Profesoara Nina Vasile, despre abuzul birocrației în învățământ: Cum să intre profesori cu vocație aici când dinamica evoluției profesionale este menținută sub nivelul formării?

2.226 de vizualizări
Foto: © Aldegonde Le Compte | Dreamstime.com
Pentru cine nu știe, între profesorii care dau concurs pentru Titularizare, majoritatea îl repetă, și nu pentru că nu au avut note peste 7 ci pentru că procedura de mobilizare a personalului nu a fost adaptată stării de fapt.

Dincolo de această deja nedreptate de a supune acești veșnic suplinitori cu note peste 7 la un examen inutil (care nu e singurul), urmează abuzul birocratic: an de an, aceiași profesori depun fizic niște dosare, cu puține modificări, retușabile prin adăugare, la inspectorate, aceleași documente care oricum există deja în sistem.

Doar în pandemie, în 2021, dosarele s-au putut depune online, în rest, în ciuda declarațiilor publice dosarele s-au depus și se depun personal, se stă la coadă de dimineață până după-amiază și mai absurd ca oricând, profesorul trebuie să aducă nu mai puțin de patru documente legate de aceeași temă:

  1. declarație pe proprie răspundere că nu a săvârșit abateri…de orice fel;
  2. cazier;
  3. adeverință de integritate… morală, acestea două, ambele de la poliție;
  4. adeverință de la școală pe ultimii trei ani cum că nu a fost sancționat disciplinar.

Și acum, surpriza: aceiași profesori care tot dau Titularizare de mulți ani, și tot schimbă școlile, și au cel puțin 2 școli, unii câte 6, alții câte 4 (și am optat intenționat pentru scrierea în cifre a numărului școlilor) vă rugăm să apreciați: cam de la câte școli va trebui să ceară nu doar situația laborală (numitul Revisal, pe trei ani) ci și acele adeverințe că profesorul nu a fost sancționat disciplinar?!

Nu doar că nu s-au redus hârtiile de făcut, din învățământ, ci chiar au fost în mod umilitor înmulțite.

Oare politicienii care au intrat prima dată într-o funcție în ultimii trei ani, au avut de pus la vreun dosar, așa cum îi obligă pe profesori?

Cine este coordonatorul metodologiei acestui aberant concurs, valabil doar pentru cei care intră pentru prima dată în sistemul de învățământ?

Ce fel de eficiență se așteaptă de la niște profesori care nu își primesc statutul legal conform notei, supuși an de an discriminării, unui același examen care nu devine o rutină ci un stres, pentru persoane care nu mai au 20 de ani deja?

Cum să intre profesori cu vocație aici când dinamica evoluției profesionale este menținută sub nivelul formării?

Cine gândește oare în acest sistem conform unor standarde de respect și atenție pentru cei care sunt responsabili de educarea și formarea unor generații viitoare?

În care profesie, vă rog, prezumția de vinovăție este înaintea acuzării efective?

Oare ce profesor cu antecedente, verificabil în sistemul digital, ar mai putea opta pentru examen în învățământ?

Ce sens au toate aceste adeverințe care sunt formale pentru un procent de 99,9% din mulțimea profesorilor?

Cui folosește o asemenea verificare – de patru ori?!- că nu ai făcut nimic reprobabil?

De ce e nevoie de documente scrise, de copii după documente, în fiecare an, pentru a verifica ceea ce există deja în arhivă, fie ea online sau fizică?

Despre autor:

Nina Vasile este profesoară de filosofie, scriitoare, doctor în filosofie.

___________

Nota redacției: Articolul a fost publicat inițial în 2020 și republicat acum la propunerea autoarei, în tot acest timp nefiind înregistrată nicio schimbare în birocrația pentru angajarea în învățământ.

Opinia profesorului este esențială pentru școala din România, pentru viitorul ei și al copiilor. Încurajăm și susținem cadrele didactice să-și exprime părerea, să analizeze sistemul actual, să propună soluții la problemele pe care le întâmpină și să popularizeze exemplele de bună-practică. Publicarea opiniilor cadrelor didactice pe Edupedu.ro nu înseamnă automat că publicația susține aceste idei sau propuneri. Trimiteți opiniile pe redactie@edupedu.ro.

Foto: 9079909 © Aldegonde Le Compte / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Diferențe majore rural-urban în rezultatele Evaluării Naționale

Rețeaua școlară din România trebuie reorganizată, cere Raportul OCDE pe Educație: O reformă dificilă care trebuie susținută printr-o strategie națională și în care Portugalia poate fi luată ca posibil exemplu

Reorganizarea rețelei școlare este una dintre principalele reforme propuse de experții Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) pentru întărirea accesului egal la educație în România, potrivit raportului organizației internaționale…
Vezi articolul

Cadrele didactice cer Guvernului să aplice imediat şi integral Legea salarizării şi să poziţioneze profesorii mult mai sus decât în prezent în grila de salarizare care va fi elaborată anul viitor – Hăncescu, Federația Sindicatelor Libere din Învățământ

Cadrele didactice cer Guvernului să aplice imediat şi integral Legea salarizării şi să poziţioneze profesorii mult mai sus decât în prezent în grila de salarizare, deoarece educaţia de calitate necesită…
Vezi articolul

ULTIMA ORĂ Subiectele și baremele de corectare de la Titularizare 2025 – Educatori au fost publicate. Candidații au avut un eseu în care să prezente particularitățile unui basm popular

Subiectele și baremele de la Titularizare 2025 pentru profesorii de învățământ preșcolar au fost publicate cu puțin timp în urmă de Ministerul Educației și Cercetării (MEC). Proba scrisă a concursului…
Vezi articolul

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași solicită modificarea legii privind masteratul didactic: Pregătirea viitorilor profesori e esențial să includă un program de licență și un program de masterat profesional sau de cercetare, alături de un masterat didactic

Pentru a putea preda la liceu, viitorii profesori „este esențial să dețină o pregătire academică solidă în domeniul de specialitate, care să includă absolvirea unui program de studii de licență…
Vezi articolul

Material susținut de BCR

Cinci fișe didactice explicate de profesorii care le-au aplicat la clasă, plus reacțiile elevilor și sfaturi practice pentru profesorii care vor să încerce să discute despre viață, alegeri bune și bani după metoda LifeLab, cu peste 400 de materiale gratuite – VIDEO

Zeci de profesori s-au întâlnit pe 23 septembrie 2025 la ZBOR Hub Constanța pentru un eveniment LifeLab dedicat educației financiare aplicate în mod interdisciplinar și transdisciplinar, cu exemple concrete de…
Vezi articolul

VIDEO Președintele Nicușor Dan, despre măsurile Bolojan din Educație: Hai să vedem rezultatele după două luni, cu cifrele pe masă, și dacă sunt probleme să le corectăm / Nu sunt deloc mulțumit de sistem

Președintele Nicușor Dan a declarat că schimbările din Educație trebuie evaluate pe baza rezultatelor după două luni, „cu cifrele pe masă”, iar dacă apar probleme acestea să fie corectate. Șeful…
Vezi articolul