Profesoara Maria Manea, despre școlile care nu scot la concurs posturi titularizabile: Nu există această corectitudine din partea directorilor unităților de învățământ, dar acest lucru stă totuși în puterea inspectoratelor școlare

11.205 vizualizări
Foto: Adrian Cuba/Agerpres Foto
Maria Manea, fost secretar de stat în Ministerul Educației și profesoară de Limba și literatura română la Colegiul Național „Mihai Viteazul” din București, a vorbit despre faptul că sunt școli care nu scot posturi pe perioadă nedeterminată la concursul național de titularizare. „Nu există această corectitudine, să spunem, din partea directorilor unităților de învățământ”. Declarațiile au fost făcute la emisiunea Educația la putere de la TVR 2.

Profesoara a precizat că inspectoratele școlare au atribuția de a verifica cum se scot posturile la concursul național de titularizare:

„Cu toată susținerea pentru toate argumentele aduse de domnul secretar de stat, însă nu aș vrea să trecem pe lângă ceea ce spunea doamna profesor, și anume că foarte multe unități de învățământ nu scot posturile titularizabile. Nu există această corectitudine, să spunem, din partea directorilor unităților de învățământ. Și domnul secretar de stat spunea mai devreme că nu e în puterea Ministerului Educației – și nu este – să verifice felul în care directorii fac sau nu fac acest lucru, dar acest lucru stă totuși în puterea inspectoratelor școlare, care au această atribuție”.

Potrivit Mariei Manea, dacă ar fi mai multe posturi titularizabile, atunci și absolvenții bine pregătiți de facultate ar intra în sistemul de învățământ:

„Și n-am mai discuta despre foarte mulți absolvenți de facultate, potențiali profesori buni, foarte bine pregătiți, dacă directorii unităților de învățământ ar fi mai corecți față de aceștia, nu ar mai păstra aceste ore la plata cu ora, așa cum se întâmplă pentru profesorii mai vechi din școală, din sistem, și le-ar permite și tinerilor acestora să intre în sistem și să arate ce pot să facă. Nu ne mai plângem, în felul ăsta, nici de faptul că cei mai vechi dintre profesori au această inerție în a preda sau în a relaționa cu elevii și așa mai departe. Trebuie să împrospătăm puțin rândurile între noi și trebuie să fim mai corecți unii cu ceilalți.”

Tot în aceeași emisiune, profesoara Ionela Bălan a semnalat că sunt cadre didactice cu nota 10 care nu au posturi titularizabile. Sorin Ion, secretar de stat în Ministerul Educației și Cercetării, a spus că „principala problemă este declararea posturilor titularizabile de către unitatea de învățământ”.

Andreia Bodea, directoarea Colegiului Național I. L. Caragiale din București, a vorbit, la emisiunea InfoEdu de la TVR Info, despre cum se scot posturile didactice la concursul național de Titularizare: „Școala – în momentul în care se pensionează un profesor, își încheie activitatea – este obligată să dea libere, cum spunem noi, acele ore”.

În prezent, inspectoratele școlare sunt cele care stabilesc viabilitatea posturilor didactice, potrivit metodologiei-cadru de mobilitate.

Art. 32 – „(2) Viabilitatea posturilor didactice/catedrelor se stabileşte de consiliul de administraţie al ISJ/ISMB, la propunerea consiliului de administraţie al unităţilor de învăţământ, în funcţie de planurile-cadru de învăţământ în vigoare, de proiectele planurilor de şcolarizare, de evoluţia demografică la nivel local şi în concordanţă cu documentele strategice elaborate de unităţile de învăţământ. Un post didactic/o catedră este viabil(ă) în condiţiile în care poate fi constituit(ă) cel puţin pe durata unui nivel de învăţământ”, prevede metodologia-cadru de mobilitatate. 

Viabilitatea posturilor înseamnă perioada pe care se poate încheia un contract de muncă pe acel post. Când viabilitatea unui post este de 4 ani sau mai mare, atunci acel post devine titularizabil. Acest lucru înseamnă că cel care este admis și repartizat în urma concursului încheie contract pe perioadă nedeterminată.

În luna februarie, Daniel David, ministrul Educației și Cercetării, a declarat, la prezentarea raportului săptămânal, că problema directorilor de școli care țin posturile blocate este în analiză. „Încerc să înțeleg bine toate mecanismele și în luna mai vom veni cu diagnosticul și cu o nouă propunere pentru aceste probleme”, a spus acesta.

În august 2023, într-un interviu pentru Edupedu.ro, Ligia Deca, ministru al Educației la acea vreme, a declarat că școlile nu scot posturile titularizabile de teamă că, după ce se ocupă în ședințele publice, oamenii vor pleca la începutul anului școlar.

Despre Titularizare 2024

Proba scrisă a avut loc miercuri, 17 iulie – au fost 37.500 candidați înscriși la Titularizare 2024, dintre care peste 6.800 din promoția curentă. Peste 1.000 de candidați din această promoție nu s-au mai și prezentat la examen.

De la proba scrisă de Titularizare 2024 s-au retras peste 2.660 de candidați după ce au văzut subiectele. Aproape 50 din cei care s-au prezentat au fost eliminați din examen. Rata de participare a fost de 86,48%, a anunțat Ministerul Educației.

După soluționare contestațiilor, au fost 12.833 de candidați cu note între 7 și 10, dintre care 74 cu note de 10 (număr neschimbat față de rezultatele inițiale). Notele finale au fost publicate miercuri, 31 iulie.

Anul acesta doar 40,64% dintre candidați care acum au dat examen pentru prima oră, adică cei din promoția curentă, au luat peste nota 7, asta deși au fost cei mai mulți candidați înscriși din promoția actuală, din ultimii 14 ani.

Citește și:
Profesoara Ionela Bălan: Sunt cadre didactice cu nota 10 și nu s-au titularizat, tocmai din cauză că nu sunt posturi / Sorin Ion, secretar de stat în Ministerul Educației: Sunt nenumărate petiții, pentru că nu sunt scoase la concurs posturile titularizabile

4 comments
  1. ei,să vedeți când o fi titularizarea la mana directorilor cum numai pupati nici alea 8 ore….dar așa i Romanu: inconștient și urla împotriva titularizării luandu se după unii care nu sunt titulari

  2. Sunt mii de ore libere în școlile de la țară pe care pot merge toți cei cu note mari, le pot lua în ședința publică iar în anul următor se pot titulariza pe viabilitatea postului.
    Beleaua este că, nimeni nu vrea să lucreze la țară departe de avantajele orașului. Apoi salariile sunt încă slab
    motivante pentru un absolvent de 10,care
    poate lucra la oraș pe un salariu dublu decât în învățământ.

  3. Am avut suplinire pe 8 ore la o școală. Vreau sa spun că aceste ore n-ai apărut în aplicație nici înainte de examenul de titularizare, nici înainte de sedintele publice. Pentru că am avut medie mare la concurs, am luat alta școala. Orele acelea le-a dat directoarea după ședințele publice cui a vrut ea. Se practică în multe școli

  4. Daca exista 2-3-4 ore disponibile si scoala nu stie cum/ daca isi va realiza planul de scolarizare in cativa ani, mai ales daca vor fi schimbari de planuri-cadru, e intr-adevar intelept sa nu le scoti la concurs, pentru ca nu stii daca nu iti vor intra in retrangere titularii pe termen scurt. E doar prudent, nimic mai mult, sa le dai la plata cu ora, cativa titulari ajungand sa aiba poate 1 ora sau 2 in plus fata de norma.

    Insa de obicei fragmentele de norma si normele disponibile se declara libere nu pt concurs, ci la faimoasele etape dinaintea concursului, pentru cine trebuie si cand trebuie, iar ocuparea lor se face pe baza de dosar !!! Directorii si inspectorii pusi de partid/e (sau, formal, comisii a caror componenta este decisa de ei) vor decide cine are dosarul mai consistent, cine are hartii si adeverinte mai multe, care sunt autentice/ relevante si care nu. Usor de facut, multe fiind emise si parafate chiar de ei insisi. 🙁

    Daca toate posturile ar fi scoase la concurs, politicul – prin reprezentantii sai – nu mai poate beneficia de nimic. Dar la etapele premergatoare concursului, acolo DA, si o face din plin ! Si nu, nu e vorba deloc de profesori tineri vs profesori mai putini tineri (iar tineretea trece pt toti la un moment dat si perspectivele se schimba…) E vorba ca nu vor ca in sistem sa acceada cinstit oameni bine pregatiti de orice varsta, pentru ca parghiile lor de exercitare a puterii si de obtinere de castiguri de toate felurile nu ar mai exista in felul acesta. Calitatea invatamantului a ajuns un factor de care se pot dispensa cu usurinta si au facut asta deja, cu efecte care se vad dureros chiar zilele acestea si se vor vedea din ce in ce mai dramatic pe termen lung…

    (!) O incercare de rezolvare a problemei, cu sanse de succes cred, ar fi ca cei lezati de aceste situatii sa faca petitii formale la Curtea Constitutionala si CNCD. Motivele mi se par foarte solide si poate in felul acesta s-ar putea reduce sau desfiinta titularizarea pe pile, care are loc inaintea concursului de ocupare a posturilor (doar a celor care raman dupa ‘etape’)! Si, de obicei, nu prea raman….

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Moțiune simplă USR și Forța Dreptei împotriva ministrei Educației, după „rezultatele catastrofale” de la testele PISA. Ligia Deca este acuzată că a cenzurat raportările privind procentul de analfabetism funcţional înregistrat în România

USR și Forța Dreptei au depus luni, 11 decembrie, o moțiune simplă împotriva ministrului Educației, Ligia Deca, care „nu a reușit să implementeze nicio reformă în învățământul românesc și îl…
Vezi articolul

Platforma TikTok să fie suspendată în România, cere vicepreședintele ANCOM Pavel Popescu, după ce au apărut suspiciuni că ar fi favorizat propagarea mesajelor candidatului pro-rus Călin Georgescu la Președinție / Ministrul Digitalizării: În campania electorală am trimis 200 de raportări la TikTok

Pavel Popescu, vicepreşedintele Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM), a cerut miercuri, 27 noiembrie, suspendarea temporară a platformei TikTok în România, până la finalizarea anchetei „instituțiilor statului…
Vezi articolul
repartizare liceu 2020

Examenul de admitere la colegii să nu se organizeze și să fie luate în considerare recomandările OECD, potrivit președintelui Federației părinților, Iulian Cristache: Meditațiile sunt la un nivel „problematic” în România

„OECD (Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare în Europa -n. red.) susține creșterea calității și a echității evaluării naționale, nu un examen de admitere, în plus, pentru colegii”, transmite Iulian Cristache, președintele…
Vezi articolul

STEM vs „coregrafie” în planurile cadru. Elevii unui colegiu național din București au salutat cu ropote de aplauze spusele unui profesor că UE dă miliarde pentru cercetare, iar „cercetarea nu o faci cu coregrafi” / Ministrul David: „Nu v-ar plăcea ca la coregrafie sau la tehnologic sau la pedagogic să primesc aplauze contra dumneavoastră”

Cei câteva sute de elevi ai Colegiului Național „Mihai Viteazul” din București care au participat, marți, la o dezbatere cu ministrul Educației, Daniel David, pe tema proiectelor de planuri-cadru pentru…
Vezi articolul