Profesoară româncă, în Italia, unde a fost introdus certificatul verde și în școli: Lucrez într-o școală foarte mare din Milano, nu avem nici măcar un cadru didactic nevaccinat

[jp_post_view]
Foto: captură Digi24
Mihaela Moroșan, cadru didactic la o școală din Italia, a spus la Digi24 că „99% din cadrele didactice sunt vaccinate în momentul de față” și că profesorii au preferat să se vaccineze „înainte de a fi vorba de green pass”, deoarece au o responsabilitate față de elevi.

Aceasta a mărturisit că este profesoară la o școală din Milano și că nu există niciun cadru didactic nevaccinat în instituția de învățământ: „În momentul de față, eu lucrez într-o școală foarte mare din Milano. Nu avem nici măcar un cadru didactic nevaccinat”.

În privința testării personalului din școli, Mihaela Moroșan a declarat că: „În momentul de față, avem un număr de teste care sunt puse la dispoziție de către sistemul sanitar dar, după cum se preconizează, nu vor mai fi valabile mai mult de două săptămâni. Ideea este ca toate cadrele didactice să fie vaccinate”.

Profesoara a subliniat că la demararea campaniei de vaccinare a cadrelor didactice, toți au dorit să se vaccineze pentru a nu pune în pericol sănătatea elevilor: „În Italia, eu țin minte, în martie-aprilie când au dat drumul la vaccinarea cadrelor didactice, toți voiam să ne vaccinăm, să avem posibilitatea să ne vaccinăm pentru a nu pune în pericol copiii noștri din clasele noastre. Cred că a funcționat ceva de tipul: nu am avut și atunci ne-am dorit”.

Mihaela Moroșan a povestit că anul trecut, în octombrie, clasa sa a fost prima închisă, pentru că unul dintre elevi fusese depistat pozitiv cu Covid. Copilul a avut nevoie de două luni de spitalizare.

„Anul trecut, în octombrie, clasa mea a fost un dintre primele clase închise la Milano pentru un copil cu Covid, copil care a rămas în spital 2 luni de zile și cu care noi vorbeam la telefon pe cât se putea și prin alte mijloace. Și atunci experiența pe care am trăit-o noi, ca personal, profesori, educatori ai acelei clase, nu ne-am pus problema în aprilie-mai când au dat drumul posibilității de a ne vaccina, nu ne-am pus prea multe probleme”, a spus profesoara.

Cadrul didactic a precizat că în Italia „a fost o informare făcută mult mai bine decât ceea ce s-a făcut în ultimele luni în România”.

Declarațiile complete:

Moderator: Cadrele didactice obligate să se vaccineze, care a fost reacția, care sunt efectele în școală?

Mihaela Moroșan: În Italia, vaccinul obligatoriu către cadrele didactice nu este chiar corect, este green pass-ul, certificatul verde. În acest moment, clar că 99% dintre cadrele didactice au preferat să facă vaccinul, dar, în luna iunie, cadrele didactice din Italia, 85% erau vaccinate, fără a ține cont, nu se știa prea bine în acel moment despre acest green pass. În general, ca și cadre didactice, având în vedere că în luna mai când au început vaccinarea în Italia lipseau, a fost o mare afluență a persoanelor care au dorit să se vaccineze.

Noi aveam față de copii o foarte mare responsabilitate încât fără foarte mari discuții, cadrele didactice au preferat de la bun început, înainte de a fi vorba de green pass, să se vaccineze. În momentul de față eu lucrez într-o școală foarte mare din Milano. Nu avem nici măcar un cadru didactic nevaccinat. (…)

Moderator: Testul îl face cadrul didactic pe banii săi sau este asigurat de stat?

Mihaela Moroșan: În momentul de față, avem un număr de teste care ne sunt puse la dispoziție de către sistemul sanitar, dar după cum se preconizează, nu vor mai fi valabile mai mult de două săptămâni. Ideea este ca toate cadrele didactice să fie vaccinate.

Moderator: De ce cadrele didactice au spus „Da” acestei vaccinări? La noi e o întreagă discuție. Sunt inclusiv medici, și autoritățile nu cred că ar putea să impună acest lucru în școli. A venit Ministrul Educației în direct la Digi24 și ne-a spus că nu consideră că vaccinul ar trebui să fie obligatoriu pentru profesori.

Mihaela Moroșan: Îmi pare rău, eu am văzut foarte puțin ce se întâmplă în România, mai ales în ultima lună, deși în lunile iunie, iulie și august am fost în țară. Cred că la noi a fost o informare făcută mult mai bine decât ceea ce s-a făcut în ultimele luni în România. Și a mai fost un lucru: în Italia, eu țin minte, în martie-aprilie când au dat drumul la vaccinarea cadrelor didactice, toți voiam să ne vaccinăm, să avem posibilitatea să ne vaccinăm pentru a nu pune în pericol copiii noștri din clasele noastre. Cred că a funcționat ceva de tipul: nu am avut și atunci ne-am dorit. Și mă refer la lunile mai-iunie.

Din punctul meu de vedere, pot să vă spun că anul trecut, în luna octombrie, clasa mea a fost un dintre primele clase închise la Milano pentru un copil cu Covid, copil care a rămas în spital 2 luni de zile și cu care noi vorbeam la telefon pe cât se putea și prin alte mijloace. Și atunci experiența pe care am trăit-o noi, ca personal, profesori, educatori ai acelei clase, nu ne-am pus problema în aprilie-mai când au dat drumul posibilității de a ne vaccina, nu ne-am pus prea multe probleme. Știam că trebuie să o facem, pentru că situația era dificilă, foarte grea. În momentul respectiv nu erau atât de multe cunoștințe ca în momentul actual. 99% din cadrele didactice sunt vaccinate în momentul de față, din care 85% înainte de a fi vorba de acest green pass.”

Informații de background

Autoritățile din Italia au decis să fie obligat să aibă certificatul verde tot personalul școlar și universitar, precum și studenții. Controlul este încredințat conducerii școlii. Lipsa certificatului verde este considerată absență nejustificată și, începând cu a cincea zi de absență, este suspendat raportul de muncă și nu se datorează nicio salarizare sau alte despăgubiri.

În România, rata de vaccinare în rândul personalului din învățământ este de 61% și stagnează de 4 luni. 193.430 angajați din sistemul național de învățământ s-au vaccinat, după cum a anunțat într-un comunicat Ministerul Educației în urmă cu două săptămâni.


5 comments
  1. nu stiu daca e ipocrizie cert e ca s-au vaccinat
    la noi cadrele didactice refuza vaccinarea pentru ca conspiratii si asa „au auzit ei la Romania TV” le rapeste Soros fertilitatea cu radiatia 5G inglobata in vaccin

  2. Ipocrizie… Fiecare profesor s-a vaccinat ca sa nu se contamineze la scoala de la sutele de elevi cu care lucreaza zilnic.

    1. In România de ce nu s-au vaccinat? Nu sunt fricoși ,nu? Nu se vaccinează ca sunt …. din păcate nu m-a pot exprima in public cum ar merita.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Subiecte Evaluare Națională clasa a VI-a 2025 – Matematică și Științe ale naturii. Au avut de precizat două reguli pe care trebuie să le respecte orice turist care vizitează Delta Dunării. O altă cerință a fost să deseneze circuitul electric al unei lanterne, la fel ca anul trecut

Elevii de clasa a VI-a au susținut miercuri, 28 mai, proba de Matematică și Științe ale naturii din cadrul Evaluării Naționale 2025. Durata alocată rezolvării a fost de 60 de…
Vezi articolul

AUR solicită ministrului Educației să includă Limba Română, Istoria și Engleza în lista olimpiadelor școlare / As vrea să cred că eliminarea Limbii române și a Istoriei din cadrul olimpiadelor școlare este doar o scăpare, spune George Simion

Includerea Limbii Române, a Istoriei şi a Limbii Engleze în lista disciplinelor pentru care se vor organiza concursuri naţionale (Olimpiade) în anul şcolar 2021 – 2022, este solicitată ministrului Educației…
Vezi articolul

Piramidă la Techirghiol, cât cea de la Luvru. Ministerul Sănătății invocă pseudoștiința și vrea să creeze „efectul de piramidă” la bazinele de tratament din stațiunea balneară – proiect

Ministerul Sănătății a lansat în dezbatere publică vineri un proiect ambițios pentru extinderea Sanatoriului Balnear și de Recuperare Techirghiol, implicând construcția unei baze de tratament acoperite cu o structură piramidală,…
Vezi articolul

Ministerul Educației anunță că vor fi montate camere de supraveghere în spațiile exterioare ale Școlii Centrale, după incidentul de ieri, când trei fete s-au simțit rău și au ajuns la spital. Au fumat o țigară cu substanțe interzise / „Accesul în școală se face doar pe baza carnetului de elev, dar nu avem voie să percheziționăm elevii când intră în școală”, spune directorul unității de învățământ

Ministerul Educației a anunțat că, în urma incidentului, spațiile exterioare ale Școlii Centrale vor fi supravegheate video, spune secretarul de stat Sorin Ion pentru Edupedu.ro. Banii pentru plata camerelor vor…
Vezi articolul