Profesorii din CEAC, comisiile de evaluare și asigurare a calității din școli, directori și inspectori școlari vor fi formați în următorii 4 ani într-un apel de 6 milioane de euro gestionat de ARACIP

34.466 de vizualizări
Reducerea normei didactice pentru profesorii cu vechime
Foto: © Arne9001 | Dreamstime.com
Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar, ARACIP, va forma timp de 4 ani cel puțin 10.000 de profesori în domeniul asigurării calității în educație si va realiza procedura privind constituirea și administrarea Registrului Experților în Evaluare și Acreditare, în apelul Educație de calitate prin evaluare școlară în valoare de 6 milioane de euro, lansat de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene.
  • Desființarea Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar, ARACIP și înființarea Agenției Română pentru Asigurarea Calității și Inspecție în Învățământul Preuniversitar, ARACIIP, prevăzută de legea învățământului preuniversitar, art. 117, a fost amânată până la începutul anului școlar 2026-2027, prin OUG nr. 156 din 30 decembrie 2024
  • Aceasta va prelua atribuțiile și personalul care îndeplinește atribuții de inspecție generală și inspecție tematică de la inspectoratele școlare județene/Inspectoratul Școlar al Municipiului București.

Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar, aflată în coordonarea Ministerului Educației și Cercetării, este singurul solicitant eligibil în cadrul apelului necompetitiv Educație de calitate prin evaluare școlară și trebuie sa depună proiect pâna pe 31 martie 2025.

Perioada de implementare a proiectului este de 48 de luni. 

Bugetul alocat apelului de proiecte este de 6.394.290,00 euro, din care contribuția UE este în cuantum de 5.435.146 euro (85%), iar contribuția națională este în cuantum de 959.144 euro (15%). 

Acțiuni sprijinite în cadrul apelului Educație de calitate prin evaluare școlară

Prezentul apel de proiecte vizează finanțarea următoarelor măsuri dedicate monitorizării și evaluării calității serviciilor oferite în unitățile de învățământ preuniversitar:

  • Formarea cadrelor didactice în domeniul asigurării calității în educație prin intermediul unor programe hibride;
  • Evaluarea calității serviciilor oferite în unitățile de învățământ preuniversitar. 

Grup țintă vizat de apelul de proiecte

Valorile minime acceptate:

Rezultatele așteptate

Rezultatele așteptate urmare a acordării sprijinului financiar în cadrul prezentului apel de proiecte sunt următoarele:

  • Procedură privind constituirea și administrarea Registrului Experților în Evaluare și Acreditare;
  • Personal didactic de predare şi personal didactic de conducere, de îndrumare şi control participant la programe de formare în vederea dezvoltării competențelor necesare evaluării calității serviciilor oferite de unitățile de învățământ preuniversitar.

Apelul vizează următoarele activități:

Activitatea 1. Finanțarea activităților dedicate monitorizării și evaluării calității serviciilor oferite în unitățile de învățământ preuniversitar (activitate relevantă și obligatorie)

Activitatea 2. Formarea cadrelor didactice în domeniul asigurării calității în educație prin intermediul unor programe hibride (activitate relevantă și obligatorie).

Informații de context despre evaluarea școlilor

Evaluarea școlilor a fost scoasă din ROFUIP 2024, după cum a semnalat Edupedu.ro. Au dispărut inspecțiile făcute de inspectoratele școlare, evaluările externe ARACIP, iar comisia de asigurarea a calității – CEAC e lăsată fără atribuții, acestea fiind prevăzute în legea învățământului preuniversitar.

  • Standardele de calitate și metodologiile pentru evaluarea calității educației, precum și metodologia de evaluare instituțională în vederea autorizării privind funcționarea provizorie, acreditării și evaluării periodice a școlilor ar trebui adoptate prin hotărâre de Guvern, la propunerea ARACIP și a ministerului Educației până pe 1 septembrie 2025.
Prevederile din legea învățământului preuniversitar despre asigurarea internă a calității educației în școli și evaluarea externă a calității
DOCUMENT Ghidul Solicitantului – Apel Educație de calitate prin evaluare școlară

Foto: © Arne9001 | Dreamstime.com  / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


1 comment
  1. Ce se mai aude cu incendiul de la aracip? A fost „legal” sau nu?
    S-a elucidat?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

SONDAJ Educația și cercetarea – printre principalele domenii asupra cărora UE ar trebui să se concentreze pentru a-și consolida poziția în lume, cred europenii / Opinia – împărtășită de români, dar în mai mică măsură decât media europeană

Educația și cercetarea sunt printre principalele domenii asupra cărora europenii cred că UE ar trebui să se concentreze, pe viitor, pentru a-și consolida poziția în lume, potrivit unui sondaj Eurobarometru…
Vezi articolul

Studenții la studii integrate, organizate de două sau mai multe universități europene, beneficiază de perioade de mobilitate din primul semestru până la ultimul semestru inclusiv – Metodologie modificată

Perioadele de mobilitate în cazul studenților la studii integrate organizate de universități sunt reglementate printr-un nou ordin de ministru, publicat vineri în Monitorul Oficial. Acesta modifică Metodologia privind mobilitatea academică…
Vezi articolul

Cătălin Gherghe, decan al Facultății de Matematică din București: Matematica este cel mai simplu obiect, doar că e suficient să lipsești 2-3 săptămâni și devine cel mai greu. Trebuie tot timpul să muncești, n-ai cum să păcălești, n-ai cum să sari

Cătălin Gherghe, decan al Facultății de Matematică și Informatică din cadrul Universității din București (FMI-UB) și coordonator al lotului național de matematică, a declarat că matematica este cel mai simplu obiect,…
Vezi articolul

Sunt peste 46 de mii de elevi orfani de unul sau ambii părinți în gimnaziu și liceele din România, conform datelor solicitate de Ministerul Educației de la inspectorate / Cererea vine după ce în metodologie bursa socială a elevilor cu un părinte decedat a fost condiționată de venit

Sunt 46.381 de elevi orfani de unul sau ambii părinți în gimnaziu și liceele din România, conform centralizării Ministerului Educației, pe baza datelor de la inspectoratele școlare județene, consultată de…
Vezi articolul