Profesorii și școala la distanță: nevoi și preferințe, după două săptămâni de predare online. La ce concluzii a ajuns evaluarea unei platforme private de tip cancelarie virtuală

10.058 de vizualizări
Inspecția specială
Foto: Pexels.com
După mai bine de două săptămâni de la închiderea școlilor, o platformă online de tip cancelarie virtuală prezintă o evaluare proprie asupra nevoilor și preferințelor pe care le au profesorii care predau la distanță: ce aplicații folosesc, modul în care le folosesc, ce tip de conținut le-ar fi util, cât de dificilă a fost adaptarea. Evaluarea se bazează pe un eșantion de 301 de cadre didactice, care au răspuns în perioada 19-25 martie.

Profesorii și școala la distanță

Site-ul specializat Didactic.ro, care face parte din rețeaua Intuitext, arată, într-o prezentare transmisă EduPedu.ro, ce experiențe au împărtășit cadrele didactice care au participat la această evaluare. Site-ul nu menționează valori de reprezentativitate pentru studiu, dar menționează componența eșantionului:

  • educatori și profesori din învățământul primar, gimnazial și liceal, din mediul urban (64,1%) și rural (35,9%).

Număr de participanți care au defășurat deja ore la distanță: 95,3%.

Număr de profesori care au folosit soluții video pentru a susține lecțiile la distanță:

  • 48% (55% dintre cadrele didactice din învățământul primar, 54% dintre cadrele din învățământul gimnazial, 43% dintre cadrele din învățământul liceal).
Cele mai populare aplicații folosite de participanții la evaluare:
  • Zoom – 25,3% dintre respondenți
  • WhatsApp – 14,6%
  • YouTube – 10,1%

42,2% dintre participanți spun că alocă peste 3 ore în plus pentru pregătirea orelor în contextul actual, față de perioada când școlile erau deschise.

Telefonul este cel mai folosit aparat de către elevi, în aceste zile.

Peste jumătate dintre participanți (54,7%) au spus că nu au reușit să intre în legătură cu toți elevii din clasă. Motive menționate: elevii nu au internet, elevii nu au laptop/tabletă/calculator, dezinteresul părinților, lipsa materialelor didactice, lipsa sprijinului diriginților.

Ce tipuri de resurse educaționale, ca suport de predare și evaluare, sunt cerute de profesorii participanți:
  • General: filmulețe, animații de predare, seturi de exerciții cu feedback imediat, teste de evaluare online, experimente video și interactive, rapoarte cu activitatea online a clasei, planșe, joculețe educaționale.
  • La ciclul primar: filmulețele, animațiile și jocurile interactive
  • La gimnaziu: exerciții cu feedback imediat, teste de exersare și evaluare, lecții interactive.
  • La liceu: experimente virtuale, lecții interactive, teste online și rapoarte de activitate.
Experiențe împărtășite de participanți, conform prezentării Didactic.ro:
  • Cadru didactic învățământ primar: Pe Zoom explic lecția și comunic la sfârșit tema care, de obicei, constă în 1-3 exerciții din auxiliare (la Limba română și Matematică). Verific temele prin aplicația Google Classroom. Tot aici încarc materiale și filmulețe care susțin cele predate.
  • Cadru didactic învățământ gimnazial: A trebuit să învăț. Am urmărit tutoriale, am citit articole, i-am urmărit pe colegii care lucrau deja online. Am mai învățat și făcând.
  • M-am filmat cu telefonul mobil, am încărcat pe grupul de Whatsapp și pe clasa virtuală.
  • Părinții sunt debusolați, nu știu să folosească platformele online, copiii sunt, ca urmare, și ei nedumeriți.
  • Există elevi care încă nu au înțeles că această perioadă de izolare nu e o vacanță…
  • Este dificil și pentru elevi. Cred că este destul de greu să urmărească toate mesajele și toate materialele trimise, deoarece grupul de WhatsApp este un grup deschis și mie mi se pare deranjant să se primească mesaje atât de des. Nu de puține ori, elevii au solicitat din nou cerința, deoarece nu o mai găseau în abundența de mesaje.
  • Sunt în căutarea unui mod, a unei platforme care să mă ajute să iau mai ușor contact cu toți elevii mei, eventual să pot și verifica dacă au fost prezenți. Cred că este necesară stabilirea unui orar de ”întâlnire” între elevi și profesori în așa fel încât să nu se suprapună activitățile cu ale altor profesori de la clasă. Și aș mai avea nevoie de sprijin în a-i face pe unii elevi să înțeleagă că această perioadă nu este o vacanță și că ei trebuie să se implice activ în pregătire. Faptul că nu sunt controlați i-a cam demotivat pe unii învățăcei.

Foto: Freepik.com


7 comments
  1. Alexandru Dumbravă, șeful IȘJ Sibiu, mesaj către profesori: „Să nu îi ținem pe elevi și părinți doar conectați la calculatoare și telefoane! Mai important cred că este să folosim perioada aceasta și pentru a comunica mai mult în familii”

    https://www.tribuna.ro/stiri/eveniment/alexandru-dumbrava-seful-isj-sibiu-mesaj-catre-profesori-sa-nu-ii-tinem-pe-elevi-si-parinti-doar-conectati-la-calculatoare-si-telefoane-mai-important-cred-ca-este-sa-folosim-perioada-aceasta-si-pentru-a-comunica-mai-mult-in-familii-151353.html?fbclid=IwAR3FZEhaFLiktQB2yd_AYXpL10krCDQnVR_x5tWBtU69KNuuQQFHgXN-TRA

  2. Răspuns de profesor când i-am prezentat un mod de lucru online și m-am oferit să-l ajut – „nu există nici o lege care să mă oblige sa predau online”.

    Poate 1% din profesori predau online, dar la gradație sau concursuri Au bibliorafturi de diplome și adeverințe TIC. Nimeni nu știe ca au fobie de tehnologie. Nu știu să-și deschidă propriul email. Asta e realitatea.

  3. o cauza pentru care nu s-a intrat in legatura cu toti elevii, care vad ca nu este enumerata, este dezinteresul elevilor ptr scoala.

  4. Aproape jumatate din copii romani sunt in pericol de saracie extrema si noi facem invatamant online! Pe ce lume traiti?

  5. E un haos total. Sub 10% din profesori se implică și în plus nu se dau mai mult de odată sau de 2 ori pe săptămână de lucru copiilor. E nevoie de conceperea unui plan în care să fie implicate toate părțile societății: Minister, Profesorii, Elevii, și nu în ultimul rând Părintii, cât mai curând posibil ca să nu irosească prea mult timp..deja a trecut și va mai dura până vom scăpa de starea de urgență.

  6. Am inebunit cu atata scoala online! Vreti sa se faca avioane cand nou mergem cu caruta! Parca este Daciada! Care mai de care, scoala online pe WhatsApp, Classroom, Zoom, Teams, etc!
    Potrivit studiilor (datele Eurostat, în anul 2018), 38% din copii din Romania erau in risc de saracie! Credeti ca situatia s-a schimbat radical? Si noi visam invatamant online! Punem caruta inaintea boilor, domnilor si doamnelor!
    Nu neg necesitatea informatizarii intregii societati, nici necesitatea unor drumuri decente, a unor spitale unde sa nu te umplii de boli, etc! Ne aflam insa in momentul zero! Momentul in care trecem peste prapastie si relansam tara, pe baze normale! Nu inventam solutii minune care sa functioneze peste noapte! Ne punem insa pe treaba! Altfel, nu trecem peste prapastie, ci ramanem definitiv in ea!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

HARTĂ Informatica în școlile din România – concentrată în clasele superioare și axată pe teme care-și pierd din relevanța educațională, pe când în alte țări se extinde în școala primară și dă importanță temelor actuale: relația om-tehnologie, interfețe, siguranță – raport Eurydice

România predă intens informatica în gimnaziu și liceu, iar pentru ultimii ani de școală se înscrie în rândul țărilor cu cele mai multe ore de predare a acestei materii, însă…
Vezi articolul

Școala hibridă răspunde “problemelor sistemice ale educației din România” și “răspunde nevoii de digitalizare a educației” – Camera de comerț româno-americană AmCham, în sprijinul strategiei SmartEdu

“Pentru îmbunătățirea performanțelor sistemului de educație din România, propunem adoptarea unui model de învățământ hibrid, la nivelul întregului sistem public și particular acreditat de educație din România”, arată Camera de…
Vezi articolul
locuri în cămine - Studenția online

Cele mai bune universități din România în 2021 rămân Babeș-Bolyai, Universitatea din București și Politehnica – Metarankingul independent al Ad Astra / Ministerul Educației face un alt clasament, cu alți specialiști numiți luna aceasta / Daniel David: “Noi suntem experți fără cupolă”

Universitatea Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca, Universitatea din București și Universitatea Politehnica din București conduc în Metarankinngul Universitar 2021, prezentat de asociația cercetătorilor Ad Astra, clasament marcat de evoluții notabile comparativ…
Vezi articolul

“Atacul fără precedent la reglementările privind etica în cercetare realizat de CCR este perfect și circular” – critici dure ale președintelui Consiliului Național de Etică, Dacian Dragoș, după motivarea deciziei Curții Constituționale privind retragerea titlurilor de doctor / „Etica în cercetare rămâne fără acces efectiv la justiție!”

“Este evident ca CCR modifică efectiv Constituția” prin afirmații pe care le face în motivația deciziei sale din iunie, potrivit căreia titlul de doctor poate fi retras doar dacă “nu…
Vezi articolul

Elevii români – „în top” la timpul excesiv petrecut pe dispozitive digitale în afara școlii, timp asociat în medie cu rezultate mai slabe la matematică și cu un sentiment redus de apartenență în școală / Cele mai bune rezultate le au elevii care petrec moderat timp în medii digitale – Raport pe baza testelor PISA

Elevii cu vârste de 15 ani din lume petrec, în medie, 16% din timpul lor, într-o zi de școală, pentru activități pe dispozitive digitale pentru destindere în afara școlii. Dar…
Vezi articolul