UPDATE Profesorul din Mehedinți care le-a pus note în catalog unor elevi absenți rămâne sub control judiciar 60 de zile / Instanța menține decizia, dar îi permite cadrului didactic să predea

5.268 de vizualizări
Foto: INQUAM Photos / Octav Ganea
Un profesor din Drobeta Turnu Severin, județul Mehedinți, a fost pus sub control judiciar, după ce mai mulți elevi au fost găsiți de polițiști într-o parcare, chiulind de la ore. În urma cercetărilor a ieșit la iveală că deși aceștia absentau, aveau note în catalog trecute cu data respectivă când nu erau la școală, scrie Gazeta de Sud.
  • UPDATE 20.11.2024: În data de 19 noiembrie 2024, Judecătoria Drobeta-Turnu Severin a respins cererea profesorului care a contestat arestul sub control judiciar și menține decizia inițială, potrivit portal.just.ro.
  • Judecătoria Drobeta-Turnu Severin a decis în data de 19 noiembrie să mențină măsura preventivă a controlului judiciar timp de 60 de zile în cazul profesorului, dar a admis sesizarea privind interdicția de a preda. Astfel: „înlătură obligaţia stabilită în conţinutul ordonanţei procurorului nr. 3294/232/P/2024 din data de 15.11.2024, la alin. 2 pct. 6., respectiv obligaţia «să nu exercite profesia, meseria sau să nu desfăşoare activatea în exercitarea căreia se prezumă că a săvârşit fapta, respectiv cea de cadru didactic-profesor»”.

Continuarea știrii inițiale: Un cadru didactic de la o unitate de învățământ din Drobeta Turnu-Severin a fost pus sub control judiciar pentru 60 de zile și i s-a interzis să-și exercite profesia în această perioadă.

Polițiștii din cadrul B.C.C.O. Craiova – S.C.C.O. Mehedinți au organizat pe 21 octombrie o acțiune în municipiul Drobeta-Turnu Severin, pentru prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri în unitățile de învățământ, precum și în proximitatea acestora, scrie presa locală.

Polițiștii au identificat mai mulți elevi în parcarea unui centru comercial din oraș care ar fi trebuit să fie la ore. Din verificări s-a stabilit apoi că aceștia absentau de la școală și că profesorul le-a pus note deși nu erau în clasă.

În baza probatoriului administrat, vineri, 15 noiembrie, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Drobeta-Turnu Severin a dispus măsura controlului judiciar pentru 60 de zile față cadrul didactic, precum și interdicția de exercitare a profesiei pentru aceeași perioadă.

Polițiștii S.C.C.O. Mehedinți continuă cercetările pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual în formă continuată.


16 comments
  1. Îl cunosc pe domn profesor de o viata, eu personal cred ca este un om deosebit nu cred ca ar gresi cu asemenea acuzații, sa lăsăm legea sa își facă dreptatea, iar domn profesor sa își dovedească nevinovăția, nu sa ne uitam în gura presei de 2 lei….

  2. Ce aberatie… poate a gresit pur si simplu data, poate erau note dintr-o lucrare.
    Mi se pare absolut aberant sa fie suspendat doar ptr asa ceva. De noaptea mintii!

    1. SUBSCRIU

  3. De ce nu mai face Ministerul Edpremierea la Scoala Europeana? Este Concursul National din calendarul ministerului. Din 2023 se intampla si este o mare sfidare la adress scolilor castigatoare!

  4. ce tâmpenie…și la infracțiuni cu violența sunt bine mersi…tara cu josu in sus….

  5. Articolul e neclar.
    Elevii au fost găsiți in parcare pe durata acelei ore de curs sau in cursul zilei respective?

    Nota acordată in ziua respectivă era pt evaluare scrisă sau orală?

    Controlul judiciar este doar pt această abatere sau au fost cumulate mai multe abateri?

    PS
    A fost preocupat de ,,starea de bine” a copiilor.
    Acum e el sub ,,control”

  6. Ce 60 de zile? E obligatoriu să i se interzică să mai predea vreodată. Doamne ajută, ca de la anul să se reducă numărul bugetarilor puturoși, ca ăsta, care nu fac nimic și doar încasează lunar un salariu prea mare și freacă menta toată ziua

  7. Poate aveau mai multe ore in aceeasi zi la aceeasi materie ! Poate dupa ce sa trecut nota au iesit pur si simplu din timpul orei ! in ziua de azi orice e posibil !
    De articole de genul asta sunt satul !

    1. Daca avea mai multe ore nu cred că avea probleme. Daca nu aveau absente și erau în afara școlii în timpul orei, atunci mi se pare normal că profesorul sa fie sancționat! Daca au avut o singura ora, au primit nota și elevii lipseau atunci pedeapsa pe care a primit-o profesorul este prea mica.

      1. domnul profesor le a dat test în altă zi iar când a pus notele, din greșeală a trecut notele în data în care elevii au chiulit și nu avea cum să le pună și absență. sunt elevă în acel liceu și știu mai bine cum și ce s a întâmplat!

  8. inseamna ca el le-a zis sa lipseasca, nu Romania educata

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Oana Moraru, despre diferența de vârstă a copiilor înscriși la clasa pregătitoare: Decalajul de un an e perceput ca un handicap personal, ca un defect / Diferențele se vor vedea inclusiv în clasa a II-a, când se schimbă enorm ritmul și nivelul programei

Oana Moraru, expert educațional, spune despre diferențele de vârstă ale copiilor înscriși la clasa pregătitoare că „decalajul de un an la această vârstă este perceput de cel mai sensibil, mai…
Vezi articolul

Instanța a respins cererea primarului Băluță pentru evacuarea clădirii Colegiului Național „Gheorghe Șincai” în vederea începerii lucrărilor de reabilitare

Judecătoria Sectorului 4 București a respins miercuri cererea primarului Daniel Băluță pentru evacuarea Colegiului Național „Gheorghe Șincai” în vederea începerii lucrărilor de reconsolidare a clădirii. Amintim că Primăria Sectorului 4…
Vezi articolul

Articolul care prevede alocarea de 15% din Bugetul general consolidat pentru Educație, echivalentul a 6% din PIB, nu se va aplica nici în 2025, potrivit unui draft de ordonanță de urgență – surse

Articolul 134 din legea învățământului preuniversitar 198/2023, car prevede că Educației primește o alocare bugetară anuală de 15% din Bugetul General Consolidat, nu se va aplica nici în 2025, potrivit…
Vezi articolul

Cursuri gratuite de securitate cibernetică și Inteligență artificială pentru elevii de 10-14 ani din mediul rural și urban mic, oferite prin proiectul Future Ready / Înscrieri deschise (P)

Future Ready – Dezvoltăm competențele generațiilor viitoare ediția 5.0 continuă să ofere copiiilor cu oportunități limitatele posibilitatea de a ajunge acolo unde își doresc. Astfel, pe durata desfășurării proiectului, participanții…
Vezi articolul

Manuale din alte țări vor fi folosite ca referință pentru pregătirea viitoarelor manuale din România, în baza noilor planuri-cadru pentru liceu, spune Daniel David / Despre pregătirea pentru predare: „Un profesor bun de obicei știe ce trebuie să facă”, dar „alții, care au fost la zeci de cursuri, predau tot prost”

România urmează să ia în calcul exemple manuale din alte țări „la care noi ne raportăm”, atunci când va elabora propriile manuale – „nu să le copiem, dar să le…
Vezi articolul