Profesorii și directorii de școli ar urma să fie formați pentru a favoriza egalitatea între fete și băieți – document

8.045 de vizualizări
Foto: © Liquoricelegs | Dreamstime.com
Cadrele didactice și directorii de școli ar urma să fie formați pentru a favoriza egalitatea și pluralismul între fete și băieți, potrivit unei hotărâri publicate joi, 22 decembrie, în Monitorul Oficial. Este vorba despre Strategia națională privind promovarea egalității de șanse și de tratament între femei și bărbați și prevenirea și combaterea violenței domestice pentru perioada 2022-2027.

La capitolul Educație, obiectivul general constă în prevenirea și combaterea stereotipurilor și prejudecăților de gen din sistemul de învățământ. Un obiectiv specific este eliminarea stereotipurilor și prejudecăților privind rolurile și responsabilitățile femeilor și bărbaților în familie și în societate, prin măsuri adecvate în domeniul educației, conform documentului consultat.

„Formarea inițială și continuă a experților în egalitate de șanse din Inspectoratele Școlare și unitățile școlare, precum și a personalului didactic (inclusiv directorii și consilierii școlari) din învățământul preuniversitar pentru a avea o abordare pedagogică care să favorizeze egalitatea și pluralismul”, apare în strategia citată mai sus.

Foto: Captură strategie

O altă măsură face referire la angajarea sau desemnarea unui expert în egalitate de șanse la nivelul inspectoratului școlar și/sau la nivelul școlii. Acesta ar urma să facă exerciții interactive cu elevii, părinții și cadrele didactice: „Angajarea/desemnarea unui expert în egalitate de șanse la nivelul inspectoratelor școlare și/sau a unităților școlare, care în îndeplinirea atribuțiilor sale, să organizeze periodic sesiuni de informare și exerciții interactive cu elevii, părinții și cadrele didactice, cu scopul de a promova egalitatea de șanse și de tratament între femei și bărbați”.

Foto: Captură strategie

În strategie este menționată și includerea în programul național “Școala altfel” din unitățile de învățământ preuniversitar a unor activități care să promoveze egalitatea de șanse și de tratament. 

Articolul 2 din Hotărârea nr. 1.547 din 19 decembrie 2022 stabilește că „finanțarea necesară îndeplinirii obiectivelor prevăzute în Strategia națională privind promovarea egalității de șanse și de tratament între femei și bărbați și prevenirea și combaterea violenței domestice pentru perioada 2022— 2027 se realizează în limita bugetelor anuale aprobate ale autorităților/ instituțiilor publice implicate, precum și din alte surse legal constituite.”

Despre egalitatea de șanse și de tratament

În România, egalitatea de șanse și de tratament între femei și bărbați este reglementată prin Legea nr. 202/2002. Art. 14 alin. (2) din legea amintită stabilește că „instituțiile de învățământ de toate gradele, factorii sociali care se implică în procese instructiv-educative, precum și toți ceilalți furnizori de servicii de formare și de perfecționare, autorizați conform legii, vor include în programele naționale de educație teme și activități referitoare la egalitatea de șanse și de tratament între femei și bărbați”.

DOCUMENT Strategia poate fi consultată mai jos:

Foto: © Liquoricelegs | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


2 comments
  1. Da, cursuri cât mai multe cursuri. Dar aveți grijă că sunt răzbunători.

  2. In ultimii ani, formarea directorilor a fost înscrierea într-un partid politic sau am înțeles eu greșit: dintre cei formați s-au pus directori membri de partid?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

„Pauză digitală”. Elevii – „separați” complet de telefoanele mobile pe tot parcursul zilei de școală, în gimnaziile din Franța, începând din septembrie / Un program-pilot în acest sens va fi extins în întreaga țară

Un proiect pilot desfășurat în ultima jumătate de an va fi extins, din septembrie, în toate gimnaziile franceze: elevii cu vârste între 11 și 15 ani vor fi „separați complet”…
Vezi articolul

Ligia Deca: Mai avem la nivel național 19 unități de învățământ care funcționează în trei schimburi. De anul școlar viitor este ilegal să mai avem școli care desfășoară activitate în trei schimburi

Ministrul Educației, Ligia Deca, a declarat în cadrul unui briefing de presă că „mai avem la nivel național 19 unități de învățământ care funcționează în trei schimburi”. Potrivit Ligiei Deca,…
Vezi articolul

Cel puțin 60 de școli-pilot pot primi câte 200.000 de euro prin PNRR pentru a pilota noi modele curriculare și de carieră didactică sau management descentralizat, din anul școlar 2024-2025 – proiect în dezbatere

Ministerul Educației a lansat în consultare publică Ghidul solicitantului pentru apelul de proiecte „Granturi pentru unitățile de învățământ pilot”. Se acorda 12 milioane de euro pentru susținerea pilotării unor intervenții…
Vezi articolul

Cazul profesorului de la Facultatea de Jurnalism cercetat pentru abuzuri: Comisia de Etică a Universității din București constată încălcări ale Codului privind abuzul de putere și hărțuirea sexuală, dar nu decide nimic / Universitatea așteaptă să se lămurească raporturile de muncă ale cadrului didactic

Comisia de Etică a Universității din București constată, într-un punct de vedere publicat miercuri pe site-ul universității, încălcarea Codului de etică al UB în ceea ce privește faptele de abuz…
Vezi articolul