Toate școlile din județul Giurgiu vor fi închise miercuri, 8 octombrie, din cauza codului roșu de vreme rea, anunță Prefectura

609 vizualizări
Foto: Edupedu.ro
Toate unitățile de învățământ din județul Giurgiu vor fi închise miercuri, 8 octombrie 2025, în urma deciziei luate de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență, convocat în ședință extraordinară în contextul avertizărilor meteorologice de cod roșu.

Prefectura Giurgiu a anunțat oficial suspendarea cursurilor în toate școlile, grădinițele și liceele din județ, ca măsură de protecție a populației, în condițiile în care sunt așteptate ploi torențiale și vânt puternic.

Decizia a fost publicată marți, 7 octombrie, pe site-ul instituției.

Vedeți aici LISTA celor 880 de școli și grădinițe care vor fi închise miercuri, 8 octombrie, din cauza codului roșu de furtună – LIVE UPDATE

În anunț se precizează că hotărârea a fost luată „în vederea protejării vieții și integrității cetățenilor”, iar toate autoritățile locale și județene sunt mobilizate pentru prevenirea situațiilor de urgență ce pot apărea în contextul manifestării fenomenelor meteo extreme.

Ministerul Educației a transmis anterior că, în județele unde se decid suspendări ale activității didactice, consiliile de administrație ale școlilor trebuie să stabilească modalitatea de recuperare a orelor pierdute.

Articol în curs de actualizare


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

ULTIMA ORĂ Lucrarea de licență și examenul de licență vor fi ambele obligatorii din nou, ca acum 10 ani, potrivit unui proiect de ordin de ministru pus în dezbatere de Ministerul Educației

O serie de modificări la metodologia-cadru de organizare și desfășurare a examenelor de absolvire, licență/diplomă și disertație au fost publicate de Ministerul Educației în consultare luni seara, pe 2 decembrie.…
Vezi articolul

BACALAUREAT 2025 – Sesiunea specială rezervată olimpicilor. Calendarul este anunțat cu doar două luni înainte de examen. Înscrierea începe pe 19 mai, iar pe 22 mai are loc prima probă, cea de Limba și literatura română

Calendarul sesiunii speciale a examenului național de Bacalaureat – 2025, sesiune organizată pentru participanții la olimpiadele internaționale și alte competiții internaționale, a fost publicat în Monitorul Oficial, cu doar două luni…
Vezi articolul

Cel mai mare sindicat din educație anunță proteste și amenință Guvernul Ciucă cu pichetări „inclusiv în fața sediilor instituțiilor cu putere de decizie din București”, dacă nu acordă personalului nedidactic sporul pentru condiții de muncă. FSLI: Condamnăm discriminarea uriașă pe care o fac guvernanții în rândul bugetarilor

Cel mai mare sindicat din educație, Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, amenință Guvernul Ciucă cu proteste în stradă „la nivelul întregii țări, inclusiv în fața sediilor instituțiilor cu putere de…
Vezi articolul

Mobilizare fără precedent pentru transport școlar gratuit: elevii români și maghiari, studenții, o parte din sindicate, părinții și ONG-uri cer Parlamentului să respingă OUG nr. 51/2019 care elimină transportul din sfera serviciilor publice

Mobilizare fără precedent, pentru obținerea transportului gratuit pentru elevii din România. Consiliul Național al Elevilor, Uniunea Liceenilor Maghiari din România, Alianța Națională a Organizațiilor Studențești, Consiliul Tineretului, organizația Salvați Copiii,…
Vezi articolul

Clasele simultane să fie desființate și înlocuite de clase separate pentru fiecare nivel, indiferent de numărul de elevi – proiect de lege. Inițiator: Nu e acceptabil ca şcoala să funcţioneze cu jumătate de măsură doar pentru că elevii locuiesc la sat

Clasele cu predare simultană din mediul rural ar trebui să fie desființate și înlocuite de clase separate pentru fiecare nivel, indiferent de numărul de elevi, prevede un proiect de lege…
Vezi articolul
Repartizarea copiilor în clasa pregătitoare - costul standard pe elev

Practica elevilor din liceele pedagogice să fie recunoscută la nivel universitar, solicită un director Ligiei Deca: Elevele efectuează cam 600 de ore de practică pedagogică, în cei 4 ani școlari

Dorin Lobonț, directorul Colegiului Național Pedagogic „Mihai Eminescu” din Târgu Mureș, i-a solicitat ministrului Educației ca practica pe care o fac elevii liceelor pedagogice să fie recunoscută la nivel universitar. Răspunsul Ligiei Deca a fost…
Vezi articolul