Profesorii și elevii lor sunt așteptați în cea mai mare sală de clasă să învețe prietenia om-natură de la simpatica pisică Flow și de la Bambi (P)

2.487 de vizualizări
Natura revine la viață iar pentru copii și profesori urmează o perioadă a descoperirii. Două filme pentru copii și adolescenți, care vorbesc despre relația cu natura, pot fi găsite acum în oferta pentru grupuri școlare a Cinema City – cea mai mare sală de clasă. Cadrele didactice beneficiază de intrare gratuită la film, iar elevii au tarife reduse.

Flow, filmul care a câștigat anul acesta Oscarul pentru Cea mai bună animație spune povestea simpaticei pisicuțe care, atunci când viața îi este amenințată de un potop, își caută refugiul pe o barcă, alături de alte animale. În ciuda diferențelor evidente dintre ele, vor forma o echipă imbatabilă, pentru a se adapta acestei noi lumi.

FLOW – despre prietenie, acceptarea diferențelor dintre noi și depășirea fricilor într-o lume în care apele cuceresc Planeta

Cu peste 60 de premii (printre care Oscarul și Globul De Aur), filmul vine însoțit de un dosar pedagogic util profesorilor și părinților, care poate fi descărcat de aici și prezintă sugestii de activităţi, idei de reflecţie, precum și propuneri de ateliere ludice și didactice, având ca obiective exprimarea gândurilor și sentimentelor de către copii, o bună înţelegere a naraţiunii și aprofundarea anumitor concepte prezente în FLOW:

  • O fabulă naturalistă – animale, povești, simbolismul pisicii negre, înțelegerea emoțiilor – clasele Zero,  I și a II-a
  • Teme de discuție despre solidaritate și ecologie – potrivite ciclului primar
  • Filmul post-apocaliptic, mitul Leviatanului – clasele a III-a și a IV-a

Flow, un film independent realizat într-un program de animație gratuit, a fost surpriza acestui an în întreaga lume, depășind filme produse de studiouri mari precum Disney sau Pixar.

Trailer FLOW – O pisică fără frică
Bambi: O poveste din pădure, narat în limba română de Dana Rogoz, reînvie magia și emoția poveștii copilăriei

Pornește în aventură alături de Bambi, un pui de căprioară care descoperă lumea pădurii alături de mama și prietenii lui: corbul, iepurele și ratonul. Trecerea anotimpurilor, legăturile dintre animale și plante, fenomenele naturii dar și miracolele ei se lasă descoperite pe marile ecrane ghidate de vocea Danei Rogoz. Bazat pe clasica poveste de Felix Salten, filmul îl urmărește pe simpaticul pui de căprioară Bambi în aventurile sale și totodată ne oferă o lecție prețioasă despre prietenie și maturizare care ne arată că trebuie să ne păstrăm mereu speranța.

Trailer Bambi. O poveste din pădure

Filmul vine cu un dosar pedagogic destinat cadrelor didactice și, în general, adulților care însoțesc copiii la film. Activitățile propuse fac referire la programele de învățământ corespunzătoare claselor zero, întâi și a doua, însă majoritatea pot fi adaptate și pentru elevii puțin mai mari.

Dintre temele ce pot fi dezbătute:
  • Atelier de clasificare și vocabular
  • Ce este o pădure? Ecosistem, prezența umană în păduri. Jocuri și ateliere în pădure.
  • Cerbul roșu și familia sa
Hai Cu Clasa la Film – Ora de film la Cinema City!

Filmul reprezintă o alternativă la metodele tradiționale de predare iar Cinema City vine in sprijinul cadrelor didactice prin intermediul Departamentului Educațional care oferă suport in toate etapele planificării unei vizite in locațiile noastre.

Oferte speciale pentru grupuri școlare

Pentru a sprijini cadrele didactice în organizarea vizitelor la cinema, Cinema City pune la dispoziție oferte speciale pentru grupuri școlare, care includ:

  •  Tarife preferențiale pentru elevi – Prețuri reduse pentru grupurile organizate.
  •  Acces gratuit pentru profesori – Cadrele didactice beneficiază de intrare gratuită la film.
  • Materiale educaționale – Posibilitatea de a integra vizionarea filmului în activitățile didactice prin fișe tematice și discuții ghidate.
  • Asistență pentru organizarea vizitei – Posibilitatea de a face rezervări în avans, pentru a planifica eficient excursia cu elevii.

Contactați-ne pentru a planifica o excursie cinematografică care să rămână întipărită în amintirea copiilor pentru totdeauna. Pentru mai multe informații despre oferta pentru grupuri școlare la Cinema City, vă rugăm să ne contactați la adresa de email education@cinemacity.ro  sau sebastian.nicolescu@cinemacity.ro

Citește și:
Profesorii sunt așteptați cu clasa la film, la o lecție interactivă cu cei mai iubiți eroi ai animației: Looney Tunes / Activitate educativă diferită și captivantă, la Cinema – gratuit pentru profesor, tarif redus pentru elevi (P)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Evaluarea Națională 2019 – Regulile de la examenul de Limba română: la ce oră să fie elevii în săli, cu ce culoare au voie să scrie, cum își corectează greșelile și ce se întâmplă cu elevii care copiază

Evaluarea Națională 2019 începe marți, cu examenul de Limba și literatura română susținut de absolvenții de clasa a VIII-a. Elevii trebuie să fie în săli până cel târziu la ora…
Vezi articolul

Ministrul Educației și Cercetării: Sentimentul meu este că poate forțăm și pierdem ideea de olimpiadă, o facem mai degrabă pentru a obține niște burse sau niște locuri la universitate și nu pentru a fi bun în domeniul respectiv

Olimpiadele școlare devin mai degrabă un mijloc „pentru a obține niște burse sau niște locuri la universitate”, decât o competiție menită să cultive performanța, a afirmat ministrul Daniel David, miercuri,…
Vezi articolul

USR, scrisoare deschisă către Ecaterina Andronescu: implementați Programul Școala după Școală cu finanțare de la buget cu prioritate pentru elevii în situație de risc educațional, extindeți Masa caldă în școli, recunoașteți Fenomenul Brăila

Senatoarele USR Florina Presadă și Silvia Dinică i-au transmis ministrului Educației o scrisoare deschisă, în urma rezultatelor de la Evaluarea Națională și de la Bacalaureat. USR îi cere Ecaterinei Andronescu…
Vezi articolul