Profesorul Doru Căstăian, despre rezultatele preliminare din alegerile prezidențiale: O educație condusă adesea de nulități al căror singur merit este obediența politică, o educație în care timpul și energia oamenilor valoroși, reformatorilor, este mâncată zilnic de fonfleuri birocratice – are „un rol deloc trivial” în rezultatele alegerilor

2.378 de vizualizări
Foto: Proiectul Merito
Profesorul de ştiinţe socio-umane Doru Căstăian scrie pe pagina sa de Facebook că printre explicațiile rezultatelor preliminare ale primului tur de scrutin ale alegerilor prezindențiale de duminică, 24 noiembrie, „un rol deloc trivial revine felului ȋn care facem de atâta vreme educaţie”. Amintim, până la ora publicării acestui articol, Călin Georgescu, un candidat pro-rus și cu poziții ultra-naționaliste și anti-europene, se situează pe primul loc, cu peste 22% din voturi, potrivit G4Media.ro.
  • Doru Căstăian este profesor asociat de gândire critică, logică generală şi bioetică la Facultatea de Istorie, Filosofie şi teologie din cadrul Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi.

Profesorul Doru Căstăian spune că „dincolo de indignarea legitimă a majorităţii votanţilor, dincolo de lehamite şi dorinţa de a pedepsi actuala clasă politică, un rol deloc trivial revine felului ȋn care facem de atâta vreme educaţie”.

De precizat, „legionar” a fost cel mai căutat cuvânt de către români, pe DEX online, în noaptea alegerilor.

Postarea integrală a lui Doru Căstăian:

„Nu vreau să o fac acum pe deşteptul pretinzând că am simţit măcar vreo adiere din acest tsunami, nici nu pretind că am explicaţii exhaustive pentru ceea ce este, fără ȋndoială, un fenomen complex şi multistratificat cauzal.

Dar sunt convins că, dincolo de indignarea legitimă a majorităţii votanţilor, dincolo de lehamite şi dorinţa de a pedepsi actuala clasă politică, un rol deloc trivial revine felului ȋn care facem de atâta vreme educaţie.

O educaţie refuzată unei bune părţi dintre copiii României.

O educaţie ȋn care doar cei mai buni contează, cu săli de clasă ȋn care sunt semănate ȋn fiecare zi seminţele frustrării şi marginalizării.

O educaţie indiferentă la cei slabi, diferiţi, fragili.

O educaţie plină de oameni care nu respectă de fapt educaţia, în sensul ei larg, critic, generos, umanist.

O educaţie din care lipsesc motivaţia şi dorinţa de a învăţa şi ȋn care viciul şi vagul moral, alături de un egoism sinistru sunt mai degrabă regula.

O educaţie în centrul căreia se află un monstru birocratic, răpus de boli autoimune, ineficient şi rupt de lumea de azi.

O educaţie condusă adesea de nulităţi al căror singur merit este obedienţa politică.

O educaţie ȋn care timpul şi energia oamenilor valoroşi, reformatorilor, este mâncată zilnic de piramidele de acte şi fonfleuri birocratice.

O educaţie ȋn care mai nimeni nu dă doi bani pe ceea ce contează pe termen lung: valorile, caracterul, cultura reală, discernământul.

O educaţie care calculează, dar nu educă ştiinţific şi critic.

Da, da, ştiu că lucrurile sunt mai complexe, ştiu că nu am dreptate ȋn totalitate, ştiu că sunt şi alte cauze.

Dar dacă am dreptate fie şi 10% ar trebui să ne cutremurăm. Pentru că nu vin vremuri bune”.

Citește și:
Experiența unui student: de ce au votat tinerii din jurul meu masiv cu Călin Georgescu
„Legionar” a fost cel mai căutat cuvânt de către români, pe DEX online, în noaptea alegerilor

3 comments
  1. Am vrut sa auzim vocea tinerilor, uite ca am auzit-o… O eleva mi-a spus ca l-a votat pe georgescu pt ca i s-a parut „interesant”… Pe vremuri ne conduceau cei care mai citeau si intelegeau ceva, acum orice frustrat cu cont de tiktok e destept, e o voce, iar pe cei cu minte putina e usor sa ii manipulezi. psd a uitat asta, au venit altii care au aplicat la nivel digital ce faceau ei acum multi ani…

    1. sa traiti, tovarasa profesoara aveti dreptate. colegii cu cine au votat? tinerii au dat 300k din 2200k lui georgescu. aaa 1900k au fost aia prosti? or fi avut proferi la fel. si puteti sa va dati cate 2 palme toti care ii sunteti profesori respectivei eleve. cam despre asta vorbea si dl castaian.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Falimentul Matematicii în gimnaziu: Peste 60% dintre copiii de clasa a VIII-a care au dat Evaluarea Națională au luat sub nota 7, adică nivelul mediu / Școlile, profesorii și Ministerul Educației știau de acest eșec încă de când elevii erau în clasa a VI-a

Aproape 76.000 de absolvenți de clasa a VIII-a au luat note între 1 și 6,99 la Matematică, la Evaluarea Națională din acest an, potrivit rezultatelor anunțate de Ministerul Educației. Procentual,…
Vezi articolul

Clasamentul universităților românești în funcție de predare, cercetare, venituri din industrie – potrivit rankingului universităților din țările emergente THE 2020, dominat de China și Rusia

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca este instituția de învățământ superior din România cu cea mai înaltă poziție în clasamentul pe 2020 al universităților din țările cu economie emergentă și singura aflată…
Vezi articolul

Geografia Uniunii Europene în clasa a XII-a și Geografia României în clasa a XI-a, propunerile filialei Timiș a Societății de Geografie pentru prezența obligatorie a disciplinei în trunchiul comun la liceu

Geografia, ca și Istoria, Limba Română, Matematica și limbile străine, nu trebuie să lipsească din trunchiul comun al învățământului liceal, la toate nivelurile, de la clasa a IX-a până la…
Vezi articolul

Educația în alegeri 2024. „Competiții” între școli pentru a atrage elevi, școala auto la liceu, dar și măsuri aplicate deja, precum doctorate profesionale sau învățământ dual – printre promisiunile PSD, PNL și USR în programele de guvernare pentru următorii 4 ani / Ce promit partidele pentru Cercetare

Promisiuni bazate pe investiții programate deja, precum cele din PNRR, sau pe măsuri care ar fi trebuit să fie aplicate demult – precum „Masa sănătoasă” pentru toți copiii – și…
Vezi articolul