Profesori și studenți ai Facultății de Filosofie din București vor protesta joi în semn de solidaritate cu magistrații. La protest va fi prezent Gabriel Liiceanu

[jp_post_view]
„În semn de solidaritate cu protestele magistraților din toată țara împotriva abuzurilor la adresa justiției independente, dar și cu colegii de la alte facultăți ale Universității din București, un grup de profesori și studenți ai Facultății de Filosofie vor protesta joi, 7 martie, ora 12, în fața Facultății”, anunță profesori ai instituției de învățământ superior.

Pe pagina de Facebook a evenimentului, organizatorii precizează ca la protest va fi prezent și filozoful și scriitorul Gabriel Liiceanu.

„Va fi un protest tăcut, de 30 de minute. Vom purta banderole albe și inscripții de susținere a magistraților”, spun profesorii și studenții care își anunță protestul.

Tot la ora 12:00, un protest ”contra abuzivei OUG 7” se va desfășura și în fața Facultății de Litere a Universității din București.  

Și Mircea Dumitru, rectorul Universității din București, a anunțat miercuri că se solidarizează cu inițiativele magistraților și ale specialiștilor în drept care cer abrogarea OUG 7.

“Corecta funcționare a statului de drept este o condiție esențială pentru democrație, pentru protecția drepturilor cetățenilor împotriva acțiunilor arbitrare ale politicului în justiție, acțiuni ce pot perturba grav scara de valori a întregii societăți, atașamentul acesteia față de dreptate, echitate, corectitudine, cinste, responsabilitate. Ne exprimăm, așadar, solidaritatea față de inițiativele magistraților și ale specialiștilor în drept care solicită abrogarea OUG nr. 7/2019 și stoparea măsurilor care pun sub semnul întrebării bunul mers al justiției în România“, anunță rectorul Universității din București.

Amintim că ordonanța care modifică legile justiției a generat o reacție fără precedent din partea studenților și a profesorilor de la facultățile de Drept. Studenții de la Facultatea de Drept a Universității din București au anunțat la finele săptămânii trecute că se alătură profesorilor lor, profesorilor de la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca și protestelor declanșate de judecătorii și procurorii din țară și cer Guvernului și Parlamentului să abroge OUG nr. 7/2019, Legea nr. 242/2018 și Legea nr. 207/2018. Proteste au venit săptămâna trecută și de la studenții Universității din Iași, unde ministrul Justiției Tudorel Toader este rector suspendat.

Citește și:

 

 


3 comments
  1. Această prostie de la Facultatea de Filozofie îmi scăpase. Revin şi trebuie să spun Marş acasă! Prietenii ştiu de ce.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Proiectul de lege a învățământului preuniversitar a fost aprobat integral, cu modificări, de comisia de învățământ a Camerei Deputaților / Joi încep dezbaterile pe proiectul legii învățământului superior

Deputații din Comisia de Învățământ au abrobat miercuri seară proiectul de lege a învățământului preuniversitar, cu modificările discutate și dezbătute în ultimele 5 zile. Conform votului acordat, au fost 13…
Vezi articolul

Explicația conducerii Colegiului Național Pedagogic din Bacău după ce nu a lăsat să intre la prima oră mai mulți elevi care întârziaseră: În noul regulament al școlii s-a decis ca din 22 ianuarie poarta să fie închisă pe durata orelor de curs, din motive de siguranță și pentru a preveni absenteismul la prima oră, iar părinții au fost informați

Conducerea Colegiului Pedagogic din Bacău a transmis motivul pentru care mai mulți elevi care au întârziat la ore marți dimineață nu au fost lăsați să intre în liceu la prima…
Vezi articolul

Profesorii care și-au echivalat titlul de doctor cu gradul didactic I nu primesc sporul de doctorat, indiferent de data la care au obținut titlul / Prevederea se aplică și profesorilor cu funcții de conducere din ISJ-uri, CCD-uri și școli

Profesorii care au obținut gradul didactic I prin echivalarea cu titlul științific de doctor nu primesc sporul de doctorat, indiferent de data la care au dobândit titlul. Aceeași prevedere se…
Vezi articolul

Lista elevilor care primesc 200 de euro ca să-și cumpere calculatoare, publicată în Monitorul Oficial / Instituția publică peste 2.160 de nume de copii din familii sărace, fără nicio protecție a identității acestora

Lista elevilor care primesc 200 de euro ca să își cumpere calculatoare a fost publicată în Monitorul Oficial. Contestațiile se depun în perioada 10-13 iulie, conform calendarului oficial. Lista inițială…
Vezi articolul