Primul magazin din Cluj-Napoca închis pentru 30 de zile după ce a vândut tutun unui copil de 15 ani

918 vizualizări
Sursa foto: Pexels.com
Un magazin din Cluj-Napoca a fost închis pentru 30 de zile de către Poliția Locală, după ce angajata a vândut rezerve pe bază de tutun pentru aparatul de fumat de tip IQOS unui adolescent de 15 ani, transmite News.ro.

„Poliţiştii locali din cadrul Serviciului Inspecţie comercială, în timpul efectuării unor verificări specifice în zona Pieţei Muzeului, au constatat că la magazinul «Rapsodia» de pe str. Vasile Goldiş nr. 1/7 s-a comercializat minorului B.V., în vârstă de 15 ani, rezerve pe bază de tutun pentru aparatul de fumat de tip IQOS. Acest fapt a reieşit atât din declaraţia dată în scris de către minor, cât şi din declaraţia angajatei V.T., care a recunoscut că nu a solicitat actul de identitate al cumpărătorului”, a transmis, joi, Primăria Cluj-Napoca.

Instituţia a precizat că, pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 349/2002, societatea comercială în cauză a fost sancţionată contravenţional cu amendă de 10.000 lei.

Citește articolul integral pe G4Media.ro


1 comment
  1. Sunt multe orașe în care vânzătorii dau țigări, energizante și alcool minorilor. Toți se fac că plouă că nu văd.Poate se face o campanie la nivel natinal, de vânare a acestora. Dacă nu ar avea de unde să cumpere nu ar consuma.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

An de an am primit în plic suma la care la care trebuie să împărțim numărul de elevi, așa se calculează în România costul standard per elev, baza finanțării tuturor școlilor din țară, spune președintele Federației Naționale a Asociațiilor de Părinți, membru în Consiliul Național pentru Finanțarea Învățământului Preuniversitar

Calculul pentru costul standard per elev a fost explicat de președintele Federației Naționale a Asociațiilor de Părinți, Iulian Cristache: „Cu excepția anului 2020 când a existat o creștere substanțială de…
Vezi articolul

Propunerile studenților pentru predarea online în universități: activitățile didactice să fie înregistrate, să existe sesiuni de formare continuă, să fie folosit un număr restrâns de platforme digitale

Ghiduri de utilizare a instrumentelor de predare online, sesiuni de formare continuă, un număr limitat de platforme digitale folosite sunt câteva dintre propunerile formulate de Alianța Națională a Organizațiilor Studențești…
Vezi articolul