Profesorii, elevii și studenții ar putea să aibă 2 zile libere pentru investigații medicale, potrivit unui proiect adoptat de Senat. Amendă de la 500 de lei și până la 2.500 de lei pentru angajatorii care nu respectă prevederea

853 de vizualizări
Foto: © Auremar | Dreamstime.com
Toți profesorii și ceilalți angajați de la stat și de la privat ar putea să aibă dreptul la 2 zile libere într-un an calendaristic pentru efectuarea screening-ului, care nu se includ în durata concediului de odihnă, potrivit unui proiect adoptat de Senatul României. Cele două zile libere se acordă la cererea angajaților din sistemul public și privat.
  • Proiectul a fost inițiat de parlamentari PNL susţinuţi de PSD, UDMR, minorităţi şi de cei neafiliaţi.

Elevii și studenții ar putea să aibă două zile de scutire de frecvență într-un an calendaristic pentru efectuarea screening-ului, acordate de unitățile de învățământ preuniversitar, respectiv de instituțiile de învățământ superior.

Art.l. – „În scopul depistării precoce a bolilor, pentru promovarea screening-ului, astfel cum este definit la art.l lit.g) din Legea drepturilor pacientului nr.46/2003, cu modificările si completările ulterioare, se instituie următoarele drepturi:

a) două zile libere într-un an calendaristic pentru efectuarea screening-ului, care nu se includ în durata concediului de odihnă, acordate și deductibile de angajatori, la cererea angajaților din sistemul public și privat;

b) două zile de scutire de frecvență într-un an calendaristic pentru efectuarea screening-ului, acordate de unitățile de învățământ preuniversitar, respectiv de instituțiile de învățământ superior, la cererea elevilor, respectiv a studenților;

c) două zile de permisie într-un an calendaristic pentru efectuarea screening-ului, care nu se includ în durata concediului de odihnă, acordate și plătite de structurile Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Afacerilor Interne, Serviciului Român de Informații, Serviciului de Informații Extene, Serviciului de Telecomunicații Speciale și ale Serviciului de Protecție și Pază, la cererea cadrelor militare în activitate, a soldaților și a gradaților profesioniști”, se arată în proiectul adoptat de Senat.

Conform proiectului, cererile angajaților cuprind opțiunile de programare a zilelor libere și angajații au obligația de a depune cererea cu cel puțin 10 zile lucrătoare înainte de prima opțiune de programare a screening-ului.

Art.2. – „(1) Cererile prevăzute la art. 1 cuprind opțiunile de programare a zilelor libere, a zilelor de scutire de frecvență, respectiv a zilelor de permisie, dupa caz.

(2) Titularii drepturilor prevăzute la art. 1 au obligația de a depune cererea cu cel puțin 10 zile lucrătoare înainte de prima opțiune de programare a screening-ului.

(3) Angajatorul, unitatea de învățământ preuniversitar, instituția de învățământ superior, structura Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Afacerilor Interne, Serviciului Român de Informații, Serviciului de Informații Externe, Serviciului de Telecomunicații Speciale sau a Serviciului de Protecție și Pază are obligația de a aproba cererea pentru acea opțiune de programare care nu îi afectează activitatea în mod semnificativ.

Profesorii, ceilalți angajați de la stat și de la privat, elevii și studenții au obligația de a depune adeverința de screening în termen de 10 zile lucrătoare de la data efectuării screening-ului.

Art.3.- „(1) Dovada efectuării screening-ului se face cu adeverința de screening eliberatp de medicul de familie.

(2) Titularii drepturilor prevăzute la art. 1 au obligația de a depune adeverința de screening în termen de 10 zile lucrătoare de la data efectuării screening-ului.”

Angajatorii care nu acordă cele 2 zile libere, la cererea angajaților, ar putea să primească amendă de la 500 de lei și până la 2.500 de lei.

Art. 4 – „(1) Nerespectarea de către angajatori, unitățile de învățământ preuniversitar, instituțiile de învățământ superior și structurile Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Afacerilor Interne, Serviciului Român de Informații, Serviciului de Informații Externe, Serviciunui de Telecomunicații Speciale și ale Serviciului de Protecție și Pază a prevederilor art. 1 constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 500 lei la 2.500 lei.

Pentru a se aplica, proiectul trebuie să fie adoptat de Camera Deputaților, să fie promulgat de președintele Iohannis și apoi publicat în Monitorul Oficial.

Proiectul adoptat de Senat poate fi consultat mai jos:

Expunerea de motive:

Foto: © Auremar | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


3 comments
  1. Ei nu zau. M-ai întrebat cumva si am cerut asta? Du-te cucoana de aici. Au nevoie clinicile sa isi faca baza de date?
    Sau inteparea vine cu consecinte si va pregatiti?

  2. Pana ma cawc eu cu adeverinta lor pentru doua zile pe an si alea pura cersetorie la director, mai bine merg la privat dupa program.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Sorin Ion, despre impactul noilor planuri-cadru asupra normelor profesorilor: Unde sunt orele lipsă? Tot la noi în școli! Nu e scopul ministerului să coreleze planurile cu piața muncii. Nu o să spun: „stați liniștiți, nimeni nu pierde nicio oră”, pentru că aș fi ipocrit

Impactul noilor planuri-cadru de liceu asupra normelor profesorilor nu poate fi negat, însă școlile vor avea autonomia să redistribuie orele, afirmă secretarul de stat din Ministerul Educației și Cercetării, Sorin…
Vezi articolul

ANALIZĂ Unul din trei elevi care a dat Evaluarea Națională în 2018 a avut medii mai mici cu peste 3 puncte la examen, față de media de la clasă. Mediul economic propune schimbarea notării

Comparația dintre media obținută de elevii de clasa a VIII-a la examenul de Evaluare Națională din 2018 și media pe care au avut-o la clasă în gimnaziu arată că notarea…
Vezi articolul

Impactul burselor asupra participării elevilor la ore în ultimii doi ani – studiu de percepție al Institutului de Științe ale Educației: Peste 65% consideră că bursa le-a crescut performanța școlară / Cel mai mare impact la oraș a fost asupra motivației școlare, iar în rural asupra abandonului

Peste 65% dintre elevii și părinții participanți la un studiu de percepție al Institutului de Științe ale Educației, publicat de Ministerul Educației consideră că acordarea burselor în ultimii doi ani școlari…
Vezi articolul

OFICIAL Școlile profesionale de 3 ani dispar ca structură separată și vor fi integrate în liceele tehnologice duale din anul școlar 2026-2027 / Noile reguli pentru admiterea și practica elevilor și certificarea calificărilor din învățământul tehnologic dual

Școlile profesionale cu durata de 3 ani vor dispărea ca structură separată începând cu anul școlar 2026-2027, fiind reorganizate în cadrul liceelor tehnologice, potrivit noii Metodologii privind organizarea, funcționarea și…
Vezi articolul