Reguli obligatorii pentru şcoli, transmise de minister: La 3 cazuri de gripă cursurile se suspendă. Dacă 20% din elevii unei şcoli lipsesc 3 zile din cauza gripei, cursurile se suspendă

32.442 de vizualizări
Foto: Pixabay.com
Ministerul Educației și Cercetării anunţă că şcolile sunt obligate să facă triaj epidemiologic zilnic acolo unde sunt medici sau asistente, iar dacă sunt 3 cazuri de gripă într-o clasă, cursurile acelei clase se suspendă, potrivit unei note către Inspectoratele Școlare. Asta după ce ministerul Sănătăţii a anunţat declanşarea epidemiei de gripă.

Conform unui comunicat primit la redacşie, nota Ministerului Educației și Cercetării către unitățile de învățământ prevede următoarele obligaţii pentru şcoli:

  1. Realizarea zilnică a triajului elevilor de către personalul medical din unitățile de învățământ la începutul fiecărui schimb.
  2. În cazul apariției de minimum trei cazuri de gripă confirmate într-o clasă de elevi/grupă de copii, cursurile clasei/grupei respective se vor suspenda. Focarul va fi raportat și la Direcția de Sănătate Publică județeană sau a municipiului București.
  3. În cazul absenței timp de trei zile consecutiv a peste 20% dintre elevii unei unități de învățământ din cauza gripei confirmate, cursurile unității de învățământ se vor suspenda.
  4. Realizarea dezinfecției unității de învățământ.
  5. Pentru clasele/grupele unde vor fi suspendate cursurile, obligatoriu se va realiza dezinfecția spațiilor de învățământ.
  6. Pentru toți copiii și elevii se vor asigura toate condițiile pentru respectarea normelor de igienă, mai ales în timpul pauzei de masă. Se va asigura obligatoriu apă și săpun în unitățile de învățământ, iar cadrele didactice se vor asigura de respectarea măsurilor de igienă personală și colectivă:
  • Spălarea pe mâini ori de câte ori este cazul (înainte și după masă, după folosirea toaletei, la venirea acasă, etc.)
  • Spălarea sub jet puternic de apă a fructelor și legumelor
  • Consumul de apă doar din surse sigure, autorizate
  1. Amânarea, pe cât posibil, a manifestărilor sportive, culturale, etc, pentru a preveni aglomerarea și pentru limitarea transmiterii infecțiilor respiratorii.
  2. Revenirea în colectivitate a copiilor se va realiza obligatoriu cu adeverință medicală.

Totodată, Ministerul Educației și Cercetării recomandă o colaborare strânsă între cadrele didactice și părinți în vederea identificării din timp a semnelor de îmbolnăvire și a întreprinderii măsurilor de prevenire a îmbolnăvirilor în colectivitate

HARTA cazurilor de gripă

SURSA: CNSCBT

Context: Ministerul Săntăţii a declanşat starea de epidemie de gripă după ce au fost raportate la nivel national 7022 cazuri de gripa clinică, răspândite pe întreg teritoriul ţării, un număr aproape dublu faţă de cele raportate în săptămâna precedentă (3645) şi faţă de cele raportate în aceeaşi săptămână a anului precedent (3455 cazuri).

FOTO: pixabay.com


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Manualul unic dispare

Uniunea Editorilor din România, protest public față de modul în care se organizează licitaţiile pentru manualele școlare: etapa în care profesorii ar trebui să opteze pentru manuale este programată de zece ani în vacanţa de vară

Uniunea Editorilor din România (UER) protestează față de modul în care se organizează licitaţiile publice pentru manualele şcolare, pe care îl califică drept „total neadecvat”, potrivit unui comunicat de presă…
Vezi articolul

„Filmul și educația publicului tânăr”, conferință la Universitatea Națională de Arte Teatrale și Cinematografie din București sâmbătă, 16 decembrie. Intrarea este gratuită / Printre vorbitori, profesoara de limba română Carmen Ion

O conferință despre utilizarea filmului în educație va fi organizată sâmbătă, 16 decembrie, începând de la ora 10, de Universitatea Națională de Arte Teatrale și Cinematografie (UNATC) din București, potrivit…
Vezi articolul