multe asociații de elevi și Federația Părinților și Aparținătorilor Legali critică ordinul de ministru care introduce pilotarea evaluării standardizate în acest final de an școlar: Vor fi aceste teste în concordanță cu programa școlară și sunt avizate de minister?

FePAL și mai multe asociații de elevi ridică un semn de întrebare privind introducerea evaluării standardizate la nivel de program pilot, chiar din acest final de an școlar, propusă printr-un…
Vezi articolul

VIDEO A patra zi de proteste pro-europene în Piața Universității. Peste 1.500 de studenți și tineri au fost în stradă și au scandat: „România e iubire, nu fascism și amăgire” / „Apa este H2O” / „Putin, jos labele de pe România”

Peste 1.500 de tineri și studenți au fost în stradă în Piața Universității din București, joi seară, pentru a patra zi consecutiv. De luni, mii de tineri din mai multe…
Vezi articolul

Subiecte de admitere făcute “în afara colegiilor”, care vor putea organiza admitere doar după ce toți elevii de clasa a VIII-a vor susține Evaluarea Națională – printre schimbările majore aduse proiectului legii Educației

Ministrul Sorin Cîmpeanu a anunțat oficial, vineri, că se revine la sistemul în care Evaluarea Națională este obligatorie pentru toți elevii, iar examenele de admitere la colegii, care rămân în…
Vezi articolul