Primul traseu educativ marcat cu coduri QR într-o pădure, inaugurat la Băile Felix / Se oferă informații în trei limbi: română, maghiară şi engleză

324 de vizualizări
Foto: Pixabay.com
Direcţia Silvică Bihor a inaugurat primul traseu educativ din ţară în pădurea din Băile Felix, marcat cu zece staţii cu coduri QR pe o lungime de trei kilometri, fiind accesibil atât copiilor, cât şi persoanelor în vârstă, anunță Agerpres, preluat de G4Media.ro.

„Din câte ştim noi, este cu siguranţă singurul traseu educativ din ţară marcat cu coduri QR în pădure. A fost o idee de-a mea, de a face pădurea să vorbească, să zic aşa, şi într-un mod inedit. L-am inaugurat vineri mai ales cu gândul la copii, cărora ne adresăm cu prioritate şi având în vedere şi apetitul tinerilor pentru utilizarea device-urilor mobile.Traseul este configurat pe locul liniilor parcelare care brăzdează trupul de pădure din Băile Felix, loc apreciat de plimbare. Este o pădure foarte accesibilă, cu grad redus de dificultate. Vă împărtăşesc faptul că eu sunt foarte încântat de staţia 9 unde, după scanare, pe lângă descrierea speciilor faunistice ce pot fi întâlnite în pădure, se pot asculta şi înregistrări audio cu diferite triluri ale păsărilor”, a declarat luni, pentru Agerpres, directorul Direcţiei Silvice Bihor, ing Teodor Suciu.

Cele zece staţii amplasate pe traseu oferă informaţii diferenţiate, în trei limbi (română, maghiară şi engleză). Prima staţie, situată chiar lângă cantonul silvic, informează despre ecomomia forestieră. Prin accesarea codului QR, cel interesat poate afla câteva informaţii despre Romsilva ca administrator al fondului forestier şi despre preocupările cotidiene în gospodărirea pădurilor.

Citește articolul complet pe G4Media.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

BAC 2026. Profesoara Irina Căpățînă: Comentariile sunt cele care sperie pe toată lumea, dar aș vrea să cred că mai sunt atât de puțini profesori care intră la oră și fac din predarea unui text literar românesc o oră de dictat comentarii. În felul acesta, literatura noastră clasică nu o să supraviețuiască multă vreme

Profesoara Irina Căpățînă a vorbit, pentru TVR Craiova, despre comentariile de la examenul național de Bacalaureat și despre cum ar putea fi ele abordate la clasă. „Comentariile acestea sunt cele care sperie…
Vezi articolul

BREAKING Ministerul Educației transmite inspectoratelor școlare să sesizeze organele de cercetare dacă părinții își retrag copiii de la școală / Învățământul la domiciliu nu este recunoscut în România – document

Ministerul Educației transmite inspectoratelor școlare să sesizeze organele de cercetare dacă părinții își retrag copiii de la școală, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. O altă măsură pe care ar…
Vezi articolul

Închiderea Colegiului Național „I.L. Caragiale” și școală 100% online, discutată azi în ședința Consiliului de Administrație, după ce joi seara a fost confirmat încă un caz de coronavirus în rândul elevilor – surse

Consiliul de Administrație al Colegiului Național „I.L. Caragiale” din București se reunește astăzi pentru a decide condițiile de intrare în scenariul roșu, după ce joi seara a fost confirmat încă…
Vezi articolul