Primul program de lucru anual Erasmus+ din perioada 2021-2027 a fost adoptat de Comisia Europeană

864 de vizualizări
Noul program Erasmus+ pentru 2021-2027
Foto: Comisia Europeană
Comisia Europeană a adoptat, joi, primul program de lucru anual Erasmus+ din perioada 2021-2027, program cu un buget de aproape două ori mai mare decât cel anterior. Potrivit unui comunicat al Comisiei, noul program va finanța proiecte de mobilitate în scopul învățării și de cooperare transfrontalieră, estimându-se că de acestea vor beneficia 10 milioane de europeni.

Bugetul programului este de 26,2 miliarde euro, comparativ cu 14,7 miliarde alocate în 2014-2020, completat fiind cu 2,2 miliarde euro din instrumente externe ale UE.

Scopul declarat este de “a favoriza și mai mult incluziunea și de a sprijini dubla tranziție ecologică și digitală, în conformitate cu prevederile Spațiului european al educației. Erasmus+ va sprijini, de asemenea, reziliența sistemelor de educație și de formare în contextul pandemiei.”

Potrivit Comisiei, programul de lucru anual adoptat astăzi pregătește calea pentru primele cereri de propuneri din cadrul noului program Erasmus+, publicat tot astăzi. Orice organism public sau privat care își desfășoară activitatea în domeniile educației, formării, tineretului și sportului poate solicita finanțare cu sprijinul agențiilor naționale Erasmus+, prezente în toate statele membre ale UE și în toate țările terțe asociate la program.

Anunțul complet aici


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Mircea Cărtărescu a câștigat premiul FIL pentru literatură, al celui mai important târg de carte al lumii editoriale hispanice / Cum a primit vestea: „Țârâitul persista, așa că până la urmă am răspuns, foarte îndoit”

Scriitorul şi eseistul român Mircea Cărtărescu a câştigat Premiul FIL de Literatură în Limbi Romanice, ediţia 2022, a anunţat luni în Mexic Antonio Sáez Delgado, purtător de cuvânt al juriului,…
Vezi articolul

DOCUMENT Apel pentru 63 de comisii naționale de specialitate, care dau aviz pentru programele școlare și pentru cele de examene. Ministerul Educației cere inspectoratelor să propună cadre didactice până pe 25 octombrie

Ministerul Educației solicită, printr-o adresă trimisă Inspectoratelor Școlare, să propună cadre didactice care să devină membri în 63 de comisii naționale de specialitate (CNS). Aceste comisii sunt organizate pe discipline,…
Vezi articolul

Sorin Cîmpeanu anunță că școala va putea începe pe 5 septembrie și se va putea încheia pe 16 iunie, în anul școlar 2022-2023, cu vacanțe pentru toți copiii în lunile octombrie și februarie / În 2023, vacanța de Paște va fi pe 7-18 aprilie

„Avem printre cele mai scurte durate ale anului școlar, motiv pentru care am făcut deja propunerea de a începe pe 5 septembrie anul școlar 2022-2023 și a încheia pe 16…
Vezi articolul

Universitatea din București ia măsuri în cazul profesorilor de tip „vă pic pe toți” sau „10 pe linie”: evaluările în care sunt prea mulți studenți care nu promovează sau sunt extrem de multe note de 9 și 10 vor fi verificate – regulament nou

În facultățile Universității din București se vor face verificări în momentul în care ponderea studenților care nu au promovat o disciplină, în urma unei evaluări finale, este mai mare de…
Vezi articolul