Profesorii din universități pot obține mai ușor viză pentru Statele Unite, împreună cu familia, prin programul „USA Visa Facilitation” disponibil timp de 1 an

3.813 vizualizări
Visa / Foto: Facebook.com/US Embassy Bucharest
Cadrele didactice din universități care vor să obțină mai ușor viză de intrare în Statele Unite ale Americii, în scop profesional sau turistic, au la dispoziție programul guvernamental „USA Visa Facilitation”, anunță Consiliul Național al Rectorilor. Programul este disponibil timp de un an și le facilitează profesorilor din învăţământul superior din România, precum și membrilor de familie ai acestora – soț/soție și copii – obţinerea vizelor B1/B2 pentru călătorii în scop de afaceri sau călătorii în scop turistic, relatează Agerpres.

Iniţiativa aparţine Ambasadei Statelor Unite ale Americii la Bucureşti, în parteneriat cu Guvernul României, cu sprijinul Consiliului Naţional al Rectorilor (CNR), conform unui comunicat de presă al Consiliului.

Programul «USA Visa Facilitation» este un serviciu prin care se prioritizează obţinerea de programări pentru interviul de acordare a vizelor şi este disponibil atât pentru cadrele didactice din învăţământul superior, cât şi pentru membrii familiilor acestora, respectiv soţ/soţie şi copii. Acest beneficiu major poate fi accesat atât de persoanele care au deja planuri de călătorie în Statele Unite ale Americii, cât şi de cele care încă nu au planuri concrete de călătorie în SUA, dar ar putea avea nevoie de viză în viitor. De asemenea, programul poate fi accesat şi pentru reînnoirea vizei existente„, precizează CNR în comunicatul remis Agerpres.

Criteriile de eligibilitate pentru Programul „USA Visa Facilitation” sunt:
  • aplicantul să posede cetăţenia română şi să fie cadru didactic într-o instituţie de învăţământ superior din România;
  • să nu îi fi fost refuzat în trecut accesul în Statele Unite;
  • cadrul didactic care aplică pentru viză şi soţul/soţia să nu aibă cazier fiscal sau judiciar.
Profesorii români din universități care nu au viză de tip B1/B2 și nu au deja o programare pentru interviu:
Profesorii români din universități care nu au viză SUA de tip B1/B2 și au deja o programare pentru interviu:
  • Pasul 1: intrați în cont și anulați programarea existentă.
  • Pasul 2: completați formularul pentru USA Visa Facilitation Program (veți avea nevoie și de codul de utilizator de 8 cifre – partea dreaptă sus și chitanța aferentă plății vizei).
  • Pasul 3: primiți confirmarea programării și detaliile despre livrare/ridicare pașaport.
Pentru aplicanții minori sub 14 ani:

Pentru aplicanții cu vârsta sub 14 ani, se poate solicita o viză fără interviu dacă cel puțin unul dintre părinți are deja viză valabilă. Totuşi, este necesară o solicitare completă. Mai multe detalii sunt disponibile aici, anunță Universitatea Româno-Americană.

Pentru aplicanții minori peste 14 ani:

Aplicanţii minori cu vârsta peste 14 ani au obligativitatea programării la interviu, cu mențiunea că aceștia trebuie însoțiți de ambii părinți. Părinții trebuie să prezinte certificatul de căsătorie, certificatul de naștere al copilului, precum și cartea de identitate a acestuia.

Dacă aveți o viză SUA de TIP B1/B2, care a expirat

Persoanele a căror viză de tip B1/B2 a expirat cu cel mult 48 de luni în urmă pot beneficia de reînnoirea vizei fără interviu. Mai multe detalii sunt disponibile aici.

Dacă aveți o viză SUA de tip B1/B2 valabilă, dar pașaportul a expirat:

Persoanele care dețin o viză valabilă, dar un pașaport expirat, pot solicita reînnoirea vizei fără interviu. Mai multe detalii sunt disponibile aici.

Programul se derulează prin Universitatea Româno-Americană şi aplicanţii pot cere informaţii, în cazul în care au probleme la înscriere, la adresa viza.sua[@]rau.ro.

Programul „USA Visa Facilitation” se derulează până la 1 octombrie 2024 şi face parte dintr-un proiect desfăşurat la nivel naţional, care are ca scop aderarea României la programul Statelor Unite ale Americii de scutire a vizelor (VWP Visa Waiver Program), precizează reprezentanţii CNR citați de Agerpres.


3 comments
  1. mi am adus aminte de o fraza : când totul e gratis atunci să sti ca tu esti marfa …

  2. Un mod aparent elegant de a pune mana pe creiere.
    A mai fost o faza similara la campionatul mondial la care ne am calificat prin 94 parca..: USA a oferit 2 sapt gratuit ședere in California L.A. plus bilet la meciurile Romaniei., cui credeți ? studentilor de 10 de la universitațile românești.
    A fost și al meu draguț atunci , l a vazut pe Iliescu cum stragea mâini in stanga și in dreapta , bucuros foc , ca „ vom avea o diaspora puternica„ !?!
    deci sa nu credeți ca politicul de la noi nu are habar de acest furt de creier.
    p.s. in aeroportul din SUA ii asteptau reprezentanti de la diverse firme 😤, mulți au rămas atunci , al meu s a intors ca l aștepta acasă o păreche de ochi negri…

  3. Distruge finanțarea învățământuli românesc. Menține salariile mici. Facilitează emigrarea de la coloniile periferice către centrul imperial.

    Și uite așa pleacă și ultima brumă din sistemul românesc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ministrul Cercetării, Bogdan Ivan: Doamne ajută și să ajute bunul Dumnezeu ca în 10 ani să vorbim despre visul care astăzi este doar un vis – că România este în câteva domenii cheie în top 10 mondial / Premiile acordate în cadrul Galei Cercetării Românești

Ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Bogdan Ivan, prezent marți, 27 februarie, la Gala Cercetării Românești, a spus că speră ca în 10 ani țara noastră să fie în top 10…
Vezi articolul

„Așa cum Europa ne ține în anticamera Schengen din 2011, la fel Guvernele României și parlamentarii români amână aplicarea, tot din 2011”, a bugetului de 6% din PIB pentru Educație – Federația sindicală „Spiru Haret” cere parlamentului să majoreze bugetul alocat învățământului

„Doamnelor și domnilor politicieni, nu mai acuzați Austria și politicienii de la Viena pentru poziția avută (în privința includerii României în Schengen – n. red.). Nu au făcut decât să…
Vezi articolul
elaborarea curriculumului de liceu

Noile planuri-cadru pentru liceu ar fi gata în doar 3 luni și jumătate, în această iarnă, susține Ministerul Educației, care a pus în dezbatere „calendarul reformei curriculare”, după ce a întrerupt-o în urmă cu doi ani

Noile planuri-cadru pentru liceu ar urma să fie gata în 3 luni și jumătate, până în ianuarie 2024, după cum propune Ministerul Educației într-un grafic de activități privind noul curriculum…
Vezi articolul